Magda Pălimariu își pregătește revenirea la PRO TV după doi ani de pauză. Prezentatoarea rubriciii Meteo a născut și a ales să dedice acest timp creșterii fiului său, Axel. Dacă ea și copilul sunt aici, soțul Magdei Pălimariu locuiește în Norvegia, pentru că acolo are serviciul.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
O vreme vedeta a fost cea care a făcut naveta, acum rolurile s-au schimbat și această sarcină îi revine lui Ionuț Eriksen. Magda Pălimaru a acceptat această relație la distanță Prezentatoarea spune despre soțul său că își vede copilul zilnic, dar cu ajutorul tehnologiei, pe cameră.
Magda Pălimariu se reîntoarce pe sticlă
Magda Pălimariu abia așteaptă să revină în televiziune, după ce a a ales să se ocupe de copilul ei timp de doi ani, sa îi vegheze pașii și să îi fie aproape.
„Mă întorc la muncă, se termină cei doi ani de stat acasă, cu copilul. Concediul maternal se cam termină și revin la Meteo. Îmi doresc să revin la muncă pentru că doi ani cred că sunt mai mult decât de ajuns', a explicat Magda Pălimariu, în emisiunea lui Cătălin Măruță, la PRO TV.
Cine o ajută pe Magda Pălimariu cu Axel
Vedeta s-a ocupat singură de Axel, dar a beneficiat uneori de ajutorul mamei sau al soțului, care lucrează în Norgevia, dar vine periodic acasă.
„Câte puțin poate mama sau soțul, dar, în rest, am fost singură mereu cu Axel. El (n.r. soțul Ionuț Eriksen) stă în Norvegia, el vine la noi, s-au inversat rolurile. Acum vine el, eu nu pot să duc copilașul, să îl port pe avioane și atunci e normal să vină el', a povestit ea la Pro TV, în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Magda Pălimariu și soțul ei au o relație la distanță
Vedeta s-a obișnuit cu această relație la distanță și nu o consideră o problemă. „Este așa cum ne dorim și atunci e bine așa cum ne dorim. Ajută tehnologia, exact, Axel vorbește cu el în fiecare zi, pe cameră', a adăugat Magda Pălimariu.
Magda Pălimariu este căsătorită cu Ionuţ Eriksen, CEO-ul unui lanţ de clinici şi laboratoare dentare, dar şi Preşedintele al Camerei de Comerţ Norvegiano-Române în Oslo.
„Ne-am cunoscut prin intermediul unor cunoștințe comune și totul a venit de la sine. Nu a fost nimic special. Evident, pentru noi a fost, dar nu a fost nimic diferit față de ce trăiesc alte cupluri. Am vorbit mult, ne-am dat seama că avem interese, valori și gânduri comune, ne-am îndrăgostit, am devenit sprijin unul pentru altul, ne-am dat seama că viitorul nostru este împreună și… asta a fost”, povestea Magda Pălimariu pentru Viva.