Lucian Viziru a lucrat cu Toto Dumitrescu înainte de accidentul provocat de actor. Ce impresie i-a lăsat: „Tind să fiu subiectiv. Nu o spun doar eu, a spus-o toată lumea!”

.

Anul trecut, Lucian Viziru a lansat primul său film, „Norocoșii”, moment în care a avut ocazia să lucreze cu Toto Dumitrescu. Se întâmpla înainte ca actorul să provoace accidentul din cartierul Primăverii și să fugă de la fața locului, faptă pentru care este în prezent cercetat și pentru care i s-a deschis dosar penal.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

Accidentul în care a fost implicat Toto Dumitrescu a avut loc pe 14 septembrie, pe bulevardul Mircea Eliade din București. Mașina condusă de el s-a izbit violent de un autoturism condus de tenismena Ilinca Amariei, care a ajuns în spital cu leziuni ușoare. Procurorii au cerut arestarea actorului pentru că a părăsit locul accidentului, iar, în paralel, este cercetat pentru consumul de cocaină, confirmat de testele INML.

toto-dumitrescu-4toto-dumitrescu-4

Citește și: Toto Dumitrescu a scăpat de arestul la domiciliu și a fost plasat sub control judiciar. Rezultatul expertizei medico-legale schimbă ancheta în favoarea lui

De ce a lansat Lucian Viziru primul film

Lucian Viziru a lansat primul său film pentru că își dorea să joace și nu primise oferte concrete de la televiziune sau teatru. Revenit în țară, a decis să își creeze singur proiectul în care să fie actor, amintindu-și cu nostalgie de vremurile când juca.

„Îmi doream de mult să fac un film. Mi-era și dor să joc, pentru că trebuie să recunosc: cât am fost plecat, mi-am adus aminte cu drag și cu nostalgie de vremurile în care jucam. Și acum de ce să nu o spunem pe aia dreaptă? Revenind în țară, nu au curs ofertele și am zis: „Nu mă vrea nimeni, îmi fac singur filmul meu în care să joc'!

Nu am primit nicio ofertă după episodul de acum doi ani, sau când a fost, în „Clanul'. Nu am primit nicio ofertă concretă, pesemne că nu am, cum îi zice, ca în fotbal: nu am confirmat la probe, la meciul test! Sau probabil că nu s-a găsit niciun rol pe care să pot să-l fac eu', a spus Lucian Viziru pentru Libertatea.

Citește și: Iubita lui Toto Dumitrescu este însărcinată. Avocatul actorului care se află în arest la domiciliu a confirmat informația: „Da, este adevărat!'

Lucian Viziru, despre succesul filmului de debut

Actorul mai spune că rezultatele l-au bucurat, mai ales că a realizat proiectul lucrând alături de soția sa.

„A fost o experiență utilă, mai ales pentru că n-am jucat niciodată un preot, așa cum o fac în filmul „Norocoșii'. Și cel mai spectaculos lucru, din punctul meu de vedere, este faptul că am fost pe primul loc, trei săptămâni, la cele mai vizionate filme de pe VOYO. Ceea ce mă bucură! Și notele de pe IMDB, de pe Cinemagia… Pentru un prim film pe care l-am făcut cu soția, pentru că am lucrat amândoi cot la cot… Este bine', a adăugat Lucian Viziru.

Citește și: Echipa din spatele emisiunii Xtra Night Show și-a dat demisia de la Antena Stars, după plecarea lui Dan Capatos: „Nu mai continuăm. Fiecare dintre noi se pregătește pentru următorul pas”

Citește și: Ce s-a întâmplat aseară, 5 ianuarie, la Power Couple. Marius Urzică a izbucnit în lacrimi: „A fost cea mai mare realizare și cel mai frumos vis'

Ce impresie i-a lăsat Toto Dumitrescu

Lucian Viziru mai spune că soția sa l-a cooptat pe Toto Dumitrescu în filmul său de debut. El a avut ocazia să joace cu actorul și, făcând abstracție de accidentul în care a fost implicat, recunoaște talentul său actoricesc remarcabil.

„Grav. Deci a fost foarte greu! (n.r. – râde) Dar viața m-a învățat că, cel puțin în cazul nostru, asta este cheia, aici se întâmplă jocul. Și noi ne completăm foarte bine! Tu cine crezi că a fost mai autoritar? (n.r. – râde) Eu eram executantul… Fără ideile ei, filmul n-ar fi fost nici măcar la jumătate din ce a ajuns. Eu am dus mai mult greul în cârcă, plecând de la partea de găsit echipă, montaj…

Ea a avut un rol mare în ceea ce privește distribuția filmului și aici mă refer în special la cartea câștigătoare pe care am tras-o cu Toto Dumitrescu. El face un rol senzațional. Nu discutăm acum neapărat despre ce i s-a întâmplat lui, dar ca actor a fost spectaculos în filmul acesta. Nu o spunem doar noi, a spus-o toată lumea! Tind să fiu subiectiv, dar fără el filmul ar fi fost mult mai slab', a încheiat actorul interviul pentru Libertatea.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton