Maria Ilioiu de la Insula iubirii a pierdut procesul cu Valentin Burada și are de plătit 100.000 de euro: ”Voi face apel. Am rămas cu cicatrici pe față. Mi-a făcut o procedură un medic care nu avea dreptul să facă asta”/ EXCLUSIV

.

Maria Ilioiu de la Insula iubirii a pierdut procesul cu fondatorul clinicii unde și-a făcut niște proceduri estetice, iar acum are de plătit suma de 100.000 de euro. În plus, aceasta nu mai are voie să facă declarații defăimătoare la adresa clinicii. Vedeta nu este la primul scandal de acest gen. În trecut, ea a mai acuzat și un artist tatuator că ar fi mutilat-o. Cum răspunde fosta participantă la Insula Iubirii tuturor acuzațiilor!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Maria Ilioiu de la Insula iubirii s-a judecat cu o clinică unde și-a făcut niște intervenții estetice. Ea a acuzat medicul că ar fi mutilat-o și a cerut despăgubiri. Judecătorii au decis că afirmațiile sale sunt nefondate și o obligă la plata sumei de 100. 000 de euro. Decizia nu este însă definitivă.

externata-maria-ilioiuexternata-maria-ilioiu

Citește și: Maria Ilioiu, fosta ispită de la Insula Iubirii, clipe de coșmar din cauza fostului iubit, Andrei: „Am avut amândoi brățări de protecție!”/ Acuzațiile grave ale bărbatului

Citește și: De ce a încercat Maria Ilioiu de la Insula Iubirii să se sinucidă. Iubitul ispitei: „Doctorii mi-au spus că gestul ei a fost foarte grav și că…'

Citește și: Cum a gestionat Violeta Bănică celebritatea părinților ei, Andreea Marin și Ștefan Bănică: „Toate lucrurile pe care le-am făcut au fost pentru mine și viitorul meu” / EXCLUSIV

Citește și: Cum s-au cunoscut Mihai Călin și soția lui, Silvia, și cum gestionează conflictele în cuplu: „Ea mă știa de pe ecran, făceam impresia de arogant'. Au avut o nuntă atipică, în curtea unui prieten / EXCLUSIV

Maria Ilioiu a pierdut în instanță războiul cu Valentin Burada

Maria Ilioiu de la Insula iubirii a pierdut procesul cu Valentin Burada, fondatorul clinicii la care și-a efectuat anumite proceduri estetice. Judecătorii au decis că afirmațiile ei defăimătoare sunt nefondate și au obligat-o la plata sumei de 100 000 de euro. Decizia nu este definitivă, tânăra poate face Apel în 30 de zile.

„Am avut încredere în justiție și în faptul că adevărul va ieși la iveală. Acest proces nu a fost doar despre imaginea mea sau a clinicii pe care o conduc, ci despre un principiu. Nu poți construi notorietate denigrând munca altora. Sunt mulți ani de muncă, investiții și sacrificii în spatele brandului meu. Iar afirmațiile neadevărate făcute în spațiul public au rănit nu doar echipa mea. Dar și pacienții care ne-au oferit încrederea lor.

Decizia instanței confirmă că am procedat corect, iar acuzațiile au fost nefondate. Îmi doresc ca acest caz să fie un semnal de alarmă pentru toți cei care folosesc rețelele sociale ca tribunale personale. Respectul, responsabilitatea și adevărul trebuie să rămână valori de bază, indiferent de domeniul în care activăm.', a declarat Valentin Burada, pentru Viva.ro. Acesta este fondatorul clinicii la care s-a operat Maria Ilioiu.

Decizia judecătorilor nu e definitivă

După ce a susținut public că a fost „mutilată' în urma unei proceduri realizate la clinica lui Valentin Burada, instanța a decis că acuzațiile sunt nefondate. Judecătorii au analizat situația și au concluzionat că afirmațiile ei sunt defăimătoare și nu au o bază reală.

Postările ei de pe rețelele sociale și declarațiile făcute în emisiuni TV au fost analizate de judecători, care au decis că imaginea clinicii a fost serios prejudiciată.

Maria Ilioiu riscă executarea silită

Tribunalul Argeș a decis că afirmațiile aduse au provocat daune grave de imagine și a obligat-o să plătească 100.000 de euro, în echivalentul în lei, cu titlu de daune morale. I s-a interzis să mai facă orice fel de declarații defăimătoare – direct sau indirect – la adresa clinicii și a mărcii comerciale implicate.

Dacă nu va achita suma stabilită, Maria Ilioiu riscă executarea silită, poprirea conturilor și a veniturilor, iar suma va fi majorată automat cu dobânzi penalizatoare până la plata integrală. Încălcarea interdicției de a mai face afirmații calomnioase poate duce la noi procese și sancțiuni suplimentare. Decizia nu este însă definitivă.

Maria Ilioiu: 'Tot eu trebuie să plătesc pentru defăimare?'

Maria Ilioiu este revoltată și abia așteaptă să primească în poștă motivarea și decizia instanței. Ea este revoltată că tot ea este bună de plată.

'Trebuie să înțelegeți că aceasta decizie nu este DEFINITIVĂ, acesta este cel mai important aspect! Vă dați seama că tot eu sunt păgubită după cum a hotărât instanța, acordându-mi-se și mie despăgubiri de 10.000 euro…, dar tot eu trebuie să plătesc pentru defăimare ? Ce este asta?! Cine a mai pomenit așa ceva ? Vă dați seama în ce lume trăim ?!…

Păi defăimare, din punctul meu de vedere, ar fi fost dacă nu eram îndreptățită să vorbesc despre asta, sau ar fi fost fals, ceea ce aș fi afirmat…. Dar eu primind orice suma de bani, și un leu dacă primeam, înseamnă că merit să fiu despăgubită. Deci, ca să dai bani pe o chestie de genul acesta, există niște condiții din puncte de vedere juridic. Înseamnă să stabilești cu exactitate culpa cuiva… Deci, eu practic am fost despăgubită cu 10.000 de euro pentru că a fost stabilită culpa cuiva de către instanță. A clinicii, a medicului, nu știu să va spun exact încă, până nu primesc motivația.', a declarat Maria Ilioiu, pentru viva.ro.

Maria Ilioiu: 'Nu mai am dreptul la liberă exprimare…'

'Deci eu, practic, nu am mințit cu absosulut nimic vizavi de ceea ce pățisem. În momentul în care eu am apărut la televizor, există o situație suficientă, factuală. Mi se întâmplaseră suficient de multe lucruri în momentul acela, că eu să pot să expun ceea ce mi se întâmplase. Că până la urmă este vorba de libertatea de exprimare… Deci, am fost îndreptățită să spun ceea ce am pățit, având în vedere că nu am mințit cu absolut nimic. Cu aceasta decizie mi se ia acest drept și nu mai am dreptul la liberă exprimare… Vi se pare corect acest lucru ?!

Chiar dacă mi-au fost date niște daune pentru prejudiciul suferit, eu și avocatul meu vom ataca hotărârea pe daunele clinicii, pentru că din punctul nostru de vedere, nu sunt dovedite. Iar clinica nici nu poate și nu va putea să dovedească cu adevărat că i-am provocat un prejudiciul! Eu, în schimb, am putut să dovedesc prejudiciul meu! Tocmai de aceea mi se pare foarte nedreaptă această decizie. Aceasta este părerea mea, dar vom aștepta decizia DEFINITIVĂ. Sper din tot sufletul meu ca lucrurile să se îndrepte în apel…', a declarat Maria Ilioiu pentru viva.ro.

Maria Ilioiu: 'Am rămas cu cicatrici atrofice la nivelul feței'

'Nu vreau să fac în momentul acesta comentarii, având în vedere că nu avem o hotărâre judecătorească definitivă, dar tot ce pot să spun este că există o decizie a Colegiului Medicilor care a constatat, cum reiese și din certificatele medico-legale pe care le-am făcut ulterior, că ceea ce am spus public a fost adevărat și anume faptul că mi-a fost făcută o procedura de înfrumusețare și medicală de către un medic care nu ar fi avut competențele necesare să îmi facă această procedura, având în vedere că nu avea rezidențiatul făcut și nu avea dreptul să facă anumite acte medicale… Iar în urma acestei proceduri, în loc să fiu mai frumoasă, fără imperfecțiuni pe față, aceste pete de la soare, eu am rămas cu cicatrici atrofice la nivelul fetei, pentru toată viața…. De ce domnul doctor nu a avut specialitatea necesară…?', a mai spus tânăra.

Maria Ilioiu: 'Voi ataca hotărârea judecătorească'

'Important este că voi ataca hotărârea judecătorească, pentru că există argumente suficiente să înlăturăm această decizie. Așteptăm motivația, să vedem exact pe ce s-a bazat această decizie. Din punctul nostru de vedere, al meu și al avocatului meu, aceste daune nu pot să fie și nu au fost demonstrate de către clinică… Și asta pentru că eu nu am dorit/urmărit să prejudiciez cu ceva clinica, ci doar mi-am expus durerea și trauma mea, care existau și care se puteau vedea în momentul acela și care s-au dovedit că au existat, în această decizie judecătorească.

Eu am ieșit public și am arătat oamenilor care mă urmăreau constant pe rețelele mele de socializare de peste 4 ani de zile, de cât timp eram persoană publică și creator de conținut; eu atunci am vrut doar să le explic prin ce trec și care este motivul real, pentru lipsa mea din mediul online. Am lipsit peste 5 luni de zile din mediul online, unde îmi învățasem urmăritorii cu postări zilnice…', mai spune aceasta.

Maria Ilioiu: 'Am două certificate medico-legale care susțin că am rămas cu un prejudiciu estetic permanent….'

'Încă ceva. Cu siguranță nu este vorba că eu aș fi vinovată cu ceva, că nu aș fi urmat tratamentul, sau că m-aș fi expus la soare cum se tot apără clinică, și am tot auzit asta prin presă. În niciun caz nu este vorba de așa ceva! În urma unui peeling chimic, orice pacient s-ar fi expus la soare, apăreau doar mai mulți pistrui, respectiv pete pigmentare, în niciun caz nu ar fi ars față, soarele… Ci acidul, PRX-ul care a fost introdus în fața mea cu ajutorul mexopenului a ars fața. Lucrurile astea sunt foarte clare. Deci consecințele pe care eu le-am avut și pe care încă le am nu au fost din vina mea! Am două certificate medico-legale care susțin că am rămas cu un prejudiciu estetic permanent….

Încă ceva. În dosarul meu este dovedit că medicul nu avea dreptul să facă această procedură, pentru că nu avea studiile necesare. A fost depășit de competență, exercitarea fără drept a profesiei, tocmai de aceea probabil, mi s-au dat și mie 10.000 de euro despăgubiri. Încă nu a apărut motivația, dar când o să apară, o să știm cu exactitate.', a mai declarat fosta concurentă de la Insula Iubirii.

Maria Ilioiu: 'Mi-a făcut o procedură de peeling un medic care nu avea dreptul să facă această procedură'

'Și pentru că eu am ieșit public și am povestit ce am pățit, tot eu trebuie să plătesc despăgubiri ?! Dar, nu am mințit cu absolut nimic. Mi s-a făcut o procedură de peeling de către un medic care nu avea dreptul să facă această procedură. Asta susțin certificatele medico-legale pe care le-am făcut ulterior. Eu doar mi-am povestit suferința și trauma prin care am trecut atunci… Atât timp cât nu am mințit cu absolut nimic și s-a dovedit că mi s-a făcut o procedură de către un medic care nu avea competența necesară și am rămas cu prejudiciu estetic permanent, nu ar fi logic să fiu despăgubită eu ?!

Nu tot eu să plătesc despăgubiri clinicii care nu a fost corectă cu mine și mi-a produs un prejudiciu estetic permanent.', a mai afirmat tânăra.

Maria Ilioiu: 'Cine a mai pomenit așa ceva?'

'Și în urmă cu o lună de zile, ei ne-au sunat să ne întrebe dacă vrem să ne înțelegem și să renunțăm la proces și am zis 'cum să nu?' S-au întâlnit avocații și au spus că ei își retrag plângerea de 100.000 de euro dacă eu renunț la pretenții, fără să mi se ofere nicio despăgubire, nici morală, nici financiară. Nu am putut să fiu de acord cu asta, vă dați seama. Cine a mai pomenit așa ceva ?! Și acum să aflu asemenea veste. Vă dați seama că și eu sunt în stare de șoc, având în vedere când am suferit. Numai eu știu…

Voi face apel și am credință că toate probele vor fi analizate corect și voi fi despăgubită cum ar trebui pentru toată suferința și trauma avută…', a încheiat Maria Ilioiu, pentru viva.ro.

Foto: Facebook.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton