Irina Rimes Vocea României

Talent. Determinare. Ambiție. Irina Rimes a avut parte de o nouă provocare profesională anul acesta: scaunul de antrenor de la „Vocea României. Concursul se apropie de final, cântăreața ne-a oferit un interviu savuros despre ce înseamnă „Vocea, în spatele scenei, despre rivalități și răutăți.

Irina, pentru tine a fost primul sezon „Vocea României. Cum ai caracteriza această experiență?

Este o experiență pe care o voi ține minte toată viața, reprezintă o etapă importantă pentru mine, atât pe plan profesional, cât și pe cel personal.

Nu de puține ori s-a întâmplat ca Tudor Chirilă să te înțepe… Te-a deranjat vreodată?

Cum este relația voastră dincolo de micul ecran? Noi, antrenorii, suntem destul de ocupați cu cariera personală, încât nu prea avem timp de prietenii decât pe teritoriul studiourilor. Desigur, uneori se mai întâmplă să colaborăm, atunci este la fel ca în scaun, doar că interesul devine comun. Tudor este un artist mare, un om de la care am învățat multe lucruri. Da, s-a întâmplat să mă mai înțepe, dar nu am luat-o personal. Până la urmă, este un concurs și fiecare dintre antrenori își folosește propriile arme pentru un rezultat bun pentru „Vocea României. Dincolo de micul ecran, suntem doi oameni normali care se respectă și apreciază reciproc.

Dacă ai participa la „Vocea României, ce scaune crezi că ai întoarce?

Dacă eram la început, acum cinci ani, n-aș fi întors niciun scaun, probabil. Acum le-aș întoarce pe toate.

De ce concurent/antrenor te temi cel mai tare în finala „Vocea României?

Mă tem de mine, să nu greșesc cu alegerea pieselor. În rest, de ce mi-ar fi teamă? Oricum, va câștiga cel mai bun, cu siguranță.

Fă-mi o scurtă caracterizare pentru fiecare dintre colegii tăi, în câteva cuvinte…

Tudor este ca un documentar al culturii românești și nu numai. Îmi place să mă învârt pe lângă el ca pe lângă un domn care spune tot timpul ceva interesant, de la care poți învăța multe. Andra este o femeie pe care pot conta oricând. Dacă se întâmplă ceva și este în afara standardelor mele de a percepe lumea, mă duc în cabina ei să discutăm. Smiley este, probabil, cel mai bun prieten. M-a ajutat încă de la început, eu fiind nouă și pierdută în această lume a televiziunii.

Povestește-ne o întâmplare din culisele emisiunii care ți-a rămas întipărită și pe care nu o vei uita prea ușor…

S-a întâmplat odată să spun că Smiley este un personaj și mesajul meu a fost altul decât cel înțeles de el și de public. Eu credeam, din tot sufletul, că îi fac un compliment spunând că e un artist complet și, de fapt, cuvântul „personaj aici înseamnă altceva. În culise mi-am cerut scuze și ne-am împăcat.

Ce mesaj ai pentru cei care ți-au contestat poziția de antrenor la „Vocea României?

Aveau tot dreptul să gândească așa și, dacă și-au schimbat părerea, mă bucur mult. Dacă nu, înseamnă că mai am de muncă pe această cale. Publicul are cuvântul, publicul are puterea de a ridica sau de a îngropa un artist.

Cum a fost anul 2018 pentru tine? A venit „Vocea României la pachet și cu dezavantaje?

Nu există dezavantaje atunci când urci pe scara profesională. Pentru mine, „Vocea a fost ca o promovare pentru care a trebuit să muncesc mult mai mult. Oamenii nu cunosc ce se întâmplă în spate, nimănui nu-i pasă câte sacrificii faci ca să fii peste tot, ca să rămâi în Irina – „Mi-e teamă de mine, să nu greșesc creștere. E ca vârful icebergului, se văd doar rezultatele. De aceea îmi place să spun că nu există dezavantaje, întrucât, chiar dacă există, oamenii nu au nevoia de a le cunoaște.

Coperta VIVA! decembrie

Coperta VIVA! decembrie

FOTO: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro