Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au aflat sexul bebelușului: „Le facem fetițelor o surpriză. Ne-am gândit și la nume". Actrița urmează să nască în luna iulie

.

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au aflat sexul bebelușului. Actrița a anunțat când naște, dar și motivul pentru care a decis să mai țină secretul cu privire la sexul copilului timp de două săptămâni. Vedeta a mărturisit că dorește să le pregătească o surpriză fetițelor sale înainte de a face anunțul oficial. Deși se pregătește pentru cea de-a cincea naștere naturală, ea a spus că nu are deloc emoții.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI

VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, se pregătesc să devină părinți pentru a cincea oară. Vedeta a dezvăluit că știe deja sexul bebelușului, dar amână anunțul oficial pentru a le face o surpriză fetițelor sale. Actrița a confirmat că va naște natural în luna iulie și a explicat de ce nu are emoții, deși ultimul său copil a avut peste patru kilograme la naștere.

Laura Cosoi fetiteLaura Cosoi fetite

Citește și: Laura Cosoi a izbucnit în lacrimi în podcastul lui Horia Brenciu: „Nici soțul nu m-a făcut să plâng așa cum ai făcut-o tu. Doamne, câte emoții m-au încercat'

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au aflat sexul bebelușului

Laura Cosoi se pregătește să devină mamă pentru a cincea oară și a împărtășit recent noi detalii despre sarcină. Deși ea și soțul ei, Cosmin Curticăpean, știu deja dacă vor avea un băiețel sau o fetiță, au decis să mai păstreze secretul pentru scurt timp dintr-un motiv special. Vedeta a explicat că fetele sale nu au aflat încă, deoarece vor să organizeze un moment simbolic peste aproximativ două săptămâni.

Pe lângă curiozitatea privind sexul copilului, actrița a dezvăluit și perioada în care este programată nașterea. Ea va aduce pe lume cel de-al cincelea copil în luna iulie a acestui an.

„Am aflat ce o să avem, dar le facem fetițelor o surpriză, peste vreo două săptămâni. Ele încă nu știu, iar apoi o să anunțăm peste tot. Era simplu să le spunem, dar eu așa sunt, îmi place simbolistica, îmi place ca nimic să nu fie întâmplător și să marchez momentele importante.

Voi naște la mijlocul verii, în iulie. Ne-am gândit și la nume, am o variantă, dar așteptăm să vedem dacă se confirmă în familie. Sunt mai multe păreri, nu poți să hotărăști singur. Nu mai am emoții, am născut de patru ori natural, ultima oară a fost un copil măricel, de 4100 de grame, și nu am emoții, știu că mă ajută Bunul Dumnezeu', a mărturisit actrița pentru spynews.ro.

Citește și: Laura Cosoi, despre alăptare, după criticile primite de numeroase femei în România: „Se judecă prea mult ceva ce ar trebui să rămână un proces firesc, natural și profund personal'

Cum se simte actrița însărcinată în luna a șasea

Mai mult decât atât, Laura Cosoi a spus cum se simte însărcinată în luna a șasea. Actrița a mărturisit că se simte foarte bine și va intra în concediu prenatal, deoarece sarcina este vizibilă deja.

„Mă simt foarte bine, mulțumesc. Iată că acum sunt la Iași, la 7 seara am spectacol. Este practic ultimul spectacol, pentru că după intru în concediu prenatal. Mă apropii de a șasea lună de sarcină și eu, în acest spectacol, sunt amantă, iar o amantă cu burtica la gură, nu prea. Am un costum care mă acoperă bine, deci e totul în regulă. Doamne ajută, mă simt bine, pot să-mi duc la capăt proiectele, dar în realitate aș vrea să am momente mai libere, să mă pot bucura de sarcină mai mult', a mai adăugat ea.

Citește și: Victor Ponta, reacție virulentă după scandalul cu Oana Țoiu: „Modul în care a acționat doamna ministru e dezgustător. România e o junglă și noi ne luptăm cu hienele care au ajuns să conducă statul român”

Laura Cosoi: „Sarcina asta, dintre cele cinci, e una dintre cele mai ușoare'

Laura Cosoi a explicat și cum este cea de-a cincea sarcină. Vedeta se bucură din plin de perioada frumoasă pe care o trăiește acum.

„Cumva, fiecare sarcină are particularități, dar, per total, toate au fost foarte ok. Nu am avut riscuri, probleme, iar asta clar a contat enorm și în decizia de a avea mai mulți copii, dar și în faptul că, iată, pot să-mi continui activitatea într-un mod cât se poate de activ și frumos, cu limitări, evident, dar asta mă bucură. Sarcina asta, dintre cele cinci sarcini, dar cel mai bine spun la final, că așa e frumos, e una dintre cele mai ușoare, ca primele două.

Cea de-a treia și a patra au fost puțin mai cu greață și emoțional au fost mai grele. La final de sarcină, la a treia sarcină, cu Lara, am aflat prin luna a șaptea că mama are un diagnostic greu și am și pierdut-o, fiind însărcinată la început cu cea de-a patra sarcină, cu Aida, și a fost un moment greu. Momentul de după ce am născut mi-a fost foarte greu, deoarece mi-a fost foarte dor de mama. Ea mereu mi-a fost alături în momentele cele mai frumoase și mi-a lipsit foarte mult. Acum simt așa ca o încununare a momentelor frumoase, mă bucur foarte mult, am un copil foarte bun deja', a mai spus Laura Cosoi pentru sursa citată anterior.

Sursa foto: Instagram/ Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton