Mariana Moculescu, prezență neașteptată la priveghiul maestrului Horia Moculescu. Cum și-a făcut apariția, deși inițial anunțase că nu vine la funeralii. S-a reunit cu fiica ei Nidia, pe care a îmbrățișat-o minute în șir / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mariana Moculescu, prezență neașteptată la priveghiul maestrului Horia Moculescu. Revedere încărcată de emoție la priveghiul maestrului Horia Moculescu. Deși anunțase că nu va participa la înmormântare, Mariana Moculescu a decis să vină totuși să-și ia rămas-bun de la celebrul compozitor. Momentul cel mai impresionant a fost întâlnirea cu fiica ei, Nidia, cu care s-a îmbrățișat minute în șir, lăsând în urmă ani de tensiuni și neînțelegeri. Imaginile și atmosfera de la fața locului au dezvăluit o reuniune rară și profundă, într-un context marcat de durere, dar și de împăcare.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

Vezi ;i acest video VIVA:

Un moment de o emoție copleșitoare a avut loc la căpătâiul regretatului compozitor Horia Moculescu. Contrar declarațiilor inițiale conform cărora nu va participa la funeralii, fosta soție a maestrului, Mariana Moculescu, a venit totuși la priveghi, pentru a-și susține fiica. Cele două s-au îmbrățișat minute în șir și au lăsat în urmă orice neînțelegere.

priveghi horia moculescu (5)priveghi horia moculescu (5)

Mariana Moculescu a venit la priveghiul lui Horia Moculescu, deși spunea că nu va participa la funeraliile fostului soț

Mariana Moculescu spunea recent că nu va lua parte la funeraliile lui Horia Moculescu. Potrivit fostei soții a compozitorului, toate deciziile legate de familie și de ultimele momente ale artistului sunt gestionate exclusiv de fiica acestuia. Astfel, Mariana a anunțat că nu va fi prezentă la ceremonia de adio a celui care i-a fost soț. Horia Moculescu s-a stins din viață pe 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani, iar înmormântarea este programată pentru duminică, 16 noiembrie.

„Fiica defunctului deține dreptul exclusiv de reprezentare a familiei și gestionează toate chestiunile legate de viața și memoria acestuia. Orice declarație publică, acțiune sau intervenție care încearcă să-i substituie acest rol contravine drepturilor sale și va fi documentată și sesizată autorităților competente.

Se solicită respectarea strictă a poziției fiicei și încetarea imediată a oricăror acțiuni neautorizate în gestionarea chestiunilor familiale sau a comunicării publice’, a scris Mariana Moculescu la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa personală de Facebook.

Apoi, Nidia povestea că a vorbit cu mama ei și i-a spus că poate veni la înmormântare: „Dacă dorește să vină, să vină. Am vorbit cu ea„, spunea ieri fiica lui Horia Moculescu.

Astfel, Mariana Moculescu s-a răzgândit și a venit să-și sprijine fiica în aceste momente atât de grele.

Cum a apărut Mariana Moculescu la priveghiul lui Horia Moculescu

Mariana Moculescu, vizibil afectată, purtând o haină gri de blană, pantaloni negri, pălărie tip căciulă (beanie) din material moale, de culoare bleu, precum și ochelari de soare, a fost fotografiată în timp ce o îmbrățișa strâns pe fiica ei, Nidia Moculescu, ignorând privirile celor din jur și lăsând în urmă orice urmă de conflict sau distanță.

Revederea lor a transformat întreaga scenă într-un moment rar, profund, în care suferința a reușit să aducă, măcar pentru câteva clipe, liniște între mamă și fiică.

Citește și: Cine este Mariana Moculescu. A fost prezentatoare TV, a fost căsătorită cu Horia Moculescu, are o fiică și un trecut controversat

Citește și: Horia Moculescu preconiza, în primăvară, că mai are puțin de trăit. Ce își dorea de la fosta lui soție, Mariana Moculescu: „M-a avertizat că va ajunge în această situație'

Citește și: Prin ce chinuri a trecut Cristina Cioran când a născut-o pe Ema, fiica ei: „Am născut prematur și de urgență. E amintirea unui moment groaznic, am crezut că o pierd'

Citește și: Connect-R, alaturi de fosta soție, Misha, și fiica lor, ca o familie unită. Fanii i-au sfătuit să se împace după videoclipul postat: „Ce bine vă stă!'

Mariana Moculescu și-a dat în judecată fiica pentru pensie de întreținere

Mariana Moculescu a explicat motivele pentru care a decis să își acționeze în instanță fiica pentru pensie de întreținere. Legislația permite părinților să solicite sprijin financiar din partea copiilor atunci când nu se pot întreține singuri, au probleme de sănătate sau se confruntă cu dificultăți materiale, iar o înțelegere amiabilă nu a putut fi realizată. În acest context, Mariana a apelat la cadrul legal pentru a obține ajutorul de care spune că are nevoie din partea fiicei sale.

„Este treaba noastră, a familiei, nu cred că este treaba presei! Nu am ce declarație să dau, cu tot respectul, e o treabă de familie, o treabă personală. Am și stipulat acest lucru în cererea făcută la tribunal. Sunt mai multe situații care sper să se rezolve, nu doar asta. Sunt foarte multe. Nu s-a rezolvat nimic până acum. De dinainte de Paște nu s-a rezolvat nimic.

Toate cererile trimise către Guvernul României, către instituțiile importante ale României, către prim-ministru, Senat, Camera Deputaților, DGASPC, nu s-a rezolvat nimic.

Nu am ajutor din partea nimănui.Eu sunt și născută epigenetic vulnerabilă, venită pe lume cu niște substanțe care au fost interzise în toate țările lumii, care mi-au nenorocit mama, eu sunt născută cu malformații congenitale, copilul meu suferă, e a treia generație, din cauza acestui hormon sintetic căruia mamei mele i-a fost administrat timp de 12 ani.

Despre asta nu vorbește nimeni. Sunt expusă cancerelor rare și, efectiv, morții. Eu am nevoie să fiu consultată de medici, specialiști„, a explicat Mariana Moculescu.

Artiștii care au venit să-și ia rămas bun de la Horia Moculescu

Trupul neînsuflețit al maestrului a fost depus vineri, 14 noiembrie, începând cu ora 14.00, în foaierul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase', situat pe Calea Victoriei nr. 33, București, unde va sta până până sâmbătă la prânz, 15 noiembrie, ora 14.00.

„După acest moment, începând de sâmbătă, 15 noiembrie, ora 14.00, trupul neînsuflețit va fi depus la capela Cimitirului Bellu Ortodox. Ceremonia de înmormântare se va desfășura duminică, 16 noiembrie, începând cu ora 11.00. Slujba religioasă și momentul de rămas bun se vor desfășura într-un cadru restrâns și privat, doar in prezența familiei și a celor mai apropiați prieteni. Îi rugăm pe toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu să păstreze discreția, respectul și solemnitatea acestui moment de despărțire', anunța Nidia Moculescu.

Printre marii artiști care au venit să-și ia rămas bun de la marele maestru s-au numărat Corina Chiriac, actorul Eugen Cristea, compozitorul Mihai Alexandru, Marius Țeicu, Aurel Temișan, însoțit de soția lui, Monica Davidescu, soția scriitorului și dramaturgului Aurel Storin, însoțită de fiica sa, compozitorul și dirijorul Viorel Gavrilă, prietena compozitorului de suflet, care i-a fost alături până în ultima clipă, Alexandra Velniciuc.

De asemenea, o prezență rară în public în ultima perioadă, a fost și Mirabela Dauer, care a venit cu o coroană pe care stă scris „Odihnește-te în pace. Mirabela”.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton