Maria Dragomiroiu, altă victimă a violenței. Artista, bătută de soț cu bestialitate! "M-a prins de păr și m-a dus așa până în mijlocul intersecției"

Publicat pe

Drama prin care a trecut recent Daniela Crudu, abuzată de iubitul ei, a scos la iveală și alte istorii dureroase ale căror protagoniste au fost vedete din România. Printre ele, și Maria Dragomiroiu, care, în tinerețe, a fost bătută de soțul și tatăl celor doi copii ai ei cu bestialitate!

Trăim într-o țară în care „bătaia e ruptă din rai”, așadar nu e de mirare că, zilnic, 3.000 de femei sunt agresate de partenerii lor, care, cei mai mulți, consideră că „un bărbat care nu-şi bate femeia nu o iubeşte cu adevărat'!

Paradoxal este că printre cele care sunt abuzate fizic se numără și multe femei independente, care nu numai că se descurcă perfect din punct de vedere financiar, ci, mai mult, își întrețin și partenerii care le supun la umilințe nebănuite! Poate din cauza educației primite, a prejudecăților sociale sau din jena de a-și recunoaște eșecul, nu puține sunt cele care preferă să rămână agățate într-o relație toxică…

Ion mi-a dat un pumn în cap de s-a oprit liftul între etaje

Deși pare greu de crezut, în tinerețe, și Maria Dragomiroiu a fost victima unui bărbat abuzator, bărbat alături de care se vedea îmbătrânind și căruia i-a dăruit doi copii. După ani de zile, artista, care în a doua căsnicie, ce durează de mai bine de 30 de ani, și-a găsit în sfârșit liniștea, a avut curajul de a vorbi deschis despre asta, mărturisile sale fiind de-a dreptul terifiante.

Maria Dragomiroiu a povestit cum fostul ei soț, cu acceptul deplin al mamei lui, a bătut-o în plină stradă, fără să țină cont de nimeni și de nimic, sub privirile înspăimântate ale trecătorilor.

„Ion m-a apucat de-o mână, m-a aruncat în liftul care era ținut deschis de soacră-mea, a urcat și ea și au apăsat la parter. După ce a plecat liftul, Ion mi-a dat un pumn în cap de s-a oprit liftul între etaje, din cauza șocului. Soacra mea i-a spus să mă ducă acasă și să mă bată, nu acolo, la ea. Simțeam că-mi iese inima din piept de frică, iar când am ajuns jos, pe alee, am încercat să scot mâna de pe mâneca hainei, ca să scap. Atunci, Ion m-a prins de păr și m-a dus așa până în mijlocul intersecției de la Dristor. Era ora 21.

Lumea a văzut cum un bărbat trăgea de păr o femeie care plângea și a sărit să mă scape, trăgând de el într-o parte și de mine în alta! Nu a dat drumul la păr până nu a smuls smocul pe care îl avea în mână! Am rămas așa, fără o șuviță de păr în mijlocul capului! Nu-mi creștea, pentru că făcusem șoc!”, s-a confesat Maria Dragomiroiu, potrivit Wowbiz.


 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter