Magdalena Chihaia l-a așteptat pe Dinu Maxer să încheie o relație avută imediat după divorțul de Deea Maxer: „Am fost răbdătoare. Eram sigură că nu rămâne cu ea!”

.

Magdalena Chihaia și-a spus propria versiune despre modul în care a început relația cu Dinu Maxer. Când l-a cunoscut, artistul nu divorțase încă de fosta soție, apoi a intrat imediat într-o altă relație. Căștigătoarea iUmor a simțit că nu va rămâne cu femeia respectivă, însă i-a mărturisit sentimentele abia mai târziu, iar povestea lor a început într-un mod destul de atipic.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI

Vezi și acest video VIVA!:

Dinu Maxer și Magdalena Chihaia și-au unit destinele pe 31 mai 2025, într-o ceremonie religioasă încărcată de emoție. Cu șapte luni înainte de marele eveniment, cei doi și-au oficializat logodna într-un cadru romantic din Veneția, unde și-au promis dragoste și sprijin reciproc. Nunta a fost un moment special nu doar pentru ei, ci și pentru familie și prieteni.

magdalena chihaiamagdalena chihaia

Citește și: Dinu Maxer, motivul real pentru care și-a schimbat religia. Ce s-a întâmplat înainte de nunta cu Magdalena Chihaia: „Era momentul să mă întreb dacă are rost sau nu'

Cum s-au cunoscut Magdalena Chihaia și Dinu Maxer

Actrița îl admira pe Dinu Maxer din adolescență, însă prima lor întâlnire oficială a avut loc când ea s-a întors pentru scurt timp din Dubai, la un eveniment monden pe care îl prezenta. La acel moment, artistul era încă căsătorit, actele de divorț nu fuseseră semnate, însă nu mai locuia cu fosta soție, Deea.

„Așa cum am mai spus, eu am fost îndrăgostită de Dinu în adolescență. L-am cunoscut pe Dinu când m-am întors, pentru scurt timp, din Dubai. Eu voiam să mă mut în Dubai. Ne-am întâlnit la un eveniment monden pe care eu îl prezentam. L-am cunoscut printr-un bun prieten, Florin Burescu. Eu știam că este căsătorit, însă când mi-a întins mâna mi-a spus: „Bună, sunt Dinu Maxer, sunt divorțat. Sunt fanul tău, te-am văzut la iUmor'. El era în divorț atunci, nu semnaseră actele, dar nu mai locuiau împreună. Eu nu am fost entuziasmată prea tare, nu știam care e faza. Plus că oamenii, când sunt în divorț, nu sunt într-o postură foarte bună', a povestit actrița, potrivit spynews.ro.

„După eveniment s-a nimerit ca Dinu să mă ducă acasă cu mașina. Partenerul meu de dans plecase mai devreme. El îl conducea pe prietenul meu, cu care a venit, și m-au lăsat și pe mine. Evenimentul era în afara Bucureștiului. I-am invitat la mine acasă, abia îmi cumpărasem apartamentul, și Florin Burescu voia să îl vadă. Nu aveam mare lucru în casă, i-am servit cu icre, asta aveam. Am stat la discuții până la 3 dimineața. Dinu mi-a lăsat numărul lui de telefon, să îl sun dacă am nevoie de ceva, însă în gândul meu era că nu îl voi suna niciodată', a adăugat aceasta.

Citește și: Magdalena Chihaia și Dinu Maxer vor să devină părinți. Cum se înțelege actrița cu cei doi copii ai soțului său: „Au avut o problemă cu termenul mamă vitregă'/ EXCLUSIV

Dinu Maxer, implicat într-o relație imediat după divorț

Magdalena Chihaia a povestit că, imediat după divorț, Dinu Maxer a fost implicat într-o altă relație, așa că ea s-a apropiat de el inițial doar prietenește. Chiar dacă îl invita la petreceri și festivaluri de dans, actrița a înțeles că nu se va lega o relație amoroasă.

„A urmat proiectul „S-a furat mireasa', am început colaborarea. Făcând acest proiect, l-am întrebat pe Dinu dacă vrea să vină cu mine la un festival de bachata, eu performând în domeniu. Asta după ce l-am invitat la una-două petreceri. Festivalul de bachata era la Constanța. Mie, la momentul acela, mi se aprinseseră băncile, când mergeam la emisiuni, bine și colegele mele erau îndrăgostite de el, însă mi-am dat seama că Dinu nu era vindecat. Dinu a fost cuplat, la un moment dat, cu o tipă. Eu l-am invitat la ziua mea de naștere, indiferent dacă venea singur sau cu tipa respectivă. Pentru mine a fost șocant, eu îmi imaginam altfel', a mai povestit ea.

„Da, eu am fost răbdătoare. Mă gândeam că sigur nu va rămâne cu fata respectivă, pentru că nu avea cum. Mă gândeam că important este să se vindece după divorț. După despărțirea de fata respectivă, l-am invitat la un festival la mare, de unde au apărut imagini și speculații în presă. Se despărțise de fata aceea de câteva săptămâni, ea îl mai căuta, însă el nu mai avea treabă. Acolo am dormit în aceeași cameră, însă prietenește', a completat.

„Dinu a mai mers cu mine la festivaluri de salsa și s-a înscris la un festival în Bulgaria, crezând că și eu sunt liberă și voi merge, însă nu eram. Eram foarte ocupată în weekendul acela, aveam două evenimente, însă nu am dormit, am luat și amendă, dar am mers după el, am stat și eu o noapte. M-am gândit că eu trebuie să fiu alături de el, nu gașca de băieți, care puteau fi o influență mai puțin bună, știți cum sunt băieții', și-a amintit actrița.

Citește și: Oana Roman și-a anunțat plecarea de la Antena Stars, după câteva zile. Cum și-a motivat decizia: „Trăiesc foarte, foarte, foarte bine fără să apar la televizor”. Ce proiect nou are în plan

Citește și: Camelia Voinea, anunțată de soț pe Facebook că divorțează de ea. Prima reacție a antrenoarei: „A fost o exagerare venită din gelozie'

Cum au ajuns împreună

Magdalena Chihaia și Dinu Maxer au ajuns să formeze un cuplu după o călătorie în Dubai. Deși nu aveau acets lucru în plan, se pare că viața i-a surprins pe amândoi.

„Cred că eu am făcut primul pas, într-un fel. Trebuia să merg în Dubai și l-am întrebat pe Dinu dacă merge cu mine. Noi, când am plecat, ne-am luat cazare împreună, dar nu ne-am gândit ce va urma. La un moment dat, pe drum de la aeroport spre hotel, am vorbit că ce se întâmplă în Dubai, rămâne în Dubai. Nu îi spusesem că îl plac, dar el și-a dat seama. Acolo a început totul, cu un sărut. A fost frumos, ne-am dat seama că ne potrivim din mai multe puncte de vedere, chiar și la rutină, ora de trezire etc. Însă, la întoarcere, nu știam ce va fi, dacă a fost doar magia Dubaiului sau este vorba despre magia noastră', a mai povestit Magdalena Chihaia.

„La întoarcerea din Dubai, Dinu a prins contract la mare, iar eu mi-am sacrificat treburile din București, am stat și cu copii, iar acolo s-au închegat lucrurile. Ulterior, nu ne-am mutat împreună, stateam ba la mine, ba la el, și apoi ne-am mutat oficial. Am avut tăria și puterea de a renunța la un vis, acela de a mă muta în Dubai. Schimbarea totală a vieții mele profesionale, sau relația cu Dinu, viața de familie. Simt că am făcut alegerea bună. Simțeam că, dacă m-aș fi întors în Dubai chiar și pentru câteva luni, relația nu ar fi funcționat', a încheiat ea.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton