Marilyn – Povestea Cenuşăresei moderne

Superstar. Beauty icon. Sex simbol. Legendă. Povestea ei a fost spusă și respusă, până la exasperare. În ciuda milioanelor de cuvinte pe care le-a inspirat, povestea lui Marilyn are, însă, și colțuri obscure.

 

Puține sunt fotografiile din ziarele vremii în care Marilyn nu zâmbește. Cu toate as­tea, în zâmbetul ei este o tristețe care răz­bate dincolo de lumina blitz-urilor. Și e în buzele ei cărnoase, mereu roșii, o senzua­litate naivă și diafană, care îi îngăduie să încalce de nenumărate ori legile verosimilității și să-l subjuge pe privitor fără nicio înștiințare prealabilă. Și mai e în Marilyn ceva din Cenușăreasa. Minus pantofiorul de sticlă. Și finalul fericit.

 

ÎN OGLINDĂ

 

Când faima ei atinsese apogeul, Marilyn primea 5.000 de scrisori în fiecare săptă­mână. Multe erau de la fani care îi vor­beau despre tristețea care îi scăpăra prin­tre pleoape, despre sentimentul de vulne-rabilitate pe care li-l inspira și cu care mulți se identificau. Uneori – rareori – Marilyn le citea. A doua zi, hârtiile moto­tolite îngroșau coșul de gunoi. Marilyn nu avea habar despre ce vorbesc fanii ei. „Care tristețe? Ce prostie!“, obișnuia ea să îi spună fotografului Lawrence Schiller. Fanii ei vorbeau despre o altă Marilyn, o Marilyn pe care ea încă nu ajunsese să o vadă, deși – după cum singură spunea – avea mereu o oglindă la îndemână. „Știi, am mereu o oglindă imensă lângă camera foto, atunci când pozez pentru vreo revis­tă. În felul ăsta pot să văd mereu cum arăt“, îi spunea ea într-o după-amiază cal­dă de august aceluiași Lawrence Schiller. „Deci pozezi pentru fotograf sau pentru oglindă?“, a întrebat-o Schiller. „Pentru oglindă. În oglindă o văd mereu pe ade­vărata Marilyn“, a replicat ea. Nimic din acea conversație nu l-a făcut pe Schiller să anticipeze că în mai puțin de 12 ore ziare­le aveau să înțepe retina unei lumi întregi cu o primă pagină halucinantă: Marilyn Monroe, găsită moartă în vila ei din Los Angeles. Cauza morții: sinucidere prin supradoză de barbiturice.

 

NORMA JEAN BAKER. CENUȘĂREASA.

 

Cu 36 de ani înainte de conversația din­tre Marilyn și Schiller, într-un spital din Los Angeles, Gladys Baker, o femeie cu probleme psihice, aducea pe lume al trei­lea copil: o fetiță, Norma Jean. Pe certifi­catul de naștere, în dreptul numelui tată­lui, spitalul trece numele lui Martin Edward Mortensen, unul dintre foștii ei soți, însă Gladys cere să fie schimbat cu numele Baker, numele altui fost soț.

 

Marilyn avea să nege toată viața că vreu­nul dintre cei doi ar fi părintele ei, poves­tind de fiecare dată că Gladys îi arătase în copilărie o fotografie cu un bărbat miste­rios și îi spusese că el e adevăratul ei tată. Își amintea, cu un soi de simț al detaliului aproape chirurgical, că avea o mustață aristocratică și că semăna izbitor cu Clark Gable, ceea ce a făcut-o să glumească în repetate interviuri că ea era fiica secretă a lui Gable.

 

Norma Jean avea doar câțiva anișori când Gladys e diagnosticată cu schizofre­nie paranoidă și internată. Fetița e luată de serviciile sociale și plasată în grija unui poștaș și a soției sale, Wayne și Ida Bolen­der. După mulți ani, familia Bolender avea să rememoreze un episod terifiant, în care Gladys, venită s-o viziteze pe Norma, pândise un moment de neatenție, o înșfăcase pe fetiță, o îndesase ca pe un obiect într-o geantă, trăsese fermoarul și încercase să fugă cu ea.

 

Norma Jean își petrece copilăria și adolescența între astfel de episoade, orfe­linate și familii adoptive care o iau și o duc la scurt timp înapoi. De două ori, mamele adoptive o înapoiază pe Norma Jean pentru că „e o copilă cu o frumusețe diabolică și nu poate să mai rămână în preajma soțului meu“. Ani mai târziu, în 1962, Marilyn avea să îi destăinuie fotografului George Barris că doi dintre tații adoptivi o abuzaseră.

 

La 16 ani, Norma Jean e abandonată din nou de familia adoptivă. Sătulă de în­toarcerile în orfelinat, se căsătorește cu James Dougherty, un tânăr din vecini. Se desparte de el în 1946, anul în care părăsește suburbia și se angajează ca foto­model la Blue Book Modeling Agency. Aici îl cunoaște pe Ben Lyon, un repre­zentant al 20th Century Fox, care îi aran­jează un casting la celebrele studiouri și o îndeamnă să își schimbe numele. Într-o seară, Norma Jean îi spune lui Lyon că a fost mereu fascinată de numele de familie al mamei ei, Monroe. „O să fiu Norma Jean Monroe! Sau Norma Monroe! Sună bine, nu?“, îl întreabă ea râzând pe Lyon. „Nu. O să fii… Marilyn. Marilyn Monroe!“, îi răspunde grav Lyon. Fără să știe, Lyon tocmai pronunțase numele care avea să fascineze o lume întreagă vreme de mai bine de o jumătate de se­col. Marilyn se născuse.

 

 

„Femeile care caută să fie EGALE cu bărbaţii nu au AMBIŢIE“, Marilyn Monroe.

MARILYN. DIVA GLAM.

 

La mulți ani după seara în care Lyon își punea amprenta pe certificatul de naștere al unei legende, coperta revistei „True Experiences“ o înfățișa pe Marilyn zâm­bind. Sub fotografie, o pereche de ghili­mele reci încadrau sec o frântură de citat: „Îți par fericită? Ar trebui – pentru că am fost un copil pe care nu l-a vrut nimeni. O fetiță singură care avea un vis. O fetiță care mai apoi s-a trezit și a descoperit că visul a devenit realitate. Eu sunt Marilyn Monroe. Citește mai jos povestea mea. E povestea Cenușăresei“. În timp ce Mari­lyn își spunea povestea de Cenușăreasă în paginile „True Experiences“, undeva în New York un fost jucător de baseball își ruga de câteva luni un prieten să îi facă cunoștință cu ea.

 

„Credeam că urma să cunosc un sportiv gălăgios, fanfaron și fără prea multe ma­niere. În schimb, m-am trezit zâmbindu-i unui domn rezervat, în costum gri, cu cravată gri și puțin gri în păr (n.r. Di­Maggio era cu 12 ani mai în vârstă decât Monroe). Dacă nu aș fi știut că e un ju-cător de baseball, aș fi crezut că e fie un magnat, fie un congresman“, avea să rememoreze Marilyn.

 

Doi ani mai târziu erau deja căsătoriți, însă ura lui DiMaggio pentru lumina re­flectoarelor și disprețul lui pentru lumea superficială a Hollywood-ului, suprapuse peste obsesia lui Marilyn de-a orbita toc­mai în jurul acelui univers, au dus la divorțul din 1954. În același an Marilyn a început să filmeze „The Seven Year Itch“. Au urmat „Bus Stop“, „Some Like It Hot“ și „The Misfits“.

 

Doi ani mai târziu, în 1956, dramaturgul Arthur Miller își scotea seară de seară bi­cicleta din garaj și pedala fără destinație prin suburbiile din Brooklyn. Căuta o portiță de ieșire dintr-o căsnicie neferi-cită. „A fost ca atunci când alergi și te ciocnești de un copac. Sau ca o băutură rece când ai febră“, descria Marilyn mo­mentul întâlnirii cu Miller. „Când s-au întâlnit… aproape că îl puteai auzi pe Miller cum se sparge în mii de bucățele“, mărturisea ulterior un prieten al lui.

 

După cinci ani, erau căsătoriți. După alți câțiva ani, Marilyn depunea pentru a doua oară actele de divorț. „Stiluri de viață mult prea diferite“, avea să măr-turisească ea ulterior. Asemenea lui DiMaggio, și Miller încercase să o înde­părteze de lumina reflectoarelor. „Lu­mea aia o să te înghită de vie“, îi tot repe­ta el.

 

Și așa a și fost. În dimineața zilei de 5 august, Eunice Murray, menajara lui Marilyn, o găsea fără suflare, în vila ei din Los Angeles.

 

Moartea artistei a lăsat un gol întunecat în viața bărbaților din viața ei. Un gol atât de mare încât Joe DiMaggio s-a asigurat – timp de 20 de ani – că vaza din fața mormântului lui Marilyn va avea zi de zi un buchet de trandafiri proaspeți în ea. Ultimele lui cuvinte ar fi fost, potrivit unui prieten apropiat, citat de Vanity Fair: „Nu îmi pare rău că mor. Măcar știu că așa voi fi iar alături de ea.“ Cam în același timp, Arthur Miller, celălalt bărbat dinviața lui Marilyn, era întrebat de un zia­rist dacă golul lăsat de ea s-a vindecat. „Acolo… pe perete… vezi? Mănunchiul ăla de scrisori și bicicleta atârnată. Sunt scrisorile ei. Și bicicleta ei. Atârnă pe pe­retele ăsta de mai bine de 40 de ani…“, a răspuns Miller.

 

Însă, într-o întorsătură ironică a sorții, Marilyn – femeia care tânjise toată viața după fericire – nu i-a telefonat înainte să moară niciunuia dintre cei doi bărbați care încercaseră să o facă fericită, ci lui J.F. Kennedy, Președintele Statelor Uni­te. Bărbatul cu care avusese o simplă aventură.

 

 

FERICIREA DIN POVEȘTILE ÎNCĂ NESCRISE

 

„Nu am fost obișnuită să fiu fericită, nu m-a învățat nimeni să am așteptări să fiu fericită, deci nu am crezut niciodată că mi se cuvine să fiu fericită. Vezi tu, eu am fost crescută altfel decât restul copii­lor, cărora părinții le insuflă de mici ideea că trebuie să încerce să fie fericiți în viață.“, spunea Marilyn într-un inter­viu din 1954.

 

Dacă Eunice Murray, menajera ei, ar fi chemat ambulanța puțin mai devreme, Marilyn ar mai fi avut încă destul timp să încerce să recupereze absențele de la lecția de fericire. Sau poate ar fi fost doar o simplă prelungire artificială a unei vieți deja încheiate și Marilyn ar fi înghițit și a doua oară pumnul de medi­camente. Era, totuși, prea mândră pen­tru a accepta să fie salvată.

 

Într-un pictorial de la începutul carierei, Marilyn accepta să fie fotografiată pe acoperișul unei clădiri. În acele imagini, ea privește încrezătoare peste zgârie-norii New York-ului. E soare și ziua tristă de august în care urmează să înghită un pumn de barbiturice nu se întrevede încă la orizont. În acest punct din viața ei, Marilyn nu e încă un superstar. E doar o tânără actriță care privește cu încredere și speranță spre viitor. Trage cu nesaț din țigară în timp ce visează cu ochii deschiși un viitor luminos, în care e fericită. În acest punct din viața ei, povestea e încă nescrisă: nu a apucat să îi cunoască pe DiMaggio și Miller, să trăiască constant cu teama că poate va sfârși într-un spital de nebuni, ca mama ei, să aibă o aventu­ră cu Președintele Americii și să ajungă să fie atât de nefericită încât să nu mai vadă altă scăpare din fața propriilor demoni în afară de moarte. În acest punct din viața ei, Marilyn privește cu o nonșalanță teri­bilă spre viitor. În acest punct din viața ei, Marilyn e mai vie ca niciodată. Are toată viața înainte. Nimic nu o poate opri.

 

GABRIELA I. BĂDICA Foto GULIVER, HEPTA, NORTHFOTO

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro