Mihaela Botezatu, femeia care a petrecut 10 ani alături de Silviu Prigoană, a postat un mesaj emoționant la un an de la moartea afaceristului. Retrasă din lumina reflectoarelor în ultimele luni după pierderea bărbatului iubit, Mihaela Botezatu este surprinsă uneori la mormântul lui Silviu Prigoană sau în compania băieților acestuia, semn că au rămas într-o relație bună.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Silviu Prigoană a murit pe data de 12 noiembrie 2024, în timp ce se afla la un restaurant din Bran. Deși echipajele de urgență au ajuns rapid la fața locului, manevrele de resuscitare nu au avut succes. Medicii au confirmat că decesul a fost provocat de un infarct.
Mihaela Botezatu, mesaj la un an de la moartea lui Silviu Prigoană
Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihaela Botezatu a vorbit despre relația de 10 ani cu Silviu Prigoană și le mulțumește tuturor celor care au fost alături de ea în perioada de doliu.
„Pe 27 mai 2015, l-am întâlnit pe omul care, după doar nouă luni, a devenit soțul meu în fața lui Dumnezeu și alături de care am petrecut aproape zece ani de poveste, plini de iubire, respect și momente speciale.
A fost un bărbat minunat, un tată exemplar, un om de afaceri deosebit și un prieten adevărat, omul de la care am învățat foarte multe lucruri.
Împreună am fost părinții care au iubit spiritul de familie și ne-am dedicat cu toată ființa noastră celor dragi, descoperind adevărata semnificație a familiei și a iubirii. În data de 12 noiembrie 2024, în jurul prânzului, bărbatul pe care l-am iubit și l-am respectat a plecat către ceruri.
Am fost alături de el până în ultima clipă. A fost un exemplu pentru mulți, un om care a iubit profund și a fost mereu un sprijin constant. Nu-l vom uita niciodată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Mulțumesc tuturor celor care ați trimis mesaje de condoleanțe și gânduri de susținere! Cu respect și rugăciune. Dumnezeu să vă dea numai bine!„, a scris Mihaela Botezatu pe Facebook.
Cum a început povestea de dragoste dintre Mihaela Botezatu și Silviu Prigoană
Mihaela și Silviu Prigoană s-au cunoscut în 2015, iar un an mai târziu s-au căsătorit. Cunoscută fiind telenovela din familia Bahmu-Prigoană, unii au fost reticenți privind această nouă relație a omului de afaceri, însă au fost împreună până când afaceristul a plecat dintre noi.
Mihaela recunoaștea acum câțiva ani că și-a dorit dintotdeauna un bărbat bogat, dar a găsit în Silviu Prigoană partenerul perfect din toate punctele de vedere.
„Eu trebuia să mă întâlnesc cu Marcel Toader în Bucureşti, voia să mi-o prezinte şi pe Maria, viitoarea lui soţie, iar când am ajuns în Capitală l-am sunat. El mi-a spus că este acasă la naşul lor, Silviu Prigoană, şi să vin şi eu, că este o cină între prieteni. La momentul respectiv, eu îl priveam cu alţi ochi pe Silviu, pentru că îl ştiam doar de la televizor.
Iniţial am refuzat invitaţia, mi se părea că nu am ce să caut la el acasă, dar Marcel a insistat, mi l-a dat pe Silviu la telefon, eu m-am tot scuzat, apoi, Marcel a revenit cu apelul şi, într-un final, obosită după drumul de la Sibiu, am acceptat să vin.
Atunci ne-am văzut pentru prima oară! Era multă lume, am făcut cunoştinţă cu toţi şi am sesizat că atunci când Silviu povestea ceva parcă mi se adresa direct.
El a observat că eram cumva reticentă şi a început să-mi vorbească despre el, să-l pot cunoaşte mai bine. A doua zi am plecat la Sibiu, iar Silviu mi-a trimis mesaje şi am stabilit să povestim mai multe când mă întorc la Bucureşti, spunea Mihaela Botezatu pentru revista Taifasuri, în 2018.
Silviu Prigoană a divorțat apoi de Adriana Bahmuțeanu, iar acesta a invitat-o pe Mihaela să-i fie parteneră la nunta lui Marcel Toader cu Maria Constantin.
„Apoi, m-a întrebat dacă vreau să-i fiu parteneră la nunta lui Marcel cu Maria, pentru că nu avea cu cine să meargă. Sincer, m-am gândit la ce ar putea să urmeze, dar am acceptat… Cert este că m-a cucerit cu inteligenţa lui, nu există întrebare la care să nu aibă răspuns, cu faptul că este un om bun şi iubitor şi un tată desăvârşit, a mărturisit Mihaela Botezatu pentru revista Taifasuri.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/001-cover-138-scaled.jpg)
Mihaela Prigoană: „Silviu este exact ceea ce visam pentru mine”
Printre calitățile care au atras-o la el, Mihaela Botezatu dezvăluie că se numără inteligența, dar și statutul lui financiar.
„Silviu este exact ceea ce visam pentru mine, în urmă cu ceva ani. Întotdeauna mi-am dorit un bărbat mai mare decât mine, să fie inteligent, să fie un om care a lăsat ceva în urma lui, să fie bogat, nu mi-am dorit niciodată un bărbat căruia să-i plătesc masa sau să-i cumpăr haine, ci unul căruia să nu-i lipsească nimic.
Şi recunosc, sunt fericită că Silviu este avut, dar, înainte de asta, sunt fericită că este inteligent şi bun. Ca să ajungi bogat îţi trebuie ceva creier, iar el are tot ce mi-am dorit, îmi oferă toată dragostea lui, este tandru şi iubitor. Sunt mândră de el şi creşte inima în mine când văd cât este de deştept, spunea Mihaela Botezatu la vremea aceea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/555.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/78957-15032746-1233144256731843-6175715026269969488-n_xl.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/bolojan-ilie2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/211-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_9bdedee063fe31fcbffdc6af20cc152b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_d95c952171bd22973481cd989f482685.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_48f7fb09cbe1d9e4ae4cc3d9753de982.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_54cf38655fb845a9a2a8ddb45b2ad2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_1c5f3475c07cec2589aeae3bccd924a4.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/survivor2-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-foto-cu-alessia-si-ionut-fostul-sot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/ileana-badiu-apartament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/dan-alexa-despre-anamaria-prodan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-andreea-tonciu.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/survivor2-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-foto-cu-alessia-si-ionut-fostul-sot.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_b79cd46b6210edcbb3c260e3b8c25df6.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_48f7fb09cbe1d9e4ae4cc3d9753de982.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_16cb4efade3a68a6a485e39d58ae845b.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_776668fb5422a76ab4426615093c15f2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_9bdedee063fe31fcbffdc6af20cc152b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_1c5f3475c07cec2589aeae3bccd924a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_7af171fed9b6a013b98c9d8cca3c24f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_d6a77ddfab0495783f8bb8384ee9520f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_83002df0c52a142a6b86e92b15d8cc4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_eb88fd56baa3bfbbef820a3367a2387e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_3cc3ddc24e6ce5380279850a7cdcd1c7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ec5681f0fa1e4fc3293b786c20404321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_1a16d698c8e248663e9ad533b944b87b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ff7b91316776d4e0e5b1c25ee7a08f10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_62c46b407c42e571ee51f5e6d3ca4e0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_a904398a2b0f5612356ca14f712abbca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_2f5c44c8761acd233d837944af568842.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_79bdc145c41e4e8e5a7855e08fe87be6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_3d50a43c80f6d020d1d15ccd2671f6da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_8fefd88c13dca6f5cb3431cbeee7246c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_446a2c8eaa80085617ebdcd8712abf63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f469a2450b9ca53ba78557e920e75a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_0915c14d664a1e85ce6f04e10c323bba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4c01af9cf3d75dfa8b954c67a96a25d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a8631553d4b2d5fc75484599419922df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9963270058b6618b532b947248c28d2c.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_944b3750ef7f97efa7747f988a27cec8.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_15551275cb1d59bf8015f6f00ae0ef1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_16cb4efade3a68a6a485e39d58ae845b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_c8fe0dff7109383a89fab2e01b2489d9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_e89894702450a5b7d99a47eb11dc760c.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f9ac8d897b937c00f5a6134a687e49c0.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_6600cc035bc7a972d7352abe2195276f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_e78dbcb2c6d0ee7daeba04a922a68e12.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_d638e9b6301929fe61eefec4423d36ac.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_10bcd86143301dc472dc5097281ae4f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_8f6dbc9bbf8884c852cae08de10c8546.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_5a5ce4a066d40515404be97320fab99f.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_eed461faa0cb5e18b1c26ad1ab94b0d3.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b35d300cd200d095433729358a034204.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_647802fe5dbd9707cf1785a5afb78235.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ad54db52d62fc7d5fb9708b6ba137fb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/37_f50d1ec6e1b929ad6c2a13eabb63ddf4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/49_bbe16087db2ea448a1f32bf856d81110.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_cbdd5086af76ee786aabf8f5afca9502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_3ac3a40cc02c2feb439e0a34fec2e9ba.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/survivor2-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-foto-cu-alessia-si-ionut-fostul-sot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/ileana-badiu-apartament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/dan-alexa-despre-anamaria-prodan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_1c5c1b4fdd7e619ba7ffb7364488cf27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_24571da735d645d440c4d711a3777086.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_0dfe2d7c3aac668f9469a04092dc7f36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9a277ff5e87bbd13dcfcc138f73aed1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_d2f284f6ff361327488417cf80b01e55.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_778b6106010c1c70e4d1d4c09314bb74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_42dafebe0d217f5a641299753737aca0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_6344c24799e9027add496242e9ab767e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e28cb3c095cfeebee7accdcf04f24f94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_939a20620de04fd1a7ffc76f2ccae127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_ec4dc2685023c1ad168d80e937c76083.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_da416001f01860ede6ca5bc1c3462395.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_fd1b2709ba4e02ecfd789d5a1d3b1a7c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_7207699aa3a2642267d6725a7f34c8a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_4e7156e304d8bc01ed72ba419d53a5b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_72d4ad4e4c175ea322f873a11880df46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fd2d1f2ad3636048738eb6c37287f124.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_4794d43d64d2866c888da0685ed16c34.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_061f23e5286e855c643c637143189f2b.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_30925cb353100743f67e406acd6ee141.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_1a16d698c8e248663e9ad533b944b87b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_73fb7357303253fdb27652925089bc74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_dc616a60a6ecfcf669e7f6bb7701a708.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_394138eb0dc6c12e6c53230136d373a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_995c4acb0d2d840af60318ce906fd3c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_d63a465177e57bfacacd950999dba225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a06d75b3092ea663a5ff7a83ec46b897.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_769c0a60bc4479532368b525f2200323.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_7654eae0a8f9fa56416181f9a19ad448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_4b1d42e7e787bae3d7af9ccc5231f7e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_1f32ac44fe35df5618dbc1d06cf8c456.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_908f1a25233e37195cc4ba15bc730286.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_b4c9c182b5d96f164646350e82e42728.jpg)