Oana Pellea: „Publicul nu a înțeles că Stela murea, puțin câte puțin, în fața lui!”

Publicat pe

Ieri, țara întreagă a fost zguduită la aflarea unei știri neașteptate și aproape incredibile – a murit Stela Popescu! Actrița care le-a luminat tinerețea părinților noștri și nouă copilăria, în niște vremuri întunecate, nu mai era! Dar oare ar fi putut să mai fie? Oare cei care au fost de față la ultima sa apariție publică ar fi putut împiedica inevitabilul? Actrița Oana Pellea s-a declarat șocată de lipsa de reacție a oamenilor.

 

Stela Popescu

 

Actrița Oana Pellea, care a debutat alături de Stela Popescu în piesa Turnul de flideș', i-a adus un omagiu emoționant Stelei Popescu pe facebook, dar, în același timp, s-a declarat uimită de lipsa de reacție a oamenilor din jurul actriței,  pentru că nimeni nu și-a dat seama, la ultima sa apariție în public, că aceasta necesita ajutor medical specializat.

 

Cu doar două zile înainte de a-și pierde viața, Stela Popescu a fost invitată la o gală în cadrul căreia a urcat pe scenă pentru a-i fi înmânată o distincție pentru întreaga carieră. Ciudat este că nimeni din audiență nu și-a dat seama că se întâmpla ceva extrem de grav cu actrița. Dacă la început spectatorii au râs, crezând că este vorba de un cuplet al actriței, ulterior s-a lăsat o tăcere mormântală în sală, pentru că Stela Popescu era total incoerentă, discursul era alterat și complet ilogic, iar pe fața sa se instalase și un rictus ciudat. Momentul care al fi trebuit să le dea de gândit cel mai mult celor din jur a fost cel în care actrița a scăpat premiul din mână și nu și-a dat seama!

Oana Pellea a comentat pe facebook despre acest incident, concluzionând că suntem mult prea nepăsători și indiferenți față de semenii noștri: „Stela Popescu a trăit o viață pe scenă. A început să moară tot pe scenă, în fața publicului. Publicul nu a înțeles că Stela murea, puțin câte puțin, în fața lui. Publicul a aplaudat… Nimeni din public nu a chemat salvarea. Nu a dus-o nimeni la spital, chiar dacă era mai mult decât evident că are nevoie de ajutor. Nimeni. Nici din public… nici dintre organizatori. Stela s-a retras, s-a dus acasă și a murit. Nu judec pe nimeni. Mi se pare doar incredibil că nimeni din sală nu a înteles că începuse să moara acolo în fata lor… Doamne, cât de nepăsători, indiferenți și grăbiți trecem unii pe lângă altii…'

Din nefericire, acum este prea târziu pentru marea actriță, tot ce putem face este să-i păstrăm amintirea vie în sufletele noastre. Lucru pe care l-a făcut și actrița Oana Pellea, prin intermediul unei alte postări emoționante de pe facebook.

Oana Pantazi

Foto: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter