Motivul pentru care Bogdan și Hannelore de la Insula iubirii au divorțat. Părinții concurentei nu-l plăceau pe soțul ei

Publicat pe

Bogdan și Hannelore de la Insula iubirii au divorțat și fiecare a luat-o pe drumul lui. Concurentul a fost invitat în platoul emisiunii 'Xtra Night Show', unde a dezvăluit motivul pentru care relația lui cu Hannelore a luat sfârșit.

Au sperat până în ultima clipă că relația lor va funcționa, însă se pare că cei doi au luat-o pe drumuri diferite. Bogdan de la Insula iubirii a spus motivul pentru care au ajuns la divorț. Mai mult, fostul soț al lui Hannelore nu crede că va fi ceva între Andi și ea.

„Din punctul meu de vedere, am tot sperat că ne vom repara relația. (…) Eu nu cred că-i cu Andi și nici nu cred că va fi vreodată. Dar știu că au fost la un târg de nunți împreună, s-au întâlnit… Dar mai departe nu știu. Când ești într-o relație de atâta timp, nu prea vrei să recunoști lucrurile. Am stat, am discutat, am zis să ne mai dăm o șansă. 

Am văzut emisiunea, dar am văzut-o separat. Cam în 20 octombrie ne-am despărțit. Am fost căsătoriți cam șase luni. Nimic n-a mers. Eu cel puțin am avut niște așteptări de la relație', a spus Bogdan, la „Xtra Night Show'.

Părinții lui Hannelore nu-l plăceau pe Bogdan

Se pare că părinții lui Hannelore de la Insula iubirii nu erau atât de încântați de relația fiicei lor. Bogdan a mărturisit că părinții fostei sale soții nu-l plăceau și de multe ori nu-și vorbeau. 'Nu mă plăceau deloc. Noi am stat împreună după 3-4 ani de relație. Cea mai bună prietenă a ei este mama ei, iar ea de fiecare dată mergea și îi povestea. Nimeni nu-i perfect. Eu am ajuns personajul negativ fără să am drept la replică. Da, tatăl ei mă înjura. La nuntă nu prea ne-am intersectat. Ea se înțelegea cu părinții mei', a spus Bogdan.

Nu au vrut să anuleze nunta

Deși amândoi știau că lucrurile nu mai merg între ei, Hannelore și Bogdan nu au vrut să anuleze nunta, iar motivul nu fost banii, ci faptul că au mai vrut să-și acorde o șansă relației. Căsnicia lor nu a durat prea mult, deși păreau a fi foarte fericiți împreună, așa cum afișau pe rețelele de socializare.

„Am făcut nunta pentru a salva relaţia, pentru a da o şansă relaţiei. S-a rupt când am simţit că nimic nu s-a schimbat. Andi nu este motivul divorţului nostru. Nu a fost o nuntă pentru bani, balanţa a fost pe negativ. A fost o nuntă ok. Îi mulţumesc lui Andi că m-a făcut să văd anumite lucruri. Sunt fericit şi liniştit. Nu m-ar deranja să-i văd împreună pe Andi şi pe Hannelore. Cea mai mare problemă în relaţie cred că a fost neîncrederea', a spus Bogdan la Antena Stars.

Citește și: Mirela de la Insula Iubirii şi-a făcut o nouă intervenţie estetică. Chipul său arată diferit

Citește și: Mirela de la Insula iubirii, despre divorțul lui Hannelore de Bogdan: 'S-a căsătorit din obsesie'

FOTO: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter