Mihai Leu, în stare gravă la Secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni. Medicul Irinel Popescu spune că prognosticul este rezervat: "E monitorizat în permanență"

.

Mihai Leu este internat, din nou, la Secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni. Profesorul dr. Irinel Popescu a confirmat că, din păcate, Mihai Leu este în stare foarte gravă, fiind monitorizat în permanență. Potrivit medicului, prognosticul este unul rezervat.

Vezi si acest video VIVA!:

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Mihai Leu se luptă din nou pentru viața sa, așa cum a făcut-o de mai multe ori în ultimii ani, în războiul pe care îl poartă din 2014 cu un cancer de colon.

mihaiiiii-leu-1mihaiiiii-leu-1

Mihai Leu este în stare foarte gravă, internat la Fundeni

Fost campion mondial de box şi campion naţional de raliuri, Mihai Leu este în evidența Institutului Clinic Fundeni de mai bine de 10 ani, de când a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Medicii au descoperit atunci mai multe celule canceroase în organismul fostului campion la box. Sportivul a fost ulterior supus unei operații în România, în 2014, efectuată de profesorul doctor Irinel Popescu.

În decembrie 2023, afecțiunea a recidivat, iar Mihai Leu a fost operat din nou. Mihai Leu a mai fost internat la Institutul Clinic Fundeni în mai și în iunie 2024.

Profesorul doctor Irinel Popescu, omul care i-a prelungit viața legendarului sportiv, a confirmat că starea de sănătate a lui Mihai Leu este „foarte gravă', acesta fiind monitorizat atent în permamență. „Mihai Leu este în stare foarte gravă, fiind monitorizat în permanență', a declarat Irinel Popescu pentru ProSport.

Potrivit medicului, prognosticul este unul rezervat.

„Eu am vorbit alaltăieri seara cu el, când îl aduceau de la Hunedoara. Știu că ieri dimineața era în comă indusă, adică ei l-au băgat pentru a-l opera. A avut o hemoragie. Asta am vorbit eu cu el, de două ori. Acum nu știu ce să vă zic, nu am mai vorbit cu nimeni. L-au adus la Fundeni', a spus și Ioan Andone pentru sportpesurse.ro.

Citește și: Mihai Leu, primele declarații după ce a fost externat: „Băiatul meu, Marco, mi-a zis să vorbesc, că poate prind și alți oameni curaj. Abia aștept să fiu din nou la volan'/ Cum se simte acum

Citește și: Victor Ponta îl critică pe Nicușor Dan pentru că nu a desemnat un premier până acum: „Pe oricine va propune a treia oară, poate să fie și Kim Jong-un, va fi votat'

Ce spunea Mihai Leu luna trecută, după externare

La finalul lunii aprilie 2025, Mihai Leu a suferit o hemoragie internă severă și a ajuns cu elicopterul SMURD la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion mondial la box a stat internat în spital timp de două săptămâni și a trecut printr-o operație dificilă.

„Sunt bine, nu sunt în cea mai bună formă, dar nu mai durează mult. Știi cum e viața? Mai cu bune, mai cu rele, dar ce contează cel mai mult e că sunt bine. Vreau să le mulțumesc medicilor. O să țin legătura mai strâns cu ei, fac recuperare și mă pun pe picioare.

Toate mesajele sunt emoționante, dar cel mai important e că mi-au scris oameni care mi-au zis că au prins și ei curaj și nu le mai e teamă de nimic. Eu n-am vrut să vorbesc niciodată despre problemele astea de sănătate, dar băiatul meu, Marco, mi-a zis să vorbesc, că poate prind și alți oameni curaj’, a spus acesta, potrivit sport.ro, în mai 2025.

Citește și: Cătălin Moroșanu, mesaj emoționant pentru Mihai Leu. Sportivul se află în stare gravă în spital: „Un campion nu doar în ring, ci și în viață. Știu că și de această dată va lupta și va învinge'

În decembrie 2024, Mihai Leu a ajuns la Fundeni cu „șanse zero de supraviețuire”

La începutul lui decembrie anul trecut, Mihai Leu a trecut un hop imens, după ce, spunea chiar el, șansele de supraviețuire erau nule. Totul din cauza schimbării a unui banal stent la rinichi survenit la un spital privat din Capitală.

Citește și: Mihai Leu se externează din spital, la două săptămâni după ce a suferit o hemoragie internă. Anunțul medicului care l-a operat: „A reușit să treacă cu bine’

A fost nevoie de transferul la Institutul Clinic Fundeni, unde a ajuns pe mâna lui Irinel Popescu, cel care a rezolvat la acea vreme problema de viață și de moarte. După intervenție, Mihai Leu a ținut încă o dată să-i mulțumească reputatului medic român.

„Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0.

Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor Irinel Popescu și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum și mă recuperez. O să vă țin la curent și sper să vă aduc numai vești bune. Al vostru, Mihai Leu', a fost mesajul postat de Leu, pe social media.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton