Deși până acum a preferat discreția, Otniela Sandu a ieșit la rampă cu declarații despre relația sa cu Sebastian Dobrincu. În timp ce el susține că „totul a fost exagerat” și că au fost doar „trei, patru poze împreună”, fosta lui iubită îl contrazice, afirmând că, de fapt, ambii au început această poveste cu intenții foarte serioase.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Cuprins
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au fost despărțiți o perioadă, timp în care afaceristul a avut o relație cu Otniela Sandu. După vacanțele petrecute împreună și fotografiile romantice din mediul online, aceștia din urmă s-a despărțit în discreție, fără a comenta public motivele care au dus la această ruptură. Ulterior, el s-a întors la fosta iubită, însă nici această împăcare nu a durat prea mult.
Otniela Sandu îl contrazice pe Sebastian Dobrincu, care a rezumat relația lor la „trei, patru poze'
După despărțirea de Sebastian Dobrincu, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!' susține că nu a încercat să își refacă viața amoroasă.
„Sunt singură. Deocamdată sunt concentrată pe proiectele pe care le am, pe piesele de teatru în care joc. Sunt niște proiecte noi care urmează. Chiar mă dezvolt în zona asta. Am avut o vacanță planificată pentru vară și am anulat-o, pentru că m-am apucat de niște proiecte', a declarat tânăra, potrivit protv.ro.
Dacă afaceristul a rezumat relația la „trei, patru poze' împreună, Otniela susține că ambii au început povestea cu intenții cât se poate de serioase și că, atunci când se afișau împreună, erau cu adevărat fericiți.
„N-am simțit nevoia să ies cu vreo declarație. N-am nevoie de validarea altora. Au fost titluri (n.r.în presă) care m-au deranjat, da cumva am și învățat din ele. Acum pot să-ți spun ce n-aș mai repeta. Cumva, în toate relațiile pe care le-am avut, am învățat niște lucruri. Spre exemplu, acum n-aș mai face o relație publică. Chiar dacă nu a fost cu intenție, a fost un moment pe care l-am trăit și de care ne-am bucurat. Fără să vrem ne-am afișat. Am împărtășit un moment, trăiam niște clipe frumoase și asta s-a întâmplat. Am învățat din treaba asta, că nu poți să cunoști un om după câteva luni. Chiar dacă, lucrurile pentru amândoi au pornit serios sau cel puțin astea au fost discuțiile între noi, după… În toate cele trei relații pe care le-am avut, n-am intrat niciodată fără să simt că e ceva serios. Nu sunt genul', i-a mărturisit Otniela Sandu lui Lili.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/06/001-cover-74.jpg)
De ce s-au despărțit
Otniela a spus că s-au despărțit pentru că, pur și simplu, au început să vadă viața diferit și au priorități diferite. Ce a deranjat-o cu adevărat au fost zvonurile că ar fi stat cu Sebastian doar pentru bani, pe care le-a negat ferm.
„La un moment dat, am considerat amândoi că vedem viața diferit. Și atunci am luat-o pe drumuri diferite. Avem priorități diferite. Nu sunt într-un punct în care să-mi doresc să-mi pierd vremea, azi așa, mâine așa. Sunt o tipă serioasă, asumată. Dacă intru într-o relație, doresc ceva serios. M-a deranjat treaba asta (n.r. când s-a spus că stă cu Sebastian pentru bani). Eu știu cum sunt. N-am fost niciodată o persoană materialistă. Dacă aveți vreo curiozitate pe subiectul acesta, în afară de flori, de care mă bucur de fiecare dată, o mulțime de flori pe care le-am primit, nu știu altceva…n-am case, n-am mașini, n-am genți, n-am chirii, diamante. Am un parfum, da nu e ca și cum nu mi-am cumpărat eu un parfum până acum sau n-am dăruit la viața mea parfumuri', a spus ea.
Otniela a declarat că, în acest moment, este singură și că își va face publică relația doar atunci când va fi cu adevărat sigură, iar iubitul ei îi va pune inelul pe deget.
„O să fiu mai atentă la vorbe și cu ochii mult mai deschiși către fapte', a mai menționat Otniela.
Sursa foto: Facebook & Instagram