Mihai Onilă a hotărât să părăsească trupa AXXA la un an de la marea reuniune. Dinu Maxer recunoaște că a fost anunțat de colegul său de trupă de schimbarea pe care se pregătește să o facă, dar a încercat să îl facă să își schimbe planurile. El susține că Mihai Onilă va cânta manele de azi înainte.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
În timp ce componenții trupei AXXA cred că soția lui Mihai Onilă a avut o contribuție în luarea acestei hotărâri, Mihai Onilă spune că a decis să se rupă de formație din cauza încasărilor prea mici. Artistul mărturisește că a așteptat ca ceva să se schimbe, pentru că într-un an de zile au avut un singur concert, dar lucrurile au rămas la fel.
Dinu Maxer crede că Mihai Onilă a plecat din trupă pentru că vrea să cânte manele
Dinu Maxer ar fi vrut ca Mihai Onilă să nu părăsească trupa, dar, într-un final, a trebuit să îi accepte decizia. „Evident că nu m-a încântat atunci când Mihai, undeva prin martie cred, mi-a spus că dacă nu se concretizează nimic, nu se leagă nimic cu AXXA până în mai el se desprinde de grup.
Am încercat să-l conving și i-am tot explicat că e cel mai ușor să rămână în gașcă și să își facă treburile separat. Aseară am înțeles de ce nu putea să facă lucrul acesta și în consecință nici nu m-am supărat, având în vedere că este prietenul și colegul meu. El a început să cânte manele și a presupus că nu este ok în ceea ce privește trupa AXXA un astfel de drum al lui și atunci evident a ales să fie singur, fără să dea „socoteală” colegilor din AXXA”, a mărturisit Dinu Maxer, pentru WOWbiz.ro.
Proiectul AXXA o să continue fără Mihai Onilă
Dinu Maxer vrea să continue cu AXXA și fără Mihai Onilă, dar alături de ceilalți colegoi de trupă. „ AXXA a funcționat și fără Dinu Maxer așa că sunt convins că poate să funcționeze și fără Mihai Onilă. Fiecare își aduce aportul în anumite zone și fiecare este necesar, dar dacă nu este unul dintre ei, probabil trupa AXXA poate să se suplinească într-un fel sau altul. Mă refer așa cum mi s-a întâmplat mie în 2004 așa probabil se va întâmpla și cu Onilă”, a mai precizat Dinu Maxer.
Mihai Onilă a explicat care au fost motivele care l-au determinat să renunțe la AXXA, trupa alături de care a cunoscut consacrarea. „Eu le-am explicat colegilor mei că eu vin din Belgia și am nevoie, ca orice om care consumă în fiecare zi, să și trăiască în fiecare zi sau să și încaseze ceva și atunci le-am dat posibilitatea să facă ce au știut mai bine, doar că eu am înțeles pe parcursul timpului, într-un an de zile, pentru că noi am avut un singur spectacol, că nu ar fi mers și atunci am zis: „Uitați, ca să nu ne încurcăm unii pe alții, ne cunoaștem de o viață, rămânem prieteni, nu este motiv de supărare, dar dacă eu până în mai nu am timpul necesar pentru acomodare, dezvoltare și afacerile mele, iar dacă nu funcționează treaba, o să spun pas, pentru că oricât ai trage, nu ar fi mers”, a spus Mihai Onilă, potrivit Spynews.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/05/c1-001-cover-1-177.jpg)
Băieții de la AXXA dau vina pe soția lui Mihai Onilă
Băieții de la AXXA cred că Mihai Onilă a fost influențat și de soția lui, Laura, cu care acesta intenționează să-și deschidă un cabinet de terapie.
„Problema la noi a fost și că am stabilit un preț mult prea mare la concerte. El în luna decembrie ne-a dat un ultimatum! A fost ciudat!
Noi am muncit câteva luni din greu, studio, piese, ședințe foto, haine noi. Noi am făcut cam totul, el nu prea s-a implicat. Avea alte preocupări. El cântă mai nou cu soția, chiar dacă doar pe undeva prin casă', au spus Adi Filip și Sorin Raia, conform Click.