Mirela Vaida este însărcinată cu al treilea copil. Ce sex are bebelușul

Publicat pe

Mirela Vaida este însărcinată cu al treilea copil, așa cum își dorea de ceva timp. Chiar la Interviurile VIVA!, prezentatoarea TV a anunțat că speră să le facă cât mai repede un frățior fetiței și băiețelului ei. Iată că acum a venit momentul. 

Mirela Vaida a făcut fericitul anunț de curând, însă nu ne mai mirăm. În toate interviurile din ultima perioadă, vedeta declara cu tărie că vrea al treilea copil. Aceasta este cea mai mare bucurie a sa. La Interviule VIVA! ea preciza: „Îmi doresc trei copii, chiar patru. Acum să vedem, dar dacă dă Dumnezeu ca din a treia oară să iasă patru, să fie gemeni şi am scăpat de doi dintr-o lovitură…Poate e greu, dar unde creşte al doilea, creşte şi al treilea, şi al patrulea. 
La primul e greu, la al doilea zici cine m-a pus, dar de la al treilea te relaxezi.'

Prezentatoarea TV, însărcinată pentru a treia oară, a spus că se simte foarte bine, burtica nu i-a crescut foarte mult, iar dacă nu făcea testul, nici nu își dădea seama că are o sarcină în plină dezvolare. Conform Click, Mirela Vaida este însărcinată în cinci luni și va avea un băiețel.

Soțul artistei, atunci când a auzit sexul copilului, a afirmat că dacă în curând vor avea doi băieței și o fetiță, de ce să nu îl facă și pe al patrulea, speră la o surioară pentru frații ei.

Mirela Vaida a pierdut două sarcini

În urmă cu aproximativ şase ani de zile, Mirela Vaida a vrut să rămână însărcinată. Nu a putut şi mare i-a fost tristeţea. Se concentra doar asupra job-ului, asupra carierei şi nu s-a gândit că stresul provocat de acestea ar putea să o afecteze pe viitor. Nu şi-a pierdut speranţa, deşi a trecut prin mari încercări. Două sarcini a pierdut până să o aibă pe micuţa Carla.

Aceste încercări au făcut-o mai curajoasă, mai puternică, iar acum are doi copii frumoşi şi sănătoşi. Mirela Vaida ne-a dezvăluit o serie de secrete la Interviurile VIVA!.

Foto: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter