Larisa Udilă a anunțat că este din nou gravidă, la un an de la pierderea unei sarcini care a marcat-o profund. Influencerița este mama unui băiețel, Milan, și și-a dorit enorm să-i ofere un frățior sau o surioară, însă, așa cum spune și ea, "minunile nu vin când le cerem, ci când suntem pregătiți pentru ele".
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Într-o postare pe contul personal de socializare, Larisa Udilă a publicat o imagine în care poartă o rochie mulată de culoare verde. Iar burtica de gravidă este cât se poate de vizibilă. Influencerița le-a transmis urmăritorilor săi că „nu tot ce întârzie e pierdut' și că „uneori, ceea ce pare un sfârșit e doar o pauză înainte de cel mai frumos început”.
Larisa Udilă este însărcinată
Larisa Udilă a ales să facă marele anunț printr-o ședință foto superbă, realizată în Santorini, Grecia, alături de soțul său, Alexandru Ogică. Larisa poartă o rochie mulată, de culoare verde, care îi evidențiază burtica de gravidă, iar în mâini ține cu mândrie ecografia bebelușului.
„Sunt însărcinată. Și dacă e ceva ce am învățat în ultimul an, e că Dumnezeu nu spune niciodată „nu”… spune „nu acum”. Anul trecut, în aceeași perioadă, simțeam că mi se prăbușește lumea. Am pierdut o sarcină și am pierdut, odată cu ea, și curajul de a mai spera. Mi-am promis că o să-mi protejez inima, că nu o să mai las loc pentru visuri care dor.
Dar vezi tu… minunile nu vin când le cerem, ci când suntem pregătiți pentru ele. Iar acum, fără să planific, fără să aștept, am primit cel mai prețios dar. Azi vă dau această veste cu emoție, dar și cu recunoștință: nu tot ce întârzie e pierdut. Uneori, ceea ce pare un sfârșit e doar o pauză înainte de cel mai frumos început.
Familia noastră crește, cu iubire. Iar eu aleg să cred, din nou, în miracole. V-am pregatit un carusel plin de poze pe care le voi pastra in inima pe vecie! P.S: Plâng rău când scriu asta', a scris Larisa în mesajul prin care și-a anunțat sarcina.
Cum a afectat-o pe Larisa Udilă pierderea sarcinii
La sfârșitul anului trecut, Larisa Udilă a vorbit despre durerea și trauma prin care a trecut în urma pierderii sarcinii. Influencerița a explicat că are sentimente de vinovăție și a vorbit despre impactul profund pe care această experiență l-a avut asupra vieții ei.
„Pe mine m-a marcat mult experiența. Eu inițial când am rămas însărcinată, nu eram pregătită pentru o sarcină nouă, din niciun punct de vedere. Cred că așa suntem noi femeile, de asta spun, multe persoane mă judecă când spun asta, eu nu-mi doream un alt copil în momentul respectiv, Ogi își dorea, eu nu-mi doream, însă nici nu eram contra, adică nu făceam ceva să se întâmple, însă dacă s-a întâmplat, a trebuit să accept ideea, să îmbrățișez.
Citește și: Larisa Udilă a ajuns de urgență la spital, după nuntă: „De la bal…’. Cu ce probleme de sănătate se confruntă
Tocmai de asta… când am pierdut sarcina, m-am gândit de foarte multe ori, noaptea, plângând, dacă a fost vina mea, pentru că în subconștientul meu nu eram pregătită pentru acea sarcină, dacă am atras eu această pierdere de sarcină, dacă e vina mea… și tocmai de asta, eu am fost distrusă, distrusă efectiv’, a explicat vedeta în podcastul Ilincăi Vandici.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/001-cover_page-0001-96.jpg)
„A trebuit să avortez cu niște pastile și să-mi văd copilul cum cade… M-a marcat mult!”
Mai mult decât atât, Larisa Udilă a descris în detaliu procesul prin care a fost nevoită să treacă. Influencerița a ajuns să facă avort medicamentos, deoarece nu a putut păstra această sarcină.
„Ce pot să spun este că… femeile sunt foarte puternice. În sufletul meu, eu am această traumă și o s-o port cu mine toată viața mea. A fost trauma vieții mele, nimic n-a fost mai grav decât asta, nimic. A fost trauma vieții mele și nu doresc absolut niciunei femei să piardă o sarcină, pentru că… e greu să-ți spun asta, însă eu a trebuit să avortez cu niște pastile și să-mi văd copilul cum cade într-un vas de toaletă, înțelegi? Asta s-a întâmplat și pentru mine… eu să văd treaba asta…
A fost cea mai urâtă experiență din viața mea și cred că… noi femeile, suntem mult prea puternice de putem trece prin așa ceva, pentru că un bărbat niciodată nu va înțelege ce înseamnă pentru tine ca femeie să treci prin asta. El nu va putea să simtă durerile alea pe care le simți în momentul în care… adică sunt dureri de naștere, dar tu de fapt nu le simți pentru un scop nobil, tu le simți pentru a avorta un copil.
N-o să judec niciodată femeile care fac avort, dar n-o fiu nici de acord cu asta vreodată. Mie mi s-a părut cea mai urâtă experiență pe care am trăit-o vreodată, fără dar și poate, nu o doresc nimănui. Le doresc femeilor care trec prin asta multă putere și terapie, pentru că… cu mâna pe inimă îți spun, că nici până în acest moment… durerea din suflet n-am putut s-o șterg, însă am putut să înțeleg că n-a fost să fie și că Dumnezeu mi-a dat o lecție.
Am putut să înțeleg asta și e un pas foarte mare pentru mine, pentru că nopți la rând, seri la rând, ajungeam acasă în mașină cu Ogi, stăteam în fața casei să nu intru în casă să mă vadă mama plângând și plângeam și țipam la el și explicam că: „Tu nu înțelegi, că eu încă simt o durere, adică o simt, e acolo, dar nu vreau să vă mai arăt, nu vreau s-o mai dezvolt!’, a mai adăugat ea.