Mormântul lui Gică Petrescu din Cimitirul Bellu, lăsat în paragină de autorități. Cine a îngrijit, recent, locul de veci al marelui artist care s-a stins în urmă cu 19 ani

.

Gică Petrescu, maestrul inegalabil al cântecului de petrecere, al romanțelor și al muzicii ușoare interbelice, s-a stins pe 18 iunie 2006. La sfârșitul unei vieți dedicate scenei, a găsit odihna veșnică într-un loc plin de solemnitate și istorie, Cimitirul Bellu din București, însă autoritățile au uitat de el. Până de curând, mormântul marelui artist era în paragină.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

Extrem de popular înainte de Revoluția din 1989, dar și multă vreme după aceea, Gică Petrescu a fost unul dintre cei mai iubiți artiști români, fapt certificat de cele peste 7 decenii de activitate, dar și de cele peste 1500 de melodii interpretate, unele dintre ele fiind compoziții proprii.

02-03-mormant02-03-mormant

Mormântul lui Gică Petrescu, lăsat în paragină de autorități

Gică Petrescu a murit în anul 2006, la 91 de ani, și pentru că nu a avut un moștenitor legal, locul său de veci a ajuns în grija autorităților. Cu toate acestea, mormântul abia mai putea fi observat prin cimitir, din cauza buruienilor crescute și a lipsei unei plăci memoriale.

Afectați de imaginea dezolantă, câțiva fani ai marelui artist s-au ocupat recent de mormântul lui Gică Petrescu.

Din propriii bani, aceștia au curățat crucea artistului și au adus o coroniță cu flori, pe care au așezat-o pe piatra funerară, după cum se vede în fotografiile publicate de Spynews. Au săpat pământul și au îndepărtat buruienile crescute și i-au aprins lumânări îndrăgitului cântăreț care a plecat dintre noi acum 19 ani.

Artistul și soția lui nu au avut copii și singura rudă pe care Gică Petrescu ar mai avea-o este o nepoată, care însă nu ar fi trecut niciodată pe la mormântul regretatului cântăreț.

Citește și: Fulgy, derapaj neașteptat în online. Și-a jignit dur mama și sora: „Vedete de carton pe spatele lui tata. Doamne-ferește de asemenea soartă ce am avut eu cu familia asta, cu femeile

La 15 ani, Gică Petrescu a rămas orfan de mamă

Născut pe 2 aprilie 1915, Gică Petrescu provenea dintr-o familie bună. Locuința familiei Petrescu se afla pe Calea Victoriei, la numărul 190, într-o clădire cu trei etaje. Tatăl lui, de meserie funcționar poștal, urmase studii superioare la Geneva, iar mama își petrecuse tinerețea la Paris, fiind, după spusele artistului, o bună cunoscătoare a pianului.

De altfel, cea care l-a îndrumat pe Gică Petrescu spre lumea muzicii a fost chiar mama sa. Din păcate, la 15 ani, în 1930, adolescentul și-a pierdut mama, ca urmare a unei boli la stomac, rămânând astfel fără „cel mai bun prieten”.

Tot la 15 ani, Gică Petrescu a devenit celebru, fiind remarcat de compozitorul Ion Vasilescu atunci când a urcat pentru prima oară pe scenă, la o serbare. Acesta l-a dus la Radio, unde a cântat cu reputatul pianist și dirijor Iulian Ghindă.

Citește și: Ce provocări întâmpină Mara Bănică în creșterea fiului adolescent: „Vârsta de 14 ani e periculoasă. Când nu se învață carte, devin autoritară. Cum se înțelege Dima cu sora lui, Donca / EXCLUSIV

Studiile muzicale pe care le-a avut s-au rezumat la cei doi ani urmați la Conservatorul din București, unde a făcut armonie și contrapunct. A făcut apoi doi ani la Drept, dar a renunțat la facultate pentru muzică.

La vârsta de 21 de ani, Gică Petrescu a fost trimis pe front, în al Doilea Război Mondial. Nu a luptat în prima linie, dar era oricum era expus la multe pericole. Chiar și atunci, prin intermediul talentului său, le aducea alinare celor răniți.

Gică Petrescu, devastat de moartea soției

A trecut prin multe în viața sa, însă cea mai grea perioadă a fost după moartea soției sale. Gică Petrescu a trăit în solitudine mai bine de 20 de ani și nu s-a putut împăca niciodată pe deplin cu pierderea femeii iubite.

„El nu mergea nicăieri fără ea. Erau nedespărţiţi şi – dacă mă întrebaţi – părerea mea e că ea îi era superioară lui Gică. Dar s-au iubit foarte mult. S-au întîlnit la Teatrul de Revistă, unde era Cezarina în tinereţe… o femeie frumoasă! De-altfel, nu aveai ce să cauţi la Revistă dacă nu arătai ca o Miss. Părinţii lui nu au vrut-o, însă, în familia lor pe Cezarina, care era femeie divorţată’, sunt cuvintele muzicologului Viorel Cozma despre cea care a fost medic stomatolog și, apoi, poetă, arată dilemaveche.ro.

Citește și: Mădălina Ghenea, prima reacție după ce a fost surprinsă cu milionarul italian. Ce i-a adus împreună în România: „Bărbatul frumos, înalt și tânăr a venit să mă viziteze

Un singur necaz a umbrit această marea lor dragoste: cei doi nu au avut copii. După moartea femeii iubite, Gică Petrescu s-a retras din viața publică, iar aparițiile sale s-au rărit aproape total.

Moartea soției sale, Cezarina, în 1989, a fost marea durere a celebrul cântăreț și a reprezentat cumva și pasul spre retragerea din luminile rampei! Nu a mai urcat pe scenă decât foarte rar și evita să mai meargă la emisiunile de televiziune! Considera că vremea lui a trecut și piesele sale nu mai erau în pas cu vremurile! Avea însă o dorința incredibilă să trăiască!

Pur și simplu, nu voia să moară, poate tocmai de aceea, și dintre melodiile lui, el iubea cântecul Inima, de ce nu vrei să îmbătrânești’! Era un fel al lui de a spune prin versuri că vrea să rămână în viață’! Din păcate, nu s-a putut lupta cu neajunsurile și până la urmă a clacat!’, spuneau apropiații artistului peste ani.

Gică Petrescu a murit singur și bolnav, într-o sărăcie lucie

Gică Petrescu a trăit mai mult decât modest în ultimii săi ani de viață, iar mai dureroasă ca orice a fost singurătatea. Apropiații povesteau că se confrunta cu mai multe probleme de sănătate, iar cei care îi purtau de grijă erau vecinii din imobilul de pe Bd. Regina Elisabeta. Gică Petrescu își mai permitea, câteodată, să mănânce la restaurant, în amintirea vremurilor bune.

Toți îl iubeau pe maestru! Îmi amintesc că venea în local doar o dată pe săptămână, fiindcă nu avea bani, și comanda întotdeauna meniul zilei, care era cel mai ieftin!”, a povestit un fost angajat al restaurantului unde artistul obișnuia să mai mănânce uneori.

În ultimele luni de viață ale artistului, aceștia au chemat de mai multe ori Salvarea și Pompierii, deoarece acesta nu mai fusese văzut de multă vreme în afara apartamentului și nici nu se auzea mișcare din interior.

La un moment dat, Gică Petrescu a fost găsit de pompieri inconștient în casă, dar cusemne vitale. Chemați din nou, câteva luni mai târziu, pompierii l-au găsit pa artist stând stând pe scaun și ascultând muzică la pick-up.

Din nefericire, pe 18 iunie 2006, marele artist s-a stins din viață, la vârsta de 91 de ani, în singurătate și în sărăcie

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton