Lora explică de ce nu vrea să devină mamă: „Poate e un lucru care o să îi pună puțin pe gânduri pe oameni. Sunt din ce în ce mai multe femei care gândesc ca mine”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lora a explicat recent de ce nu vrea să devină mamă. Artista a mărturisit că răutatea oamenilor a avut un rol important în decizia ei și că nu își dorește să aducă pe lume un copil care să ajungă să sufere din cauza celor din jur. Iată ce alte declarații a făcut cântăreața cu privire la acest aspect delicat din viața ei!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI

VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

Lora a explicat de ce nu vrea să devină mamă și a spus că răutatea oamenilor a cântărit mult în această decizie. Artista a mărturisit că iubește foarte mult copiii, însă se teme că un suflet adus pe lume ar putea ajunge să sufere din cauza celor din jur.

lora si sotul ei2lora si sotul ei2

Citește și: Lora spune care este secretul căsniciei cu Ionuț Ghenu, după 11 ani de relație: „Fără presiune pe relație. Avem același scop: să fim împreună. Eu nu sunt o femeie geloasă'

Lora explică de ce nu vrea să devină mamă

Lora a vorbit deschis despre motivul pentru care nu își dorește să aibă copii. Artista a spus că experiențele prin care a trecut și răutatea oamenilor au avut un rol important în decizia ei de a nu aduce pe lume un copil. Vedeta a mărturisit că se teme ca acesta să nu ajungă să sufere din cauza comportamentului celor din jur, așa cum a simțit și ea.

Cântăreața că precizat că alegerea ei poate ridica semne de întrebare, mai ales în contextul în care tot mai multe femei ajung să gândească la fel. Pentru ea, însă, decizia este una care îi face bine și pe care o asumă.

„Răutatea oamenilor a fost un factor foarte important de decizie în a procrea, pentru că mi-am imaginat că nu vreau să aduc pe lume un suflet care să fie chinuit de răutatea oamenilor, cum am fost eu. Și poate e un lucru care o să îi pună puțin pe gânduri pe oameni, pentru că sunt din ce în ce mai multe femei care gândesc ca mine.

Și nu e neapărat un lucru sănătos pentru societate, pentru umanitate, dar e un lucru sănătos pentru mine și pentru femeile care aleg chestia asta. E prea multă răutate în lume și iubesc copiii prea mult pentru a-i aduce într-o lume atât de rea', a mărturisit artista pentru cancan.ro.

Citește și: Lora, apariție ravisantă la VIVA! Influencers Party 2026. Artista a purtat o rochie diafană, cu flori aplicate, și sandale roz

Cum răspunde artista celor care au spus că s-a despărțit de Ionuț Ghenu

Mai mult decât atât, Lora le-a răspuns și celor care au spus că s-a despărțit de Ionuț Ghenu. Artista a spus că ei sunt foarte bine în prezent și a vorbit despre bârfele din rândul oamenilor.

„E ciudat că și în 2026, în media, există dorința asta de a murdări oameni sau de a arunca în ei lucruri negative și mi se pare că e păcat. Înțeleg că e nevoie de trafic, e nevoie de engagement și e nevoie de bârfă. Și mie îmi place bârfa, nu mă înțelegeți greșit. Doar că trebuie normalizată cumva bârfa asta în spațiu privat. Adică știți cum era înainte, când mâncai o sămânță în spatele blocului și bârfeai cu vecina pe altă vecină? Era ok așa. Sunt unele lucruri care trebuie descărcate, dar într-un spațiu privat și nu trebuie să amărâți oamenii cu păreri negative despre ei și despre viața lor, pe care până la urmă chiar nu o știți. Am suferit, m-a afectat, dar la sfârșitul zilei eu sunt în brațe cu un om care m-a ales încă o dată și eu l-am ales pe el încă o zi.

Și cât o fi să reziste relația asta, atâta o să reziste, că eu nu mai sunt romantica incurabilă și idealistă. Am trecut prin prea multe și prefer să iau fiecare zi în parte, pas cu pas, și să vedem la sfârșit câte zile reușim să avem împreună în formula asta', a mai adăugat ea.

Citește și: Lia Olguța Vasilescu continuă conflictul cu Siegfried Mureșan: „Cinstea nu vă dă afară din casă! Pregătire economică? Ați fi venit cu un program, altul decât al lui Ilie Bolojan care a sărăcit România”

Cu ce s-a ocupat cântăreața în ultima perioadă

Dar asta nu este tot! Lora a spus și cu ce s-a ocupat în ultima perioadă. Artista s-a axat foarte mult pe brandul ei de cosmetice.

„Am muncit cu brandul meu de cosmetice, o să lansez niște produse noi și am muncit foarte mult la ele.  Am terminat albumul meu, „Folclora'. Este o reinterpretare a unor piese din folclorul românesc, care au o însemnătate foarte mare pentru mine.  Și îl filmez, pentru că vreau să lansez albumul sub formă de concert. Și am emoții. Și am venit la petrecerea asta încercând să mă deconectez un pic, să mă obosesc ca să pot să dorm în noaptea asta. Pentru că înainte de orice chestie atât de mare, care în sfârșit se întâmplă, am emoții care mă țin trează noaptea și încerc să fiu bine, să mă odihnesc, să n-am cearcăne, să n-am…', a declarat Lora.

Sursa foto: VIVA!/ Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton