Making of – Serviciul Român de Comedie

Publicat pe .

E criză. E an electoral. Şi nici prin alte ţări lucrurile nu merg prea bine. Românii ştiu însă că terapia prin râs e cea mai bună. Iar la Serviciul Român de Comedie, care din această primăvară poate fi văzut la Antena 1, ai parte de râsete din plin.

 

În spatele biroului din lemn masiv stă un tablou de dimensiuni mari, care înfăţişează prora unei nave cu velele în vânt. Din loc în loc, în cameră sunt aşezate cu grijă, pe mese frumos sculptate, machete de corăbii de toate dimensiunile. Cea mai mică machetă e chiar pe biroul prezindenţial, lângă un bibelou cu o focă, o balanţă şi tava pe care sunt aşezate o sticlă de ţuică şi câteva pahare. Mă aflu în biroul Preşedintelui României şi trebuie să fiu atentă să nu ating nimic, să nu mişc vreun element din decor. Deşi nu e cel de la Cotroceni, ci biroul prezidenţial de pe platoul emisiunii Serviciul Român de Comedie (SRC), e foarte bine păzit. Am fost avertizată că nu am voie să in­tru cu alimente şi că toate lucrurile tre­buie să rămână exact în locul în care regizorul de platoul le-a aşezat.

 

Cum era prima zi de filmare a noului sezon Serviciul Român de Comedie, totul era nou. „S-a lucrat intens la pregătiri, decor, scenografie, lumini, scenariu, costume şi multe, multe alte­le. Dacă SRC s-a mutat la Antena 1 nu înseamnă că va fi o emisiune de dans contemporan sau de sport. Va face co­medie, după cum îi spune si numele. Comedie inspirată din spaţiul public românesc, politic, monden, artistic. România este o ţară a comediei, deşi mulţi spun că e o ţară tristă. Asta este scopul SRC, să lupte împotriva tristeţii. Măcar pentru o oră şi jumătate pe săptămână, îmi spune Toni Grecu, care stă în spatele camerelor de filmat şi, împreună cu producătoarea Alice Dumitrescu, supraveghează filmarea scenetelor. De fapt, dacă e cineva care râde cu poftă în timpul repetiţiilor şi filmărilor, acela e Toni Grecu. La sce­neta în care un cuplu datornic la bancă ascunde laptopul în cuptor, pentru ca mai apoi să îl scoată fumegând, Toni Grecu a râs în hohote la fiecare dublă. „Că suntem serioşi şi respectăm tot ce ni se cere de la producătorul Alice Du­mitrescu (vai de capul ei, săraca, nu o invidiem) asta este clar, dar nici să stăm cuminţi cu mâinile pe batistuţe nu se poate. Dacă s-ar filma în culise cu camere ascunse, nu s-ar plictisi ni­meni ore în şir, la câte trăznăi se spun şi se întâmplă, spune creatorul SRC.

 

Privesc în jurul meu la cei aproape 20 de oameni care se agită – trag cabluri, mută camere, analizează cadrele, aduc costume, fac curat şi aleargă de colo-colo. Se pregăteşte scena în care Ponta şi Antonescu vin în biroul lui Băsescu, iar eu nu ştiu unde să mă aşez pentru a nu încurca pe nimeni în această desfăşurare de forţe. Găsesc repede un loc în palatul lui Suleyman, aflat chiar lângă biroul lui Băsescu, de unde pot privi printr-o uşă ce se întâmplă în ve­cini. În platou îşi face apariţia şi Cătălina Grama (Jojo), care a intrat deja în pielea personajului său, Elena Udrea. O întreb ce o face să râdă în general, în afară de momentele de pe platou, şi îmi răspunde cu sinceritate: „Cel mai mult şi cel mai mult Achim. Nu am ştiut ce sursă incredibilă de umor sunt copiii mici! Mă face să râd cu lacrimi în fiecare zi, e într-o conti­nuă descoperire şi schimbare. Întot­deauna, cei care mi-au amintit mereu că ştiu să râd în hohote au fost priete­nii apropiaţi şi familia.

 

TONI GRECU

 

TRANSFERUL „Pentru cei mai mulţi dintre colegii de la SRC, aceasta este prima colaborare cu Antena 1, deci nu a contat prea mult istoria. Contează ce este acum, iar acum cea mai bună variantă pentru noi este aceasta, deoarece postul are puterea necesară să susţină un program de divertisment mai sofisticat, ca al nostru. Doar două sau, hai să zicem, trei televiziuni din ţară pot face producţii importante. Antena 1 este cea care s-a axat în principal pe formate româneşti şi cred că ăsta este un lucru foarte bun în contextul în care piaţa este invadată de concursuri de talent importate, că nu mai ai loc la TV de mese cu jurii şi jurate cărora li se face pielea de găină, plâng, se emoţionează etc. Cred că, în curând, şi ştirile se vor face cu jurii care vor da verdicte: ştirea asta cu Ponta e bună, are trei de «da», merge mai departe… Bravoooo!

 

UMORUL „Vrem să facem o emisiune Happy. Titlul sezonului este Happy Show. Vrem să vedem cât de fericit este românul de pe stradă. Avem o rubrică în emisiune care se cheamă chiar aşa: «Sunteţi fericit?». Ne inspirăm de peste tot şi vrem să ne demonstrăm că tristeţea poate fi învinsă. Ştim că e greu, dar încercăm. Într-o lume crispată şi dură, râsul este terapie. Râsul te eliberează! Acesta este sloganul SRC.

 

MISIUNEA „În lupta cu prostia şi tristeţea nu există învingători, ci doar luptători pentru cauze nobile. Fiindcă şi prostia, şi tristeţea sunt invincibile. Fără ele însă nu ar mai avea rost comedia. Judecând prin reducere la absurd, ar rezulta că şi comedia este perpetuă, ceea ce este totuşi un lucru bun.

 

NOUTATI Actori noi avem, fiindcă aşa şi-a propus SRC, să promoveze actori de comedie din generaţia tânără. Echipa are acum o medie de vârstă sub 30 de ani. Noutăţile din distribuţie sunt doi colegi, foarte buni comedianţi, Lucian Ghimişi şi Costel Bojog.

 

RALUCA TĂMAȘ Foto ARMAND IONESCU, MIHAI STETCU (ANTENA 1) 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton