Le mai ții minte pe surorile de la Bambi? Cum arătau în anii 2000, înainte de operațiile estetice

Publicat pe

La începutul anilor 2000, două fetițe abia intrate în adolescență făceau senzație cu piesa 'Doi ochi căprui'. De atunci și până acum au trecut aproape 20 de ani, iar surorile de la Bambi și-au schimbat considerabil înfățișarea.

La vremea la care au lansat hitul 'Doi ochi căprui', Raluca, acum în vârstă de 33 de ani, și Denisa, acum în vârstă de 31, erau poate cele mai mici artiste din showbizul nostru. Cu o înfățișare ingenuă și copilăroasă, erau total diferite în peisajul monden de la începutul anilor 2000.

surorile Bambi

Așa arătau Denisa și Raluca în 2004

Între timp, cele două și-au schimbat considerabil înfățișarea, recunoscând că au apelat la diverse operații sau intervenții estetice pentru a-și îmbunătăți aspectul exterior. 'În general, multe dintre colegele noastre, care apelează la anumite artificii, nu recunosc. Noi suntem alea sincere, care recunosc' a spus Raluca Tănase la un moment dat. Ambele surori au rinoplastie, plus alte intervenții precum augmentarea buzelor ori injecții cu acid hialuronic.

surorile Bambi

Așa arată acum celebrele surori

Ce dietă țin surorile de la Bambi pentru a se menține în formă

Acum ceva vreme, surorile au dezvăluit în social media dieta la care au apelat pentru a se menține în formă.

Pentru micul dejun : smoothie din fructe, legume, târâțe și semințe de in ( puteți alege ingredientele după plac, important este să diversificați. Adăugați lapte de migdale, cocos sau alune de pădure, nuci, fistic, alune de pădure etc.). Gustarea 1 (la 3 ore după micul dejun) poate fi un fruct, migdale, fistic etc.

Prânz : humus cu salată de ton și pâine W… sau felii de hrișcă sau din cereale. Gustarea 2 (3 ore după prânz) fructe sau semințe pentru cine vrea să slăbească, sau somon fume cu castraveți sau carne de vită uscată pentru cine dorește să crească masa musculară.

Cină: grătar (pui, curcan, vită sau mușchi de porc) cu salată de andive, roșii, brocoli, ciuperci crude, ceapă, măsline etc. (combinați cum doriți, nu uitați că dacă puneți andive, adăugați în dressing o linguriță de miere).

Pentru că e savuroasă, îți lăsăsm aici și o rețetă nemaipomenita de muschiulet de porc la tava!

 


Foto: arhiva VIVA!, Instagram

Citește și:

Cum arăta Anca Țurcașiu în urmă cu 20 de ani și cum și-a cunoscut soțul: 'Stela Popescu ne-a făcut cunoștință

Cum arată Anda Adam în costum de baie la 38 de ani. Artista e în vacanță pe o plajă exotică…

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter