Mirabela Grădinaru a reacționat la unul dintre atacurile îndreptate împotriva partenerului ei, Nicușor Dan, în plină campanie electorală. Totul a pornit de la o declarație făcută de edil într-o emisiune TV, în care spunea că nu obișnuiește să le spună copiilor săi „te iubesc”. Afirmația a stârnit critici, mai ales din partea Elenei Lasconi, care l-a acuzat că este lipsit de empatie.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
În campania pentru primul scrutin prezidențial, Nicușor Dan a fost invitat într-o emisiune televizată și a recunoscut că nu obișnuiește să-și verbalizeze sentimentele, nici măcar față de copiii săi. Afirmația a bulversat-o pe Elena Lasconi, care a lansat un atac nepermis la adresa contracandidatului ei.
Mirabela Grădinaru, explicații după ce Nicușor Dan a afirmat că nu le spune copiilor săi „te iubesc'
Mirabela Grădinaru a reacționat abia acum la atacul îndreptat împotriva partenerului ei. Ea a explicat că Nicușor Dan este genul de părinte care își exprimă iubirea prin gesturi, nu neapărat prin cuvinte. Totuși, a început să verbalizeze acest sentiment atunci când fiica lor i-a spus că are nevoie să audă mai des „te iubesc'.
„Pe scurt, nu obișnuia să spună „te iubesc' înainte să avem copii. Fetița a simțit nevoia nu doar să îi arate, pentru că el arată – iubirea, din punctul meu de vedere, se arată. Nu facem din asta laitmotivul sau cântece prin casă. Ulterior, înțelegând că are nevoie și de verbalizare, i-o spune foarte naturală și fără absolut nicio problemă. A fost scoasă din context această declarație, ceea ce mi se pare foarte urât', a declarat Mirabela Grădinaru în podcastul „Legende Urbane'.
Mirabela Grădinaru, provocări lângă Nicușor Dan
Mirabela Grădinaru a vorbit despre provocările de a trăi alături de o persoană publică, menționând un episod dintr-un concediu în Bulgaria, când ea și familia au fost urmăriți și fotografiați fără știrea lor.
„Așa au aflat toți prietenii mei că am fost la mare în Bulgaria. Am fost fascinată de faptul că 2,3 zile ne-au urmărit, erau imagini din zile diferite, din locații diferite. Noi am stat într-un resort, într-un orășel, seara schimbam localitatea. Cum spune și Nicușor, nu avem absolut nimic de ascuns. Dacă au timp și bani să cheltuie ca să ne urmărească, pot s-o facă fără absolut nicio problemă. Asta au descoperit, că a umflat un colac, că s-a plimbat cu găletușa și că a mâncat o shaorma cu fiica lui', a adăugat aceasta în cadrul aceluiași podcast.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-1-115.jpg)
„Soacra' lui Nicușor Dan, trup și suflet lângă ei
Mirabela Grădinaru a povestit că mama ei, stabilită în provincie, se îngrijorează ușor în fața știrilor și evenimentelor care îl implică pe Nicușor Dan.
„Mama este speriată, fiind din provincie. Orice eveniment, orice știre o face să devină agitată și să mă sune. I-am spus să stea liniștită, că suntem în siguranță și că nu facem absolut nimic ilegal', a încheiat aceasta.
Sursa foto: Facebook & Hepta