Mihai Bendeac s-a îndrăgostit de Barbara Isasi, solista Mandinga. Motivul pentru care actorul nu a abordat-o încă

Publicat pe

Mihai Bendeac a dezvăluit că s-a îndrăgostit, culmea, chiar de o colegă din Antena. Acesta a spus că simte ceva mai special pentru Barbara Isasi, solista de la Mandinga. Are un motiv pentru care nu a abordat-o până acum.  

Bendeac a recunoscut că o iubește în secret pe Barbara Isasi, solista trupei Mandinga. 'Mamă ce îmi place de fata asta. Barbara Isasi este o femeie care îți luminează nopțile. Mi-aduc aminte ca ieri, am ajuns într-o seară acasă, am deschis televizorul și dintr-o dată am văzut o fată, care era în rând cu alți cetățeni, așteptând să apese pe un buton. Când am văzut un prim-plan cu ea, mi s-a deschis sufletul. M-am îndrăgostit. Am căutat-o pe Instagram, dar nu i-am dat follow, mi-a fost rușine!', a spus juratul iUmor.

Ar trebuie să îi spui că o simpatizezi foarte mult și că o inviți la un fresh de măr cu morcov', i-a sugerat Delia colegului său. Problema e că vedeta este combinată cu altul, a ținut să mai precizeze artista: Barbara, dacă te uiți la acest material, spune-i lui Bendeac că știi și că te doare în cot. Nu, spune-i adevărul, spune-i că ai prieten'.

Barbara Isasi i-a luat locul Elenei în trupa Mandinga în urmă cu trei ani, în 2016. Momentan, e sub contract cu Antena 1 și este câștigătoarea show-ului „Te cunosc de undeva'.

Mihai Bendeac s-a îndrăgostit de Barbara Isasi, solista Mandinga. Motivul pentru care actorul nu a abordat-o încăMihai Bendeac s-a îndrăgostit de Barbara Isasi, solista Mandinga. Motivul pentru care actorul nu a abordat-o încă

Cine este mama copilului lui Mihai Bendeac

Mihai Bendeac a dezvăluit la filmările pentru iUmor, că aflase în urmă cu două săptămâni că va deveni tată. „Acum două săptămâni (n.r. a aflat că va avea un copil). Vrei să fac eforturi să vă conving? (…) Nu are nicio relevanță pentru mine dacă mă credeți sau nu mă credeți’, a spus Mihai Bendeac, după ce colegii de la iUmor nu crezut ceea ce au auzit.

Delia nu a crezut nicio clipă ce a spus colegul ei, mai mult vedeta a încercat să înțeleagă ce se petrece cu Mihai Bendeac.

„Nici el nu realizează foarte tare chestia asta. Mihai Bendeac va avea un copil! E foarte speriat. A încercat să facă evenimentul asta mare din viața lui unul mic, dar nu i-a ieșit’, a  spus Delia.

Mama copilului lui Mihai Bendeac este o studentă care a venit de curând în București. 

Foto: Facebook 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter