La aproape 74 de ani, actorul de comedie Jean Paler trece prin momente extrem de dificile din punct de vedere medical. La scurt timp după ce fusese externat dintr-un spital din Brașov, îndrăgitul artist a suferit un al doilea accident vascular cerebral (AVC), însă a reușit să depășească această grea cumpănă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Cuprins
Jean Paler are 9 stenturi la inimă și un fibrilator, iar în ultimii ani a ajuns de multe ori la spital. Optimismul nu l-a părăsit niciodată. La 74 de ani, Jean Paler refuză categoric ideea de a renunța la scenă, chiar și în fața problemelor de sănătate. Energia pe care o primește din reacția publicului îl face să uite de dureri și să continue, cu o forță care îi uimește până și pe cei apropiați.
Jean Paler a suferit al doilea AVC
Deși trece printr-o nouă încercare grea, Jean Paler încearcă să rămână optimist și a făcut primele mărturisiri despre starea sa de sănătate:
„Da (n.r. că era acasă când a făcut al doilea AVC) (…) Mă mai mișc. Nu e mai ușor față de primul pe care l-am făcut. Da (n.r. că se poate mișca), dar așa încet (…) Nici nu îmi fac gânduri (n.r. că nu o să își revină), însă ce mai vrea și Dumnezeu ', a declarat Jean Paler, în exclusivitate pentru Știrile Antena Stars.
Artistul reușește să facă pași mici și speră într-o recuperare treptată, cu toate că cel de-al doilea AVC îi pune din nou organismul la încercare.
Jean Paler are 9 stenturi la inimă
Problemele de sănătate ale lui Jean Paler sunt vechi și extrem de grave. Marele actor de comedie se luptă de mulți ani cu afecțiuni cardiace severe. Actorul a suferit în trecut mai multe intervenții chirurgicale cardiace și un preinfarct și are montate nouă stenturi la inimă.
Din cauza riscului cardiac ridicat, medicii i-au montat un stimulator/defibrilator cardiac. În ultimii ani, Jean Paler a petrecut luni întregi în spitale și a mărturisit că este nevoit să ia până la 18 pastile pe zi pentru a-și menține starea sub control.
În ciuda tuturor cumpenelor de sănătate prin care trece, artistul rămâne un luptător și speră că va reuși să treacă și peste această nouă încercare.
În luna decembrie a anului 2022, Jean Paler a urcat pe scenă cu patru stenturi la inimă, deși medicul i-a interzis total.
'Râsul omului şi, mai ales, al publicului înseamnă mai mult decât orice. Nici sănătatea nu am luat-o în seamă pentru public. Am ieşit din spital, nu cred că am mai spus-o, dar o spun, doctorul mi-a interzis, operat cu 4 stenturi şi un defibrilator, se întâmpla cu 10 ani în urmă, m-a operat şi mi-a spus:
”Eşti cu inima varză, alegi: ori vrei să mai trăieşti, ori meseria asta nu o mai practici, pentru că nu mai ai nevoie de emoţii şi de trac, au râs destul, acum e timpul să te retragi şi să stai acasă.”
Am ieşit din spital după 3 luni de zăcut, numai la reanimare şi, fiind în maşina care mă aduce acasă, a sunat telefonul, asta era pe un joi, dacă sâmbătă pot să vin la un spectacol la filarmonica din Ploieşti. Nu am spus absolut nimic că eu sunt în maşina şi am o oră de când ieşisem din spital şi mai aveam un pic să ajung acasă. Mi-au spus la ce oră începe şi la ce oră trebuie să fiu acolo.
M-am îmbrăcat sâmbără ca şi cum nu am trecut prin necazurile pe care le-am pătimit şi le-am traversat mulţumită bunului Dumnezeu şi m-am dus şi i-am făcut să râdă, să se simtă bine.', spunea Jean Paler atunci, la Antena Stars.
Lui Jean Paler i-a fost pierdut buletinul în spital
Jean Paler a avut alături o prietenă venită din Brașov în ziua în care a fost externat. Actorul a avut, însă, o surpriză neplăcută, după ce s-a trezit că i-a fost pierdut buletinul. I s-ar fi spus să îl caute acasă, deși nici nu plecase din spital și îl avusese la el în ziua internării.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/001-cover-308-101.webp)
„La externare, alaltăieri, nu s-a mai găsit buletinul. Am stat o oră și ceva, două ore să îl caute, să îl găsească. Au zis că vor continua să îl caute (…) Așa le-am spus și eu: dacă va trebui să mă interneze, cum o să mă interneze?
Că nu am un document, nu am un buletin (…) Mi-au desfăcut bagajele de două-trei ori, eram, într-un final, vinovat eu că nu am buletin (…) Să îl caut pe acasă, păi, dacă nu am ieșit din spital, cum să fie acasă?', a mai spus Jean Paler.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/56-2.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/64e33997ec266-jean-paler-3-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/09/colaj-casa-mara-banica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/10/casa-mircea-bravo1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_380b77ad9c5af1978e4496d840f615e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_6bd05956bd0ae95481388c3b340f56c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d0b5059f3f196222b6d89b0c1dfb3369.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_44d423b64aae14c7dae29e65a839c0e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_be18d48ba3676a20f2a2e401cb4e8868.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-teodora-sava.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/000.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-foto-2026-09-14t122128.295-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/bianca-madalina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-teodora-sava.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_42e7623695abe60ae080f5b5fda4093e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_885bdbb48cc4602c23ad5f200ea70b2f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_561978f33593de3623c5f87fdd6b6b2c.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_3b786baa5f25cec3f905ce134a1dd52a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_48063e2c2877ad18944cf91f2a68f4fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_998aea09fa74c4e34b7f8872a602fa1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_87b1167abeb8ce56870f56f3537828db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_aa62142e57babd4dae7d49ac190f6e0b.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_f1aff6e4b6a7077bfb92059890ce4dcd.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_5e1f80b6438a4c9204aa4730468ff885.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_8cf12b28e5b5974f5d81a0bbea3ec808.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_430e90155c42950de649c510f532039c.jpg)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_0dc4097edf6bb2d87862b6f1c803e325.jpg)
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_dfdfe6b7b18b1fe46fe3d20a168aab43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_6ae4ae46460d44b2081f81a866ad45fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_af71ba29b10bed38309f46427652df10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e49879b72b26c13c98c1c9c9cb1bc0be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_45dcb4e4b666b7c1cf3c5d856e03b50f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_599a8fcad2e8f6ae567a8d1fc3045a3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_6ae8dd42a154816ff2a81ad75950b65f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b3687163bdd061821587017220707871.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3994828d9ec7325c07df096ff9126675.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_6b34504e8207947eb60f2d919d72100f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cccfbd54f264e4f3cd23055ba0be5e36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a7737b71c9f4f23f66f988505f8f34f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_826048e6e29d93a1ba1323f3d7b3fc5d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_8fcf6a8407b115484b18b0d63a3969c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_240b112653a69e31fbf2ba677c9cf658.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-teodora-sava.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/000.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-foto-2026-09-14t122128.295-1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5cb00bfefc6f1142b8783f3df1b0bb28.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c6a360104865565e89d6349f39b61c3a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_11f8edc35b593ec3f1ca8a0b515854e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5ec6249b9f9419f730d85ada9d6324dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1a946d2544e19740cb5ff68f6faeff49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_59ec169da26fd706f26335b2a20e1c33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_180ac694668f85ea8fa665f40844ca8b.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_017a7cbf9217a5cadf05d6f1742442ad.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_9ad6c14ac40b3b45747df9bacc5ae4ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_3b5961dd5d2811e79c421302c37a344f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_f721d0ebd24fd3c38122fb39994ff3e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_868b5df2e4d9fe85268114e940c4eeff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_348d880fb5674f8edb02523221462b32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_4c7578cf081c5f1a667e6285a7da2d62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d77c0c6103fde6719de4da26f7625acf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_69cf00faaea8679f54fffb1dda347bd6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_5262b773e37c1992801300e372fb3672.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_1e17ddbfbef1839cc0ca1cf6c45ba604.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_a4bfd1bdc9f3ffb8322512303abab25c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_a6e2fda29c86c535fc60048290884e3b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_8d9ab0fbf362373ac3f479824dfc3c21.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6744cbae5720f70da690b73e177f202d.jpg)