Mircea Rednic a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord în această dimineață, după ce a suferit un infarct în timpul partidei cu FCSB, de vineri, de la Arad. Din primele informații, antrenorul a venit singur la spital, prezentând dureri în piept. Cum se simte Mircea Rednic după operația pe inimă.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Mircea Rednic a simțit dureri în piept încă din timpul meciului câștigat cu 2-1 de UTA. Nu și-a dat seama că situația e atât de serioasă. Durerile s-au repetat atât în weekend, cât și în cursul zilei de luni. Astfel, antrenorul și conducerea de la UTA au luat măsuri. În urma unui control medical de urgență, doctorii au pus un diagnostic șoc și i-au recomandat lui Rednic să se opereze, anunță sursele PlaySport.
Cum se simte Mircea Rednic după operația pe inimă
Tehnicianul a fost supus unei intervenții în prima parte a zilei. Acum este în stare stabilă, dar va rămâne internat sub supravegherea strictă a cadrelor medicale.
Patronul de la UTA, Alexandru Meszar, a vorbit pentru PlaySport despre situația lui Rednic:
„Este bine, se recuperează. Va avea nevoie de câteva zile de pauză, încă nu știm exact când îl vom avea din nou la antrenamente. A simțit dureri în piept din timpul meciului cu FCSB, apoi și zilele următoare. A mers la clinica parteneră a clubului și s-a luat această decizie, de a fi operat. Îi urăm tot binele și îl așteptăm înapoi cât mai repede'.
Conform surselor din clinică, diagnosticul pus lui Rednic este infarct miocardic. Pacientului în vârstă de 61 de ani i-a fost pus un stent. Ar urma să petreacă următoarele 3 zile în spital pentru prima fază a recuperării.
Mesajul echipei UTA Arad pentru antrenorul Mircea Rednic
Echipa UTA a postat pe pagina de Facebook a clubului un mesaj pentru șeful băncii tehnice.
'În timpul jocului pe care echipa noastră l-a disputat cu FCSB la Arad, antrenorul principal al echipei, Mircea Rednic, a suferit un infarct miocardic.
Astăzi, în urma unui control amănunțit, medicii au decis să-i monteze un stent și să-l țină sub supraveghere la Spitalul Județean, pentru următoarele zile.
Rednic va reveni alături de echipă după aproximativ o săptămână, în funcție de starea medicală de la acel moment. Îi dorim multă sănătate și îl așteptăm cât mai repede alături de echipă!', scriu reprezentanții echipei.
Deși s-a simțit rău, Rednic a stat pe bancă până la finalul derby-ului cu FCSB, a participat la acțiunile media și chiar a glumit în dialogul cu presa.
„Nu știu cine i-a vânat. N-am văzut niciun lunetist. Prin Ucraina sunt lunetiști. Aici nu știu cine i-a vânat. Ei trebuie să accepte, că ăsta e fotbalul. Au avut un meci mai slab', a spus Rednic drept răspuns la acuzațiile steliștilor că au fost victimele brigăzii conduse de centralul Găman.