Lidia, soția lui Florin Prunea, a reacționat după controversa apărută în jurul căsniciei lor. Ea susține că, deși fostul portar este într-o altă relație, divorțul lor nu a fost pronunțat oficial. Mai mult decât atât, aventura soțului cu actuala iubită ar fi început cu ani în urmă, la Iași, acesta fiind motivul pentru care a părăsit căminul conjugal.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
La sfârșitul anului trecut, Florin Prunea s-a afișat alături de actuala parteneră, Lăcrămioara Ursu, iar atunci s-a presupus că a pus capăt căsniciei cu femeia care i-a fost alături timp de decenii. Tot în aceeași perioadă, a circulat și informația că fostul portar ar fi călcat strâmb, mai ales că el însuși a povestit că acest lucru s-a mai întâmplat și în trecut.
Lidia, soția lui Florin Prunea, declarații tranșante după ce el a numit-o „o femeie rănită'
După o perioadă de tăcere, Lidia, soția lui Florin Prunea, iese la rampă cu lămuriri. Ea spune că nu e divorțată în acte de fostul portar, însă recunoaște că acesta a părăsit căminul pentru cea care îi este acum parteneră.
„Nu-mi place ca să mi se târască numele și tot felul de poze prin ziare, alături de actuala lui iubită, pe care o are de mulți ani în spatele meu. I-am interzis să mai pomenească numele meu pe la emisiuni, să vorbească strict despre persoana lui. Noi nu suntem divorțați, așa cum spune el, puteți să vă uitați pe portal și să vedeți că nu există niciun divorț. Deci sunt niște minciuni, asta vreau să vă spun. Și mie nu-mi plac minciunile', începe femeia confesiunea.
Și a continuat: „Să spună de ce a plecat. A plecat pentru că acea femeie nu-i dădea pace. De la acea femeie a plecat totul, a început la Iași și apoi a început să răsune și în țară ca să-i spele ei imaginea. Foarte urât din partea lor. Ea știa de când a intrat în relație că este însurat, de acum 13-14 ani, de când era el la Iași. Deci o femeie care are niște valori morale nu se bagă într-o relație cu un om căsătorit. Și dacă până la vârsta asta a rămas nemăritată înseamnă că nu a luat-o nimeni'.
Detalii neștiute din timpul căsniciei
Lidia mai spune că nu a apărut public până acum pentru că nu este interesată de notorietate. Acest rol i-a revenit soțului ei, iar ea s-a ocupat de casă în toți acești ani.
„Eu mi-am văzut de casa, am zis el este sportiv, el comunică în presă, pe el îl vede lumea, eu sunt pur și simplu soția lui și atât. Nu am fost interesată niciodată să ies la televiziuni, deși am fost invitată. Eu am vrut să rămân așa, o femeie normală fără să am un nume răsunător, dar văd că scandalurile acestea iau proporții. Am tăcut, dar când am citit normal că, vă dați seama, m-am simțit lezată de ce s-a scris. Eu m-am ocupat și de familie, de copil, de casă. El n-a avut nicio responsabilitate, decât să facă bani pentru familie, atât. În rest, i-am luat toate greutățile de pe cap', a mai spus Lidia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/001-cover-284-scaled.jpg)
De ce nu au divorțat
După ce soțul ei a declarat, în timpul unei ediții de la Desafio, că este „o femeie rănită', Lidia Prunea spune că nu se identifică cu aceste lucru. Ea recunoaște că nu a intentat divorțul pentru că a sperat că soțul ei se va schimba.
„Am mai avut nenumărate discuții despre acest lucru și nu sunt eu cea scandalagioică, așa cum spune el. Cei care ne cunosc pe noi știu și cine este el, dar și cine sunt eu. Necunoscuților poate să spună ce vrea el. Sunt niște lucruri, din punctul meu de vedere, nule. Nu am divorțat pentru că noi am fost atâția ani împreună. Am sperat că se va schimba, au trecut anii. A venit acasă de la Iași, am crezut că își vede de treaba lui, de familie, de casă, dar se pare că n-a fost așa. Nu știu de ce vrea să-și pună poalele în cap pentru că faptele vorbesc, nu altcineva. Nu știu dacă despre mine poate să spună cineva că am fost văzută nu știu unde, cu nu știu cine. Despre el se poate spune asta. Și har Domnului, sunt prietenă cu majoritatea dintre soțiile foștilor fotbaliști. Și ele știu și mă cunosc cum sunt eu. Așa că mai bine ar tăcea din gură să-și vadă de propriile lui acțiuni', a spus fosta soție a lui Florin Prunea.
„Nu știu la ce s-a referit, eu nu sunt o femeie violentă și nici nu-mi iau viața pentru nimic. Sunt o femeie puternică și pot să le depășesc pe toate. Viața merge înainte cu bune și cu rele. Sunt o femeie puternică și pot să le depășesc pe toate. Chiar dacă crede că vrea să mă înfrângă, nu poate să mă înfrângă. Vrea să se joace cu psihicul meu, de fapt ăsta-i jocul lor. Acea femeie cu diplomele false cred că are tot felul de scenarită și de filme în cap. Dumnezeu e sus și până la urmă nu dă cu bâta', a spus ea.
Sursa foto: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-lidia-florin-prunea.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/lacramioara-ursu-4.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilinca-vandici-1-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/77-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_b294151cddcf4c521232d179f56931a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_9f26772b6be0dc329b4af8ec7f21758f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_2743d5e680aca1d3bca90b57500160fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_90535d08aeb1ab10d9fd744901a2ac75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_212515f727c1bdd4d4c26fe3957ed428.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/nadia-comaneci-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/46-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/inoke-cabral.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/corina-caciuc-reghecampf-anamaria-prodan1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/77777.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/dan-negru-roxana-ionescu-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-ioana-ginghina-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_ee7304116690a6988b62101a156befa3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_353210184d24654b8fcd21596897b1a0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d217a11fac782581b77adeb95f224650.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_51fafacadc604425c453a6e475ad9d97.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_ae4fca801821902b06210a097735c324.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_51257a89db12bae3bd9fb46e06dbcc82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_9a55730b213d7ac233d49ac0c3b01bc6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_ea94fd846d70242d8e41f22503fc20d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_01762376d245b4ff485e10b33ea8c6e5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_23d19b40b633cd38c6c5f7fb9418e96e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_d52e68b6d9da4486e3dc4533ee5f69af.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6843fa7ef0e6384b28871de5ec483a55.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_bc067f027b6469e71c8163f9b23f3640.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ea8234e255c28bbbd554b3ea232c580d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7e5cd0728adfc4e32f3578c834e1a772.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_898bdefd007925a2794211f854ef4eea.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_61a27c52c24e278e85136efdb9e1899a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_14f3381e0510a317c2238fc7756e68d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_1f71b467a2cc1d02edefbeb962e413a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_caed2eb2412b7f823fd1af1738b255d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_d5f53a984070dbe7eb586a9e3ce5c651.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_4eaae3f4b895c836e27107ff5da28175.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_47a893d533490b5797036d914e877944.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_db285a95388758e1373703c370e1bd9c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_fc9e6f9a98af9440517b67eb52f85ccb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_92d22dacbdcc3865d6b9aa28b049fbd3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_430f59536c73fe8946215413ec9e7c83.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_59cd7bc8d8e5a18b7f7c8f34058d797e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ae0e9bb8dacc980eb5de835bf546e63a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_70989b8fa0d5cb52ec2f1411a36ea0e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/marina-luca-1-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/cristina-spatar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/brigitte-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/tanti-ludmila-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_75904e47a06c75cc749894ed9bcb50d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_237568c959702e9003e7a898eb82b8bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6f4b7976ce15a4327257d584cc171c38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_090017b5e97097b0fa68b5de9531d92a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_01a71748c9e10e40a1ec8cc5d83250fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_c2d1c73011786679bb638bf5ee281c04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_2d1d8469cd33257df3f48b60f1ab5093.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_586a4fc31aa645a41d19f531634b7588.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e57e20ea7c2e2b53e4cf3b45d8171f33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_5f13bd0f6f5751940f4acb2c26851a3b.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_d84bd4533ba1acbfc8b278ea5a30f052.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_e6d1f72b538666c92e5d8a18bc464274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_1340f906e878816651ba49af8ee55f82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_0b9c2e2e9af131e523f4fb151ed6a102.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_3da11d5f36daa16199dbe71ef668f19e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_6041c78abdb8e593cc7c01163e684caf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_bc067f027b6469e71c8163f9b23f3640.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_78f7cb2a6562aea0bb7cc9fb2783bd69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_bc1529c5ecd3f8cb3970d3aedcf4d664.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_f675136e43aa70e1be8e7442a5193a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_3f6c2248e3772cad4507687ebe381dd5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_614f4fced3ac34ff83c86eeee5c36815.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_0cb7169002c386b2d8972664b084b541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_65275288d735f9640bd9cb9290eeeaf9.jpg)