Marius Calotă, moștenitorul Rodicăi Stănoiu, ieșire nervoasă după perchezițiile din casa fostei ministre și acuzațiile care i se aduc: „Totul are la bază un interes material. Mi-au stricat reputația”

.

Marius Calotă, moștenitorul Rodicăi Stănoiu, a răbufnit după perchezițiile din casa fostei ministre și presupunerile care s-au făcut despre natura relației lor. În urma scandalului intens mediatizat, acesta spune că imaginea și reputația i-au fost distruse, însă așteaptă ca ancheta să scoată la iveală adevărul.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

Rodica Stănoiu a decedat pe 3 decembrie 2025, la vârsta de 86 de ani, și a fost înmormântată două zile mai târziu. Apropiații fostului ministru s-au declarat revoltați, susținând că nu a fost oficiată nicio slujbă religioasă. Ulterior, procurorii au dispus deshumarea pentru prelevarea probelor necesare necropsiei, ceea ce a impus organizarea unei noi ceremonii funerare. Mai multe obiecte au fost ridicate din casa acesteia, în vederea continuării anchetei.

664664

Citește și: Ce obiecte au ridicat procurorii din casa Rodicăi Stănoiu. Avocatul fostei ministre vorbește despre indicii „cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală”

Marius Calotă, moștenitorul Rodicăi Stănoiu, ieșire nervoasă după perchezițiile din casa fostei ministre și acuzațiile care i se aduc

Marius Calotă afirmă că nu își caută dreptatea public și preferă să lase instituțiile statului să își facă datoria. Acesta susține că a fost acuzat pe nedrept, fără dovezi, și că imaginea i-a fost afectată grav. El acuză familia că ar încerca să-i discrediteze reputația din interese materiale legate de moștenire.

„Eu nu caut să-mi fac dreptatea nici pe stradă, nici la televizor. Las instituțiile statului să-și facă datoria și acum o și fac de altfel, pentru că se știe că au demarat o întreagă procedură, o întreagă anchetă, da? Nu vreau să apar la televizor, nu doresc să fiu persoană publică, sunt supărat pentru că, fără niciun temei, am primit o serie de acuzații foarte grave.

Sigur că da (n.r. familia încearcă să îi strice imaginea). Dar asta se cunoaște foarte clar. Totul are la bază un interes material, în privința moștenirii. Și de aici au luat naștere toate problemele astea. (…) Eu aveam o viață normală, am o familie decentă, sunt efectiv nevinovat din orice punct de vedere. Și vecinii pot mărturisi toate lucrurile astea. Sunt vecinii martori care știu, sunt martori oculari. Dar lucrurile astea se cunosc foarte clar', a spus Marius Calotă.

Citește și: Marius Calotă, primele declarații după perchezițiile de la casa Rodicăi Stănoiu: „Nu au ce să-mi facă, eu sunt un băiat curat”. Ce au confiscat procurorii

Citește și: Fulgy intervine în scandalul dintre Ramona Olaru și Alex Bodi. Ce i-a transmis asistentei TV: „Sper să te mai văd în platou acolo, la Fabrica de Glucoză”

Marius Calotă: „Am fost acuzat pe nedrept”

Juristul mai spune că a devenit ținta stigmatizării și a ostilității din partea societății. Potrivit declarațiilor sale, scandalul a avut un impact puternic și asupra familiei, inclusiv asupra fratelui său minor, care ar fi fost supus unei presiuni emoționale intense.

„Mi-au pătat imaginea, mi-au stricat reputația și nu știu dacă o să mai pot repara lucrurile astea. Dacă mai pot repara imaginea în fața societății. Pentru că am fost acuzat pe nedrept de foarte multe lucruri. (…)

Citește și: Ilinca Vandici și-a asumat relația: a postat prima fotografie cu Bogdan Boitor, noul ei iubit! Cum l-a surprins pe politician alături de fiul ei, Zian, în timpul unei vacanțe

Nu am nicio părere despre ei (n.r. despre familia Rodicăi Stănoiu). Pentru mine nu există. Eu vreau să-mi văd de viața mea și atât. Vreau să-mi refac viața pentru că mi-a distrus totul. Deci totul. Merg pe stradă și mă scuipă lumea pe drum. Am un frate mic care este terorizat efectiv de ceea ce se întâmplă și este doar un copil de șapte ani nevinovat. Deci nu mai vreau. Dreptatea nu se face nici pe stradă, nici la televizor. O vor rezolva organele de cercetare penală, procuratura și cine este desemnat în acest sens. Și atât', a mai spus bărbatul.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton