Michelle Obama – Un discurs incredibil pentru a o susţine pe Hillary Clinton

Publicat pe

Lupta pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale în America este extrem de strânsă, Donald Trump şi Hillary Clinton aflându-se la distanţă extrem de mică în sondaje.

 

michelle1

 

După convenţia republicanilor de săptămâna trecută, a venit rândul democraţilor să-şi arunce în luptă cele mai bune arme. Eva Longoria, Demi Lovato şi Michelle Obama sunt unele dintre cele mai mari susţinatoare ale lui Hillary.

 

Michelle Obama, actuala prima doamnă, a reuşit să ţină la Philadelphia un discurs extrem de apreciat, punctând câteva lucruri esenţiale. „Istoria acestei ţări m-a împins să iau cuvântul. Istoria generaţiilor care au suportat loviturile de bici, segregarea rasială, dar care au perseverat. Persoanele datorită caroră eu mă trezesc în fiecare zi într-o casă construită de sclavi.

 

Amintind trecutul, Michelle i-a îndemnat pe americani să scrie istorie, aşa cum au făcut când l-au ales pe Barack Obama preşedinte. Fără să pronunţe măcar o dată numele lui Donald Trump, Michelle şi-a declarat sprijinul pentru Hillary:

„Este singura persoană care are cu adevărat calităţile necesare pentru a fi preşedinte”, a declarat soţia lui Barack Obama. „Nu lăsaţi pe nimeni să vă spună că această ţară nu este bună, că trebuie să îi redaţi măreţia. Deoarece astăzi, această ţară este cea mai bună”. „Problemele cu care se confruntă preşedintele nu pot fi reduse la 140 de caractere”, a spus ea, referindu-se la candidatul republican, care este fan Twitter.

 

„Mulţumită lui Hillary Clinton, fiicele mele şi toţi fiii şi fiicele noastre ştiu că o femeie poate fi aleasă preşedintele Statelor Unite”, a punctat Michelle.

 

„Un discurs incredibil susţinut de o femeie incredibilă. Sunt foarte mândru de ea. Ţara aceasta a avut şansa să o aibă pe Michelle primă doamnă. Te iubesc, Michelle', a scris pe Twiiter Barack Obama, impresionat, de asemenea, de discursul susţinut de soţia lui.

 

Foto: http://www.mcclatchydc.com

 

 

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter