Printre felicitările pentru relația cu Sorin Mărcuș, Marina Almășan a primit și numeroase critici de la cei care o urmăresc pe rețelele de socializare. Unii au acuzat-o că vânează banii afaceristului și apoi va cere ordin de restricție, așa cum a făcut și cu Georgică Cornu, alții au numit-o "babă". Vedeta TVR le-a transmis tuturor un mesaj generos în care le plânge de milă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
În luna decembrie 2025, atât Marina Almășan, cât și Sorin Mărcuș, au postat numeroae fotografii în care apăreau împreună, însă abia la finalul anului au confirmat oficial că trăiesc o poveste de dragoste. Unii au privit cu ochi buni relația, alții au aruncat în online critici și jigniri.
Marina Almășan, răspuns pentru cei care îi critică relația cu Sorin Mărcuș
Marina Almășan le-a răspuns celor care îi critică relația cu Sorin Mărcuș și transmite pe rețelele de socializare că doar oamenii nefericiți sunt în stare să arunce cu noroi în fericirea altora.
„Imaginea pe care o veți descoperi sub această postare este unul dintre cele mai banale instantanee din viața fiecăruia dintre noi: o femeie care coase un nasture la o cămașă bărbătească. Poate vă așteptați să urmeze, în textul însoțitor, o pledoarie pentru fericirea pe care o (re)descoperi în lucrurile mărunte și care tare aș vrea să devină și pentru voi un „challenge” al noului an.
Dar nu, nu va fi o „postare-sirop”, căci sunteți sătui de dulcegăriile finalului de an – și aici nu mă refer numai la cozonaci și alte bombe calorice cu zahăr mult –, ci și la avalanșa de urări zaharisite care au intersectat planeta și care adună într-însele, de cele mai multe ori, clișee care nu trec prin suflet, ci doar prin tastatura telefonului.
Astăzi voi scrie – poate în mod surprinzător – despre ură și venin, despre incapacitatea unor oameni de a se bucura de fericirea semenilor lor„, a scris Marina Almășan pe Facebook.
Marina Almășan este obișnuită cu criticile
Marina Almășan a subliniază că majoritatea mesajelor au fost pozitive și venite din partea celor care o cunosc și îi urmăresc activitatea de ani de zile.
„”Noutățile” din viața mea, pe care nu le voi relua, pentru a nu cădea eu însămi în butoiul cu dulcegării, au generat, cum era și de așteptat, nu numai o reacție promptă a presei (și le mulțumesc colegilor mei pentru modul decent, colegial și frumos în care au făcut referirile la subiect), ci și un val de mesaje în mediul online.
Dacă ar fi să-mi amintesc de cursul de Statistică de la facultate, o analiză primară mi-a așezat pe tava emoțiilor o concluzie care m-a făcut și mai fericită: cei ce mă cunosc din viața de zi cu zi, de la televizor și chiar din activitatea mea online – milioane de oameni – mi-au împărtășit fericirea.', a continuat vedeta TVR.
Totuși, vedeta nu a trecut cu vederea nici comentariile critice, pe care le pune pe seama frustrărilor și a lipsei de empatie:
„Însă un statistician riguros nu poate face abstracție nici de cei care se poziționează diferit. Da, au fost și dintr-aceștia. Sunt oameni care își sprijină reacțiile pe bârfe, pe derapajele presei de scandal sau, cel mai mult, pe propriile frustrări. A te bucura de fericirea unui om este o artă. Cere forță și noblețe sufletească.'
„Ce mi se reproșează, de această dată? Că sunt „babă””
Marina Almășan afirmă că nu șterge comentariile negative și că își asumă statutul de persoană publică, chiar dacă unele atacuri o vizează direct și dur.
„Nu, eu nu șterg comentariile negative. Sunt, cum îmi place să spun, un om asumat. Sunt pe deplin conștientă că nu poți plăcea tuturor și nici nu fac eforturi în acest sens. […] Nu șterg comentariile răutăcioase, nu cosmetizez nici măcar conversația mea cu șacalii care stau la pândă și-mi vânează fiecare gest.'
Printre reproșurile care au afectat-o cel mai mult se numără cele legate de vârstă.
„Ce mi se reproșează, de această dată? Că sunt „babă”! Și că la vârsta mea nu mai am voie să acced la fericire. […] Da, nu mai am 20 de ani, dar nu uitați: v-am adus bucurie în case și m-ați iubit decenii în șir, în care mi-am dedicat viața vouă, de multe ori cu prețul celei personale„, a mai scris Marina Almășan.
Marina Almășan, acuzată că ar urmări banii lui Sorin Mărcuș
De asemenea, Marina Almășan spune că au existat și comentarii care au pus sub semnul întrebării intențiile ei în relația actuală, acuzații pe care le consideră absurde și nedrepte.
„Mi s-a mai reproșat, în câteva comentarii halucinante, că, după experiența anterioară, aș fi pregătită să mă arunc asupra unei alte victime: să-i toc banii, să-l jecmănesc, să-i pun apoi brățara la picior. […] Cât de ușor manipulabili sunteți și cât de lesne puteți construi, în mintea voastră, imaginea unui om doar din bârfele de la colțul străzii.'
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/001-cover-11-scaled.jpg)
În final, Marina Almășan spune că nu îi judecă pe cei care o atacă, ci îi inspiră milă.
„Ghicesc în voi niște oameni nefericiți, care nu pot procesa fericirea altora. […] Mi-e milă de cei ce rătăcesc, pe pagina mea și prin secțiunile de comentarii, înecându-se cu propria lor ură. Aș face orice să-i ajut. Să-i ajut, în primul rând, să nu-și piardă speranța că vor fi și ei, la un moment dat, fericiți.'
Marina Almășan își încheie mesajul cu un îndemn la bunătate și empatie, reafirmându-și convingerea că, dincolo de aparențe, oamenii pot fi mai buni decât par: „La mulți ani, oameni buni! Da, eu chiar cred că, de fapt, toți oamenii sunt buni!'.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/87.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/602329920_24462169206793216_5426109179212533821_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/599687070_24471262655883871_5904385505171355965_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/341.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/siscanu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_cb60ee5b897d9614257253834fb1ab89.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_8aed99fb4a3edc3d9aa80fdb68361c8c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_8da7af0f0c4c594f6acf4edbd5cab047.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_6d0f52f532a8002aa28682df45b365ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6d3e5a7ac3ff97862be1f2d6086fb171.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/jojo-alexandru-anghelok.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/alina-sorescu-exclusiv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-diana-dumitrescu-alin-boroi.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/tudor-ionescu.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-2026-01-21t172004.341.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-2026-01-21t134711.897-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-gabriela-ruse.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_8135e672bddbdc7ce6b1f7ccd409c7cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_6d160f9a97eddffdf984177de890aa16.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_a8c182a0f50e083dbb6c073a5a248196.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_4aab3e1a713ed1c9eb0c8017588ba2d7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_cb60ee5b897d9614257253834fb1ab89.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6d3e5a7ac3ff97862be1f2d6086fb171.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_f6c5f13c0dd43a13cb15a4715575a0c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_5e2f23d5db4e4e18a7609a02056f4b02.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_eb1ec3a1784229b897856924b259f367.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_72f79ddecae82f88601eb65c73a4e399.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_79f70c50b6d7aeb34d3d625f9ca0d53b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_97f18cd56631acb7080411647d4a4d80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_9f4a91276934727661a25a7d5c5efa87.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_4a8220f53d9a19a155865ee49a8c6811.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7f574f0c900be1aa0000dfedcc1c78e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_02c2718613c2208cdd862de5834fa567.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e178a3d42710707024c0e49c13f8b6a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_093e8d133857ad332b874c9883d16c94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_64d6c77327d149c2387137bcdb81be01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_488e9823ac74717fa11e1754cfe7c0b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b57d9b120b5def693d3470b89a686b04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f2f026d9bf405e2908a05f84d06054a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_fb976a0bd9ed35ec8d05f79eae065a48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_5929f15a1d79b3f3a6580ed637f29205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_83d4eeb315e3853e8fb00590e94311f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_c6c0ba5f207c510b588ee2721f0d9ad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_bb3feebb108d082549f2f9e5b6d50373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3c9172755ac1983ac557055ea2bb21b0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_776353e4abf068f1da7413b4641c144d.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_3cbd7fcfce73f68d992078131dfa3506.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_5609f4f907ec2ebf04dbe3a631be8354.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_1c63193cec5606e74236da30c8c1dbe2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_fe04bcf184063cf856d73b9db4c7d75f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_a3ffc309c03662c70c0ff7ffc611663d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_b9dff14744c49e1a9bd5de321c5f5db3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_eed461faa0cb5e18b1c26ad1ab94b0d3.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b35d300cd200d095433729358a034204.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ac6db768f0fe5db32a491724a71aaa6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7b9e0fc7e88400aa23207c0fa8a77ba7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-catalin-zamarandescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/31-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-scandal-familia-beckham.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/01/iubita-radu-dragusin-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_107337ce5660aa3f5004225844a0678c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_2ceb8a16e8cdf32610eda0193c04ef5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4b3d4ee5a9b25fbdbbaff56fbeba18e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b6502a40e99b2509ecd69900c242145a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_b827853c48c1bd53ca76c748f8475a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_a62a69a7a42c1b605612774209e44c49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_bbfaf9951a5cbab2930855e184bc6f6e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_730113d15cdf4f86951622d9d2547578.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_fd5b9202c68b2a6beb591fd2fa0d63d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_b12c6e44b17c000a5f4029dca3ce0609.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_488f6d12a865f71445c8171ad77bcb0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_6f7646f722f85388e43f505a88eeecd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_870e89be7c73edd5582193b372e49ce6.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_6a612efeefd7db0634062ffb7338ef32.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_7f4fd35ce453f532a832b8247c84b0fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_32180eabbf3ce033e7c6c1012cf9db27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5666d86b1d7ef00cffeba5fb6982dbd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d037389ddf5a34aa5d61e37b19b40a2c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_18627ee9dc1f0cfd5a8ce8c5724e1d91.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_9679d4e805390cbad783df640c97b317.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_9f4a91276934727661a25a7d5c5efa87.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_d0d33bbfd27791be4e4c07d70b810df5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_5eb9d906c3d49d5beac1ead50d2d76fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_3ce34e8ada0bb51307b4933ffb45689a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_8b48a28c972485e8822b3b4a4f45a46c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_d63a465177e57bfacacd950999dba225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a06d75b3092ea663a5ff7a83ec46b897.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_769c0a60bc4479532368b525f2200323.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_7654eae0a8f9fa56416181f9a19ad448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_cb56e4e5528cc1a5ea8c72a470b00a1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_38f32afaa4b77c749d717c76f5791a11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_78b9aa33b6ec0fcc054f72bc3d8b790e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6eb1cd6cec4661047cbff7824ec755c4.jpg)