Oana Monea nu a avut nicio șansă în fața Mariei Avram, care, după încheierea bonfire-ului de la Insula Iubirii, dar și ulterior a înjurat-o și a jignit-o pe ispită în repetate rânduri. Deși Oana și Marius au plecat împreună de pe insulă, în cele din urmă Maria a reușit să-și recupereze soțul din brațele ispitei.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Cuprins
Mii de fani au urmărit aseară ultimul episod de la Insula Iubirii, care a avut un deznodământ neașteptat pentru toți concurenții. Unul dintre cuplurile care sperau să rămână împreună după show – Maria și Marius Avram – au dezamăgit, alegând să plece separat de pe insulă. Mai mult, Marius a ales-o pe Oana Monea, însă doar pentru o scurtă perioadă.
Oana Monea, jignită de Maria Avram, după Insula Iubirii 2025
Relația dintre Marius și Maria a început să se degradeze după ce aceasta s-a lăsat ispitită de Cătălin, iar soțul ei a văzut apropieri între cei doi care întreceau limita. Drept urmare, Marius și-a scos verigheta de pe deget și s-a refugiat în brațele Oanei Monea.
La confruntarea finală, cei doi și-au reproșat reciproc infidelitatea. Totuși, la final doar Marius a ales să plece cu ispita, care i-a acceptat propunerea, mărturisind că își dorește o relație și în afara insulei.
„Pentru că lucrurile se întâmplă atât de frumos aici și Insula ne surprinde atât de tare, eu îmi doresc să plec alături de Marius', a mărturisit Oana.
După bonfire, s-au încins spiritele
Ce nu a știut Maria a fost că, odată ajunsă în casa de pe insulă, avea să dea nas în nas nu doar cu soțul ei, ci și cu ispita Oana Monea. Cele două au fost la un pas să se încaiere și fizic… Noroc că Marius a salvat-o pe Oana la timp, retrăgându-se cu ea. Ispita a apucat totuși să-i dea câteva replici Mariei, moment în care aceasta a luat foc.
„Omule, ți-am zis un singur lucru să nu faci! După șase zile, se aprinde flacăra', i-a zis Maria soțului ei.
Acela a fost momentul în care Oana s-a simțit datoare să intervină în discuție.
„Trebuie să-ți măsori cuvintele, pentru că îi sunt în continuare soție. Tu ești amantă, în cazul ăsta!', i-a răspuns Maria ispitei.
Maria a continuat să o atace pe Oana și după despărțirea de Marius
Așa cum era de așteptat, Marius a plecat cu Oana de pe insulă, iar relația lor a mai durat trei săptămâni. Cei doi au fost împreună la Constanța, apoi la el acasă, unde Oana i-a cunoscut mama. În tot acest interval, au fost bombardați cu mesaje de la Maria, în special ispita, care în cele din urmă nu a mai putut face față, iar relația ei cu Marius s-a încheiat.
„Am ajuns în România și am plecat împreună spre casă. (…) Noi am fost OK. Aceste zile au fost și frumoase, dar și tensionate. (…) Maria suna, mie îmi dădea mesaje, unde îmi spunea situații și lucruri pe care nu am cum să vi le spun. Noaptea. Jigniri, înjurături, lucruri greu de reprodus. Lucruri urâte despre Marius. Am cunoscut-o și pe mama lui, o doamnă foarte drăguță.
Mai apoi, urma să plece în Anglia. A spus că mai are ceva de discutat cu Maria și trebuia să ne vedem. I-am zis că nu știu dacă e cazul, dacă lucrurile au decurs așa cum au decurs. El a fost acasă la ea, a stat acolo o zi-două și am preferat să mă retrag', a explicat Oana de ce a ales să se retragă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/09/001-cover-2-39-scaled.jpg)
Marius și Maria Avram s-au împăcat
Deși era greu de crezut, după acuzațiile pe care și le-au adus reciproc și mai ales după ce Marius a ales să plece de pe Insula Iubirii alături de ispita Oana Monea, iată că, într-un final, cei doi s-au împăcat. E greu de înțeles cum de Maria l-a convins pe Marius că mesajul acela – „Vreau să te sărut” – scris de ea pe tabletă i se adresa ei și nu lui Cătălin și mai ales cum i-a explicat sărutul cu ispita, dar și cum a trecut ea peste infidelitatea soțului ei, cert este că astăzi cei doi sunt din nou împreună.
„În momentul în care am aflat că este la Constanța, automat i-am dat lui mesaj și i-am spus că ești un om ipocrit, un om care își bate în continuare joc de sentimentele mele. I-am dat și ei un mesaj în care am făcut-o femeie ușoară (…) El singur și-a dat seama, nu știu cum de s-a trezit la realitate', a povestit Maria.
„(Povestea cu Oana) A durat vreo două-trei săptămâni', a mărturisit Marius, fericit că s-a întors la femeia care-i este alături de 11 ani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/09/oana-monea-maria1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/09/538972548_18385469791130540_3684836267846272351_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-inoke-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-luana-mitrea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_fa7a3fab1b0dcfcb971d1289d80ee16e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_8ea420b1914dd95d2df8b82f9888009a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_e0e37147a39338c885ef3b82eac68df4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_7f759ceca800c1a4ecfcbcb6fa42cf73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_d44e1aea32529efa75fb9da889394bf2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/maria-constantin-349-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/adrian-minune.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-14t143141.949-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-12t124810.935-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/numerology-concept-composition_23-2150169761.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/maria-constantin-349-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/adrian-minune.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_415daaef5613d95fbc009f138ba91040.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d41cf7e029f9a48b8583b7e0bda03994.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_e1fbfec3d925cf7a90b0a1a14af4d9a5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_4c7b44e057fa3cbc0d0d5c066cd2e999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e3a1c7a3aa0e758eb4aeec820d02b4c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_be858466d85c1fa09ed751a8b774e95b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b93829fb9b86e135c2362634df43326a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e18891d7f51953ca31271330c865a737.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_bc441e89d6dcb888c6cd9a9a90c6b0a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ad27c0d721db04c66d0872bc9b5739ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_de12e0897252a45a62c09a8ed499c702.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3eb861a52f6cf88bfd7ebf337ba9089.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b1885b3bc7e69029c9ab3c162ee1b51b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_10aa0c7e1eb55b8a5e2f708f7702b539.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3cd200d18af050807c5c05b56c94aef.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_be8590340b3b336d63abd18c10a15d67.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_db4abd637ddd4dfab195e834d8b70d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7c451ebd96ca1dd8be6d7960970b3168.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cdbf3ed519d6f1d4a19219054169a01e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4db40c0347632d1258c01285402e8ee2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9fa17ee318e6c32e63ee59439fd030b3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f2272c267d7469e8049dca796b46a364.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f6cc7328d80a625e7797245685e19b30.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_92a963baa6d9937f99ed504480ec2510.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_2bbe3d4c98e1b792ab47c9263aa28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_bf578ac10f46d118e007563771e944d0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ccbf2aedfffb8faab1e26af3ee2fd214.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/maria-constantin-349-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/adrian-minune.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-14t143141.949-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-12t124810.935-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_47f7f57edb6c92a8b6d4bfddf07b2c6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_980ffc575a5cea990bcdadb846b4c76b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_bb0ca9e08e515b898b8496560e235160.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_d82535e00b693acd9d63e406ef0987b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_4472192ab1454822dd51533d8d3c1573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_01462d23565d686c7670f02b2617f5da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_323726251cbf9c81b53822c5da14c9f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_7142fdea1953b8dbee016c0bc0d6fb9c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_5a123da3e0c46ee305c586d04cfec556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_35b547bade740f8c1f7951b6f7354ceb.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_ad39a5424baf241a4cea43fd1ee8a548.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_153b373f828753985ec255f83628f391.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_4af5a2011f6bbc98505cb68fd7ccee9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_cb9e840eabb3fede2dd2b82612e7fde2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d8d529033040d4e55ec877cd4fce3728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_935af3dbe2c5622aa996d34408fbdf0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3eb861a52f6cf88bfd7ebf337ba9089.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_f1757634f32c3d3007945713ac4f9775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_2905190f41823e75fc0cbbf13a7967bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_c68648d42986f91e1ae9145c4ce3589a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f8fed6c4a6ae62d1e9fe7a7f32402e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_5123124b3fdf4a5e438186edb3138181.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_bd40d067e0543372f3cdcdd98a9ff494.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f3db1c47727786cee155653eb53d7c70.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_ab267c107713d2e75bb1e16569fcc93a.jpg)