Lucian și Ema Viziru s-au angajat într-o proiect provocator, fiindcă urmează să lanseze primul lor film, „Norocoșii”. După o perioadă în domeniul imobiliarelor, cei doi au decis să colaboreze pe plan artistic, iar actorul are o miză clară – să câștige primul milion de euro după lansarea acestei producții.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Soții Viziru au locuit timp de șapte ani în Germania și s-au întors pe plaiurile mioritice pentru a se implica în alte proiecte. La început, actorul și soția sa, Ema, au lucrat în domeniul imobiliarelor, dar, între timp, s-au implicat într-un alt proiect de suflet, care le solicită creativitatea.
Lucian și Ema Viziru, de la imobiliare la propriul film
Lucian Viziru spune că nu a fost un vis să-și lanseze propriul film, ci mai degrabă o provocare profesională.
„Nu neapărat un vis, ci pur şi simplu a fost o altă provocare. În Germania, provocarea era să-mi îmbunătăţesc calificativul pe care-l aveam ca jucător de tenis, însă filmul e ceva mult mai special. Eu încă din lockdown, din Germania, am început să fac conţinut pentru YouTube, social media, iar mie îmi plac camerele, îmi place să filmez, să montez, mi-au plăcut dintotdeauna lucrurile astea. Şi acum, că am reuşit s-o conving şi pe Ema să se implice – chiar nici nu ştiu cum de am convins-o, că singur n-aş fi reuşit! – am mers mai departe', a declarat actorul, potrivit OK! Magazine.
Cei doi soți au o miză clară – să câștige primul milion de euro până se împlinesc 5 ani de când au venit în România.
„Până la urmă, și acum fac tot ce ştiam să fac, pentru că şi aici trebuie să faci rost de bani, să faci profit şi să faci un proiect de la zero la milioane. Mai ştii că ţi-am spus acum trei ani, când am revenit în ţară, că vreau să fac milionul de euro în 5 ani? Au trecut deja 3 ani şi jumătate!', a completat Ema, soția acestuia.
Cum s-au înțeles ca parteneri de producție
Fiind o provocare mare, cei doi soți au trăit, evident, o experiență intensă în ultimii doi ani, perioadă în care s-au ocupat în totalitate dezvoltării proiectului.
„Intens! A fost ca o excursie lungă prin mințile noastre, cu hărți greșite și răsturnări de situație. Dar am descoperit cât de bine ne completăm și cât de mult contează să ai încredere totală în celălalt', a recunoscut Lucian Viziru.
„A fost o aventură să facem primul nostru film. Uneori munca era ca o partidă de ping-pong, alteori ca un tango pe tocuri instabile. Dar amândoi am știut de la început că vrem același lucru: un film care să spună ceva, dar cu zâmbetul pe buze', a completat și partenera acestuia.
De ce nu l-a cooptat Lucian Viziru și pe fratele său, Augustin Viziru
Carmen Tănase, actrița cu care Lucian Viziru are o legătură specială, joacă în filmul ce urmează să fie lansat.
„A fost o mare bucurie, evident. Face un altfel de rol aici, este mama dracilor şi îi stă foarte bine în rolul pe care i l-am imaginat – e mai mult mâna Emei aici. Dar cred că şi lui Carmen Tănase i-a plăcut rolul, deşi n-am apucat să stăm prea mult de vorbă pe platou, pentru că de cum terminam secvenţa cu ea, noi trebuia să o turnăm pe următoarea, iar ea stătea la platou doar cât era nevoie, întrucât are un program infernal: face teatru, film, are mai multe proiecte', a declarat Lucian Viziru.
În schimb, Augustin Viziru, fratele actorului, nu a fost cooptat în proiect, dar s-a arătat încântat de fragmentele pe care a apucat să le vadă. Cei doi au avut o relație tensionată în ultimii ani.
„Nu. Noi am avut aproape trei ani în care nu ne-am vorbit. Acum suntem în tatonări. A văzut parţial ce am făcut, i-a plăcut', a adăugat acesta.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-1-186.jpg)
Ce regulă și-au impus în timpul proiectului
Pentru a-și proteja relația și a nu lăsa munca să le afecteze viața personală, Lucian și Ema Viziru și-au impus o regulă simplă, dar esențială: atunci când nu sunt pe platoul de filmare, să nu vorbească despre proiect.
„Nu reușim mereu. Dar am învățat să ne spunem, cu tandrețe: „Acum nu suntem colegi de platou, suntem doar doi oameni care mănâncă paste. E nevoie de delimitări, ca să nu arzi', a spus Ema Viziru.
„Uneori, ne dădeam întâlnire în bucătărie, cu regula „nu vorbim despre film 30 de minute. Şi asta ne-a salvat', a adăugat și actorul.
Sursa foto: Facebook