Retras de ani buni din viața politică, Nicolae Văcăroiu a reapărut în public cu ocazia funeraliilor de stat organizate pentru Ion Iliescu. Fostul prim-ministru și președinte al Senatului a fost prezent la Palatul Cotroceni, unde și-a exprimat respectul față de cel care l-a propus în fruntea Guvernului într-un moment critic pentru România.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Nicolae Văcăroiu (81) este unul dintre politicienii emblematici ai tranziției postcomuniste. Economist de formație, a lucrat în Ministerul Finanțelor și în Comitetul de Stat al Planificării, iar în 1992, la propunerea lui Ion Iliescu, a fost desemnat prim-ministru al României. A condus Guvernul între 1992 și 1996, într-o perioadă marcată de criză economică și reforme lente. Ulterior, a fost președinte al Senatului timp de opt ani și, din 2008, președinte al Curții de Conturi. În 2007, a deținut temporar și funcția de președinte interimar al României, în urma suspendării lui Traian Băsescu. Deși s-a retras din viața publică în ultimii ani, Văcăroiu a păstrat o relație apropiată cu Ion Iliescu, pe care l-a descris recent drept „o personalitate remarcabilă, un om apropiat de oameni și care îi respecta'. Azi, fostul premier, care este o prezență rară în spațiul public, a participat la funeraliile fostului președinte Iliescu, căruia a venit să-i aducă un ultim omagiu.
Nicolae Văcăroiu, prezență rară în spațiul public, participă la înmormântarea lui Ion Iliescu
Funeraliile de stat ale fostului președinte Ion Iliescu au avut loc joi, 7 august 2025, la Palatul Cotroceni, într-un cadru solemn, cu onoruri militare și momente de reculegere. Ziua a fost declarată oficial zi de doliu național, iar ceremonia a reunit foști demnitari, membri ai guvernului, ambasadori și apropiați ai fostului șef de stat. Sicriul a fost depus pe catafalc în Sala Unirii, iar slujba religioasă s-a desfășurat la Biserica Cotroceni, înainte ca cortegiul să pornească spre Cimitirul Ghencea 3.
Pe 7 august 2025, Nicolae Văcăroiu, fost premier al României în mandatul lui Ion Iliescu, a fost prezent la Palatul Cotroceni, pentru a participa la slujba de înmormântare a fostului președinte. Alături de alți foști demnitari, printre care Adrian Năstase, Theodor Stolojan și Viorica Dăncilă, Văcăroiu a venit să-i aducă un ultim omagiu celui care i-a marcat decisiv cariera politică. Prezența sa, rară în spațiul public, a fost remarcată de jurnaliști și participanți, fiind un gest de loialitate și respect față de o epocă politică încheiată.
Nicolae Văcăroiu, despre Ion Iliescu: „Un om care respecta oamenii'
Recent, fostul premier Nicolae Văcăroiu a făcut o declarație rară la Antena 3 CNN, evocând momentul în care Ion Iliescu i-a propus funcția de prim-ministru în 1992, într-un context economic extrem de dificil.
„I-am purtat și îi port un respect cu totul și cu totul aparte pentru tot ceea ce a reprezentat președintele Iliescu pentru România. O personalitate remarcabilă din punct de vedere politic, profesional, experiență deosebită. Mai ales că a fost un om care s-a luptat toată această perioadă de tranziție pentru binele celor mulți. Era un om apropiat de oameni, era un om respectat de oameni și care respecta oamenii', a spus Nicolae Văcăroiu la Antena 3.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/001-cover-104.jpg)
Când s-au cunoscut Nicolae Văcăroiu și Ion Iliescu
Fostul premier a dezvăluit și cum a avut loc prima sa întîlnire cu președintele Ion Iliescu și cum i-a propus postul de premier.
„Eu nu am fost membru PSD sau PDSR. Era în toamna anului 1992, o perioadă grea, România venea după o iarnă și aveam nevoie să importăm o cantitate importantă de grâu, petrol, o situație deosebită, toate rezerva valutară a țării era 79 de milioane de dolari, deci nimic.
În contextul ăsta m-am trezit cu o invitație, eram secretar de stat în Ministerul de Finanțe, șeful Departamentului de Impozite și Taxe în care am fost invitat la Cotroceni. M-am dus, în cabinetul domnului președinte erau doi academicieni, Tudorel Postolache și Emilian Dobrescu, Adrian Năstase și Oliviu Gherman. A fost prima dată când l-am cunoscut personal pe domnul Președinte Iliescu.
Ceea ce m-a surprins că mi-a spus despre ce e vorba, mi-a propus să accept să fiu premier, am cerut un răgaz de 24 de ore, m-am dus acasă, m-am pregătit, i-am prezentat în ce situație e România, în criză, inflație 19 %, am întrebat de ce eu? Mi-a spus că la recomandarea academicienilor', a mai povestit Nicolae Văcăroiu pentru sursa citată.
Foto: Hepta, captură video TVR