Marcel Pavel e mândru de copiii săi care îi calcă pe urme. Cu ce se ocupă Sasha, Richard și Iuvenalia și ce planuri au împreună: „Sunt extraordinari” / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Marcel Pavel este asociat cu celebra melodie ”Frumoasa mea”, pe care a lansat-o în anul 2000 și pentru care a fost premiat la Festivalul Mamaia. De atunci, pe parcursul celor 25 de ani, artistul a interpretat-o de mii de ori, dar a pierdut șirul. Anul acesta el a readus-o în atenție pe scena de la Mamaia.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Marcel Pavel a primit Premiul de Popularitate cu melodia 'Frumoasa mea', în urmă cu 25 de ani, la Festivalul Mamaia. Ea a devenit piesa sa de referință, pe care a interpretat-o de foarte multe ori în cariera sa. Artistul are o familie frumoasă, iar în decembrie revine cu un super concert, unde îi vom putea revedea și pe cei trei copii ai lui.

Marcel pavelMarcel pavel

Citește și: Marcel Pavel dezvăluie cele trei principii care au stat la baza căsniciei sale. El și soția, Violeta, sunt împreună de 34 de ani: „Nu sunt vreun sfânt. Dacă dispare iubirea, e o problemă'

Citește și: Cu ce se ocupă fiica lui Marcel Pavel, pe lângă școală: „Este un copil extraordinar de înțelept, foarte echilibrat și organizat'. Iuvenalia Ioana și-a moștenit ambii părinți / EXCLUSIV

Citește și: Cât de implicat e Andi Moisescu în viața celor doi băieți, după divorțul de Olivia Steer: „Nu am încercat niciodată să-mi influențez copiii. Cel mare e parte din echipa mea, ajutorul meu'

Citește și: Octavian Ursulescu susține că Dida Drăgan nu a cântat la Festivalul Sanremo, așa cum ea povestește: 'E aberant să se afirme așa ceva'. Cine e singura artistă din România care a urcat pe scena celebrului eveniment din Italia / EXCLUSIV

Marcel Pavel a cântat 'Frumoasa mea' de mii de mii de ori, de la lansarea ei, de acum 25 de ani

Marcel Pavel a făcut furori la Festivalul Mamaia cu piese din repertoriul altor soliști plecați dintre noi, dar a cântat și 'Frumoasa mea', pe care a lansat-o acum 25 de ani. În decembrie, artistul revine cu un concert alături de familia lui.

Mă bucur să te revăd la Festivalul Mamaia, după mulți ani…

Aici ne-am cunoscut, dacă îți mai amintești. Mă bucur din inimă că, iată, Festivalul Mamaia a renăscut și la un nivel extraordinar, decent, superprofesionist… scena arată superb, iar orchestra este extraordinară. Orchestra este condusă de maeștrii Ionel și Andrei Tudor. Publicul este minunat. Totul este pe măsură, condițiile tehnice extraordinare. Mai rămâne ca noi, artiștii care suntem prezenți în această seară aici, să ne facem datoria, ca de obicei.

Sunt emoțiile inerente, înainte de a intra în spectacol. Dar atunci, când pășesc pe scenă și scot primul sunet deja dispar emoțiile, cele puțin negative și apar cele constructive, ca să spun așa.

Știi că multă lume se întreabă dacă un artist ca Marcel Pavel mai are emoții?

Dacă nu o să mai avem emoții, înseamnă că am dispărut cu totul. Emoțiile ajută la creație, ajută la exprimare. Fără ele am fi plați, robotizați… Suntem oameni. Este firesc să avem emoții.

Marcel Pavel: 'Cred că am cântat-o de 10 mii de ori, dar nu am cum să mai țin șirul. Era interesant de știut de câte ori au cântat-o fanii mei. Și de câte ori au ascultat-o…'

Marcel, 'Frumoasa mea' în anii 2000 a fost o adevărată rampă de lansare. Au trecut 25 de ani…

Aici s-a lansat melodia aceasta, la Mamaia. Exact. Au trecut 25 de ani. Erai lângă mine atunci, ții minte. În anul 2000 am luat Premiul de Popularitate, cu toate că aș fi meritat Trofeul pentru acea piesă, dar mi-a adus un plus mare faptul că nu am luat trofeul… Mi-a adus un plus mare de popularitate. De aceea am și luat Premiul de Popularitate. Și am rămas cu o amprentă extraordinară, zic eu. Este piesa care mă reprezintă. Îi mulțumesc lui Ovidiu Komornyik pe această cale. Îi mulțumesc foarte mult.

În final ai consderat că a însemnat mai mult decât Trofeul?

Premiul de Popularitate a fost mai mult decât trofeul. A fost rampa mea de lansare acea piesă și de atunci nu mă mai opresc. Și sper să fie până la adânci bătrâneți.

Când spui 'Frumoasa mea' spui Marcel Pavel. Mai este vreo melodie care o egalează? Eu zic că aceasta este 'Ana'… Ce zici?

Exact asta am vrut să completez. Iată a apărut această piesă, 'Ana', compozitor Victor Hoajă, o piesă care este pe sufletul meu. Eu zic că mă reprezintă. Și sper să mai apară și altele. Sper.

În 25 de ani, de câte ori ai cântat 'Frumoasa mea'?

Nu mai știu. Am pierdut șirul. Cred că am cântat-o de 10 mii de ori, dar nu am cum să mai țin șirul. Era interesant de știut de câte ori au cântat-o fanii mei. Și de câte ori au ascultat-o…

Marcel Pavel: 'Copiii sunt extraordinari. Iuvenalia este o minune'

Te mai întreb de copii. Ce fac ei acum?

Copiii sunt extraordinari. Iuvenalia este o minune. Ea studiază pianul la Colegiul Națonal de Muzică George Enescu din București. Studiază balet clasic, nivel serios. Băieții mei- Sasha și Richard- în continuare sunt considerați pianiști-artiști foarte buni. Și, în fiecare an – sper să ne iasă și anul acesta-concertul de la Opera Națională din București, pe data de 3 decembrie, alături de Orchestra și Corul Operei Naționale de copii București. Și, bineînțeles, dirijorii Andrei și Ionel Tudor. Vă pup și vă iubesc.

Foto: Facebook, VIVA

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton