Natalia Oreiro a făcut senzaţie la Moscova

Publicat pe

Natalia Oreiro a fost invitata speciala a ceremoniei de închidere a Festivalului de film de la Moscova, iar apariţia sa a fost una de senzaţie.

 

Actriţa în vârstă de 39 de ani a apărut pe covorul roşu îmbrăcata într-o superbă rochie roşie, cu tăieturi în zona bustului şi a mijlocului, creaţia venindu-i perfect.

 

Natalia are o silueta demnă de invidiat, fiind subţirică precum o adolescentă. Ea şi-a păstrat tonusul şi zâmbetul molipsitor, spre încântarea fanilor săi. Natalia a renunţat de foarte mult timp la carne, prferând proteinele vegetale. „Se găsesc din plin în tofu, seminţe de in, migdale, nuci sau mac. De asemenea, mănânc pâine şi brânză, iar uneori, peşte, pentru că îmi place sushi. De la mesele noastre nu lipsesc niciodată orezul, seminţele, nucile sau limonada cu ghimbir. Duminica, mâncăm paste, pizza sau chiftele de linte. Mâncarea mea favorită este cea mexicană, dar vegetariană', a declarat ea.

 

Supranumită „Regina telenovelelor', Natalia a fost îndrăgită de toată lumea după ce a acceptat să joace rolul Milagros în telenovela „Înger sălbatic'. După încheierea filmarilor, a urmat o cariera muzicală, iar ulterior s-a dedidicat exclusiv industriei cinematografice.

 

Ea este ambsador UNICEF în Argentina şi Urugay şi s-a dedidicat multor cauze umanitare. În 2012 a devenit mămică pentru prima dată, ea aducând pe lume un băieţel. La 4 lumi de a naşterea acestuia, natalia strălucea pe covorul roşu de la Cannes.

 

Natalia Oreiro a făcut senzaţie la MoscovaNatalia Oreiro a făcut senzaţie la Moscova

 

 

  

dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter