Noi detalii din ancheta în cazul morții lui Felix Baumgartner. Procurorul spune că autopsia nu e finalizată: „Ce știm sigur până acum: a murit la impact. Coloana lui vertebrală s-a fracturat”

.

Apar noi informații legate de moartea lui Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac care s-a stins din viață la vârsta de 56 ani. Procurorul care coordonează ancheta a oferit presei detalii preliminare, concentrându-se pe leziunile suferite de parașutist în urma impactului la aterizare. Deocamdată, cauza exactă a decesului nu a fost stabilită, însă investigațiile continuă.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Felix Baumgartner a murit pe 17 iulie 2025, la 56 de ani, într-un accident tragic petrecut în Italia. Aventurier notoriu și iubitor al sporturilor extreme, a devenit faimos în 2012, când a sărit din stratosferă, de la peste 36 de kilometri altitudine. De-a lungul anilor, a realizat cascadorii spectaculoase: a sărit de pe statuia lui Hristos din Rio, a traversat Canalul Mânecii cu aripi din carbon și a transformat imposibilul în realitate.

Steiger Award 2015Steiger Award 2015

Citește și: Gitta Saxx, fosta iubită a lui Felix Baumgartner, profund afectată după decesul lui. Ce omagiu emoționant i-a adus: „Erai un rebel. M-a fascinat umorul tău, stilul tău jucăuș'

Noi detalii din ancheta în cazul morții lui Felix Baumgartner

Procurorul general Raffaele Iannella, care se ocupă de ancheta în cazul morții lui Felix Baumgartner, a declarat pentru publicația BID că autopsia sportivului este în curs de desfășurare. Trupul neînsuflețit al acestuia se află la secția de medicină legală a spitalului din Fermo, conform informațiilor oferite de DailyMail.

„Ce știm sigur până acum: Baumgartner a murit la impact, coloana lui vertebrală s-a fracturat în partea inferioară a spatelui, iar măduva spinării a fost afectată', a spus el, potrivit Daily Mail.

Conform presei locale, un posibil incident în timpul zborului ar putea fi cauza prăbușirii. Anchetatorii iau în calcul ipoteza că o cameră montată pe parapantă a fost prinsă în elice, ceea ce ar fi dus la deteriorarea acesteia. În prezent, se încearcă recuperarea acelei camere pentru a reconstitui exact succesiunea evenimentelor care au dus la tragedie.

Citește și: Mărturiile turiștilor care se aflau în zonă, când a murit Felix Baumgartner. Scene tulburătoare la complexul unde s-a prăbușit: „A fost evitat un masacru. Era deja inconștient, nu a țipat'

Citește și: Prinții William și Harry sunt în doliu, după ce una dintre verișoarele lor a fost găsită moartă în casă. Rosie Roche avea doar 20 de ani: „Înmormântarea va fi privată, doar cu familia”

Detalii contradictorii despre autopsia lui Felix Baumgartner

Potrivit unor surse apropiate anchetei, autopsia lui Felix Baumgartner, încheiată recent, confirmă ipoteza unui stop cardiac survenit în timpul zborului, care ar fi cauzat pierderea controlului parapantei, relatează Der Standard.

La polul opus, presa din Italia notează că autopsia celebrului parașutist ar fi fost efectuată, de fapt, în cursul dimineții de marți. Informațiile sunt contradictorii, iar data exactă a efectuării autopsiei rămâne neclară.

Citește și: Poprire pe salariu pentru românii cu datorii la primărie. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: „Este incorect ca numai unii să plătească aceste taxe și impozite, iar alții nu”

„Disiparea oricăror îndoieli cu privire la cauza morții. Acesta este obiectivul autopsiei, care va fi efectuată în această dimineață pe corpul lui Felix Baumgartner, celebrul parașutist și base jumper austriac în vârstă de 56 de ani, care a murit după ce s-a prăbușit cu parapanta sa motorizată. Obiectivul principal este de a stabili dacă decesul său a fost cauzat de o boală urmată de pierderea controlului asupra vehiculului și de căderea care a urmat sau dacă s-a întâmplat exact invers, adică un accident în zbor a provocat prăbușirea paramotorului, care a dus la prăbușirea fatală pe marginea piscinei campingului Le Mimose din Porto SantElpidio', scrie publicația italiană.

Sursa foto: Hepta & Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton