Marius Calotă, moștenitorul Rodicăi Stănoiu, surprins alături de două femei. A plecat în vacanță la Brașov, la câteva zile după înmormântarea fostei ministre

.

Marius Calotă, cel despre care s-a scris că ar fi fost iubitul Rodicăi Stănoiu, a fost surprins, la puțin timp după funeraliile fostei ministre, în Brașov, alături de alte două femei. Imaginile îi arată pe cei trei la un târg de Crăciun, într-o atmosferă festivă și relaxată, chiar în pragul sărbătorilor.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

Rodica Stănoiu a decedat pe 3 decembrie 2025, la vârsta de 86 de ani, și a fost înmormântată două zile mai târziu. Apropiații fostului ministru s-au declarat revoltați, susținând că nu a fost oficiată nicio slujbă religioasă. Ulterior, procurorii au dispus deshumarea pentru prelevarea probelor necesare necropsiei, ceea ce a impus organizarea unei noi ceremonii funerare.

iubitul-presupus-al-rodicai-stanoi-neaga-relatia-amoroasa-o-considera-ca-pe-o-a-doua-mamaiubitul-presupus-al-rodicai-stanoi-neaga-relatia-amoroasa-o-considera-ca-pe-o-a-doua-mama

Citește și: Cum arată nepoata Rodicăi Stănoiu. A fost surprinsă la a doua înmormântare a mătușii sale și a făcut un gest simbolic în amintirea acesteia

Marius Calotă, moștenitorul Rodicăi Stănoiu, surprins alături de două femei

Recent, Marius Calotă a fost surprins în timpul unei vacanțe la Brașov. El a fost fotografiat la un târg de Crăciun din oraș, unde a apărut în compania a două femei.

Identitatea acestora nu este cunoscută, nici natura relației cu juirstul. În imagini, cei trei par să socializeze într-o atmosferă relaxată, bucurându-se de timpul petrecut împreună. Marius Calotă nu purta haine de doliu, fiind îmbrăcat într-un pulover deschis la culoare.

Rodica Stănoiu a fost înmormântată a doua oară pe 18 decembrie. La ceremonie au participat Marius Calotă și una dintre nepoatele fostei ministre.

Citește și: Testamentul lăsat de Rodica Stănoiu. Marius Calotă a primit cele mai multe bunuri: două case, două mașini, bani și locul de veci unde ea este înmormântată

Citește și: Oksana Ionașcu a născut un băiețel! Primele declarații după ce a devenit mamă pentru a șaptea oară: „Nimic din ce a fost nu mai are sens acum'. Ce nume a ales pentru fiul ei

Ce a declarat Marius Calotă despre relația cu Rodica Stănoiu

La cimitir a fost prezent și Marius Calotă, care, în avalanșa speculațiilor din ultimul timp, a ținut să clarifice natura relației dintre el și Rodica Stănoiu. El a precizat că nu a fost vorba despre o relație amoroasă și a negat faptul că ar fi fost căsătoriți.

„Relația noastră a fost o relație familială între doamna Rodica Stănoiu, mama mea, eu, Paul, care este fratele meu și a locuit și el cu noi în casă, o bună vreme de timp și cam atât vă pot spune. Nu s-a căsătorit nimeni cu nimeni, nu există iubiți, îndrăgosteli sau alte aspecte care să aibă o conotație în sensul acesta. Departe gândul. A fost ca o a doua mamă pentru mine și ca o bunică pentru Paul, doamna Rodica Stănoiu’, a declarat Marius Calotă, conform Observatornews.

Citește și: Mihaela Rădulescu și-a condus mama pe ultimul drum. Ce s-a întâmplat la înmormântare și ce gest plin de durere a făcut vedeta la ceremonie / Motivul pentru care fiul ei, Ayan, a lipsit

Pein testament, Rodica Stănoiu i-a lăsat lui Marius Calotă următoarele bunuri în deplină proprietate:

  • casa din Șoseaua Pipera-Tunari împreună cu toate bunurile mobile (tablouri, tapiserii, obiecte de valoare, mobilier de diferite stiluri, cristale etc) ce se vor găsi la data decesului în acest imobil;
  • casa din orașul Năvodari, cu toate bunurile ce se vor găsi în imobil la data decesului;
  • locul de veci situat în Cimitirul Izvorul Nou individualizat în figura 40, locul 12;
  • autoturism Toyota (Yaris Hibrid) an de fabricație 2020;
  • autoturism marca Volkswagen (Touareg) an de fabricație 2007;
  • cota de 5 % din depozitele bancare aflate la …., fonduri de investiții, titluri de stat ce se vor afla în proprietatea Rodicăi Stănoiu.

Sursa foto: Captură Video & Hepta

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton