Motivul pentru care Petre Geambașu a ajuns de urgență la spital. Mesajul trist transmis de artist

Publicat pe

Petre Geambașu a fost înternat în stare critică din cauza problemelor de sănătate pe care le are de mai mai mult timp. Artistul, în vârstă de 76 de ani, a suferit o criză teribilă de discopatie pe 1 octombrie și, zilele trecute, a rămas țintuit la pat din cauza durerilor insuportabile.

Motivul pentru care Petre Geambașu a ajuns de urgență la spital. Mesajul trist transmis de artistMotivul pentru care Petre Geambașu a ajuns de urgență la spital. Mesajul trist transmis de artist

Petre Geambașu a postat un mesaj pe contul de socializare, în care a explicat celor care îl urmăresc, ce s-a întâmplat și cum a ajuns într-o astfel de situație.

„(…) Chiar în prima zi a lunii octombrie, am intrat într-o criza foarte puternică de Discopatie (o boală mai veche a subsemnatulu) și m-am dus cu salvarea la spital unde mi s-a administrat o perfuzie puternică care in cca. 3 ore m-a ameliorat substantial și m-am reîntors la domiciliu pe picioare.

Am continuat să iau timp de o săptamana antiinflamatoare puternice, exagerat, aș putea spune: după ureche.  Mi-am revenit destul de bine, mi-am susținut si câteva Evenimente prin țară. Între timp am făcut RMN ,urmând ca doctorii să se pronunțe în legătură cu eventualitatea intervenției chirurgicale. A trecut ceva timp si iată că acum cca. 2 săptămâni durerile au revenit mai puternice ca prima dată.

Am rămas țintuit la pat cu dureri îngrozitoare, fără să mai am posibilitatea de a mai administra ANTIINFLAMATOARE, riscând probleme de ordin cardiologic. Am tot așteptat ca să treacă de la sine, ceea ce nu s-a întâmplat, iar luni, adica ieri, m-am prezentat din nou la spital ca să mi se faca tratament sub observatie strictă.

Deja sunt mai bine, ma pot deplasa și, probabil că în 2-3 zile, voi reveni acasă; urmând ca doctorii să decidă dacă după sărbatori se intervine chirurgical sau se recurge la alte metode: acupunctură, fizioterapie. Cam despre asta este vorba. Îmi doresc, dar vă doresc și dumneavoastră, tuturor, să avem: SĂRBATORI FERICITE!', a scris cântărețul Petre Geambașu pe pagina sa oficială de Facebook.

Fiul lui Petre Geambașu și fosta soție, bănuiți de corupere sexuală a minorilor

Se pare că asupra lui Călin Geambașu și Angelica Cadar planează suspiciunea de corupere sexuală a minorilor, iar din acest motiv judecătorii au dispus și sesizarea Direcției Generale de Asistență și Protecție Socială a Copilului Ilfov.

Recent, magistrații au respins plângerea depusă de Angelica Cadar, fosta logodnică a lui Călin Gemabașu.

Instanța a dispus acum sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, urmând a fi demarată o anchetă amănunțită în cazul celor doi. Călin Geambașu a făcut pentru Libertatea, primele declarații cu privire la acest subiect delicat.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter