Oana Sîrbu are multe amintiri cu Cristina Deleanu, cu care a împărțit platoul de filmare în Liceenii și cu care, de-a lungul timpului, a participat la multe emisiuni TV. Artista recunoaște că o admira pe strălucitoarea actriță pentru seriozitatea de care dădea dovadă și pentru căldura pe care o degaja. Moartea ei a întristat-o pe cunoscuta solistă.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Cristina Deleanu se alătură astfel numelor mari din producția „Liceenii' care au plecat în ultimii ani. Este vorba despre Tamara Buciuceanu, Ion Caramitru, Sebastian Papaiani, Mihai Mereuță, Costin Mărculescu, Silviu Stănculescu și Liviu Crăciun. Cristina Deleanu a murit la 84 de ani. Eugen Cristea a povestit că soția lui avea o afecțiune la stomac și că lucrurile s-au agravat în ultima lună de viață. Actrița va fi incinerată, mâine,17 mai, ora 9.30, la Crematoriul Vitan-Bârzești.
Oana Sîrbu, marcată de moartea Cristinei Deleanu
Oana Sărbu recunoaște că a avut o relație specială cu Cristina Deleanu, care bucura întotdeauna cu jocul ei actoricesc și cu eleganța pe care o afișa, mai ales în relația cu ceilalți.
„Cu Cristina Deleanu am avut o relație foarte specială, în timpul filmărilor pentru Liceenii, am admirat-o încă de pe vremea când eram copil, într-o piesă de teatru TV, alb-negru, în anii 70, „Freziile nu înfloresc în luna iulie'.
Acea privire și acea candoare le-am reîntâlnit și la filmările pentru Liceenii. Am avut câteva secvențe împreună, dânsa a jucat cu aceeași seriozitate, promptitudine și căldură. Apoi, ne-am reîntâlnit în câteva emisiuni TV. Vestea e foarte tristă. O dată în plus, pierdem din ce în ce mai mulți actori care au jucat în Liceenii. Dumnezeu să o ierte și s-o odihnească!', a spus Oana Sîrbu pentru Click!
Cristina Deleanu făcea lecții cu copiii din bloc
Cristina Deleanu iubea copiii, chiar dacă nu a devenit mamă niciodată, și obișnuia să facă lecțiile la franceză cu câțiva din bloc. Rezultatele lor o bucurau. Rolul din Liceenii, în care îi dădea viața unei directoare de liceu, îl păstra acolo undeva.
„Am ceva de directoare, de profesoară, în mine, ca în „Liceenii'. Eu și Eugen facem lecțiile la franceză și la desen cu trei copii din bloc. Sunt foarte buni, au rezultate și asta ne face bine și nouă. Tamara Buciuceanu, care a jucat în Liceenii rolul lui Isoscel, ținea foarte mult la mine, vorbeam adesea la telefon, am jucat împreună și în multe piese de teatru', spunea ea.
Cristina Deleanu a jucat în multe producții cunoscute, dar nu a câștigat o avere
Cristina Deleanu a jucat în multe seriale de succes, cum ar fi Liceenii sau Declarație de dragoste, dar banii nu au dat-o niciodată afară din casă, asta pentru că sumele pe care le câștigă din drepturile de autor erau modice.
„La vremea respectivă erau niște bănuți, dar nu ca să îți faci o casă dintr-o porție de bani de acolo. Dacă mă întrebi nici nu mai știu ce valoare aveau. Firește că am primit niște bani, dar nu m-a dărmat suma. Dar nu asta e problema.
Mie îmi place această meserie, pe care o iubesc. Dacă mi-am dorit să fiu remarcată și agreată de public, este pentru propria mea persoană, pentru propriile mele date, psihice și fizice.
Dacă s-a întâmplat să fie așa, iar în multe cazuri lucrurile așa au stat, nu au fost impuse de altceva, eu sunt bucuroasă. Sigur că am câștigat câte ceva, și la filme, și la seriale și prin alte modalități în care mă exprimam artistic, dar nu am făcut o avere. Și pe urmă banii se duc, pentru aia sunt făcuți, ca să fie cheltuiți', spunea actrița pentru Unica.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-1-1-156.jpg)
Cristina Deleanu se implica în diferite proiecte pentru câțiva bani în plus
Cristina Deleanu nu a câștigat o avere din drepturile de autor, așa că întotdeauna, pe lângă pensie, mai făcea și altceva, fie că apărea într-o reclamă sau un alt proiect. artistic
„Vin niște bani, e adevărat, există instituția Credidam, care urmărește evoluția acestor filme de ani și ani de zile, dar sumele sunt doar așa ca să spunem Mulțumesc, mai vine un leu, mai vin cinci. Nu asta e problema, nu pe asta mă bazez. Nu ne-am bazat niciodată, pentru că, dacă mi-a plăcut să muncesc și mai fac și altceva, mai vine o reclamă sau mai vine nu știu ce colaborare sau o școală care cere să faci spectacol cu copiii, primești și de acolo. Munca sigur că trebuie răsplătită, dar nu am făcut niciodată o pretenție din asta. Adică nu am zis fără atâta nu, fără banii ăștia eu nu muncesc. Muncesc pentru că îmi place. Rezultatele au fost plăcute de fiecare dată', povestea actrița.