Mădălina Ghenea e mândră de fiica ei, Charlotte: ”E un copil foarte cuminte, un copil concentrat pe școală. Nu am avut niciodată bonă”. Cine stă cu fetița când ea este plecată / EXCLUSIV

.


Mădălina Ghenea a avut un an excelent din punct de vedere profesional, iar munca ei a fost răsplătită cu mai bine de zece premii la festivaluri internaționale renumite. Într-un interviu pentru Viva.ro, îndrăgita actriță ne-a vorbit, cu sinceritate, despre proiectele ei, dar și despre familie și prieteni.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

Fie că pășește pe covorul roșu la Festivalul de la Venezia, la evenimente de la Hollywood sau în țara natală, România, Mădălina Ghenea este o apariție care atrage imediat atenția și…toate, dar toate blitz-urile. Frumoasă, fină, cu o eleganță aristocratică, și mereu zâmbitoare, celebra actriță este ea însăși un adevărat spectacol.

GheneaGhenea

Iar recent am întâlnit-o la un eveniment grandios organizat de brand-ul de accesorii și bijuterii de lux a cărui imagine este. Pentru noua colecție pe care o promovează, protagonista noastră a filmat o campanie care spune o poveste uluitoare. 

Mădălina, ai filmat pentru brand-ul de accesorii și bijuterii de lux a cărui imagine ești, o campanie specială, ceva nemaivăzut în România. Filmările au avut loc în Italia, într-un loc divin, iar imaginile spun o poveste deosebită. Care a fost sursa ta de inspirație pentru acest proiect? Cum ați ales locația?


A fost ideea mea și a echipei mele. Am participat la un festival de film, acum un an, unde am fost premiată, și m-am îndrăgostit de Tropea. E un loc sfânt, magic, e ceva ieșit din comun, e în Calabria, nu e un oraș foarte cunoscut la noi, aici, nici eu nu cunoșteam acest loc, e absolut incredibil. Aveam deja planificată campania. Voiam să facem shooting-ul în altă locație. Mă bucur mult că am insistat să alegem Calabria, să alegem Tropea. Am ajuns acolo și trebuia să filmăm două zile, dar am rămas o săptămână pentru că mi-am dat seama că nu ne putem opri la 30 de secunde de reclamă. Încet-încet, s-a conturat o poveste uimitoare. E un proiect făcut cu sufletul. Am o obsesie pentru un teatru din New York, unde pentru câteva ore ai o superputere, să devii invizibil, și practic să te apropii de niște personaje dintr-o piesă de Shakespeare. Asta am încercat și eu să fac în acest spațiu imersiv, la Muzeul Mina. A trebuit să eliminăm dialogul, sunetul, pentru a lăsa Mina să ofere publicului o experiență care se simte, din toate punctele de vedere, și am încercat să arătăm viața unor îndrăgostiți care se întâlnesc pe platourile de filmare, se căsătoresc, se pierd, și revin într-o altă viață. Cam aceasta este povestea.

Tu ce bijuterii preferi? Spuneai mai devreme că ai primit un inel deosebit…

Am primit astăzi un inel superb din partea brand-ului de bijuterii pe care-l promovez, o promisiune că această poveste minunată va fi pentru totdeauna. Sunt tare încântată de tot, de cum a fost organizat acest eveniment, de frumusețea invitatelor. Avem atâtea femei frumoase în această țară!

Cum se înțelege Mădălina Ghenea cu actorul Ed Westwick, colegul ei din filmul Deep Fear

Mădălina, ești o actriță talentată, dar și un producător pe măsură. Deep fear, filmul în care ai jucat alături de celebrul Ed Westwick, a fost pe primele locuri, pe Netflix, în foarte multe țări. Cum a fost experiența și cum te-ai înțeles cu Ed?

Am fost producător executiv. Deep fear e un film care a avut un succes surprinzător. Am fost pe locul 1 în UK câteva săptămâni, pe locul 2 în SUA. Eu m-am ocupat și de plasarea de produse pentru acel proiect, pentru că eu fac scufundări. Eu am adus toți sponsorii care au furnizat echipamentul, oameni alături de care am lucrat mai întâi ca un simplu client care face scufundări. 
Iar Ed, așa cum i-am spus de când l-am cunoscut, mi se pare că seamănă cu fratele meu. Are un vibe pe care-l simt, așa, foarte apropiat de fratele meu. Nu a fost o altfel de chimie între noi. L-am simțit ca parte din familie.

Mădălina Ghenea: 'Eu cred că Charlotte va fi o femeie puternică'

Am văzut că este și nepoțelul tău aici, la eveniment, și l-ai strâns minute întregi în brațe. Se vede că aveți o relație specială.

Da, da. Sunt îndrăgostită de nepoțelul meu. E minunat.

Citește și: Ana Ularu a jucat cu Tom Hanks, Keanu Reeves, Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, iar acum are rolul principal în serialul românesc Subteran: „Keanu e un om foarte generos, foarte inteligent, foarte cult și de o modestie și o smerenie reală’ / EXCLUSIV

Charlotte, fiica ta, ce mai face? O urmăresc pe Instagramul tău. E din ce în ce mai frumoasă…

E un copil foarte cuminte, un copil concentrat pe școală. Mă ajută mama foarte mult cu ea, nu am avut niciodată bonă. Este foarte legată de mine și de mama, nu prea au fost alte persoane în această ecuație. Eu cred că Charlotte va fi o femeie puternică.

Spunea cineva mai devreme, când ai venit, că se vede că ești leoaică, pentru că atragi oamenii ca un magnet. Toată lumea vrea să fie lângă tine. Te regăsești în caracteristicile zodiei tale?

Nu prea sunt eu cu zodiile, dar știu că am ascendentul în Scorpion. Sunt Leu cu ascendent în Scorpion, dar n-aș ști să spun exact ce înseamnă această combinație.

Cum a fost anul 2025 pentru tine?

Un an foarte bun pe plan profesional! Am primit, în calitate de producător, 10 premii, de fapt cred că am depășit cifra asta (râde).

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton