(P) Învățarea continuă, cheia către un job în tehnologie

Publicat pe

Oana Terteleac, angajată de circa nouă ani în Microsoft România, apreciază că orice tânăr care vrea să se numere printre salariații subsidiarei locale a celui mai mare producător de software din lume trebuie să își dorească să învețe continuu.

 

poza oana terteleac

 

Oana Terteleac lucrează de aproape nouă ani pentru Microsoft România și, în „terminologia interdepartamentală' de la serviciu, este „mama lui Windows'. Așa o alintă colegii de birou, chiar dacă pe cărțile sale de vizită scrie, oficial, Windows Business Group Lead.  Într-o traducere pâmânteană, Oana stă de vorbă cu parteneri și potențiali clienți și încearcă să le înțeleagă nevoile în materie de tehnologie, care pot să însemne de la aplicații specifice, până la dispozitive și implementări complexe. Apoi duce toate informațiile pe care le culege, în interiorul Microsoft, unde colegii săi din zona tehnică vin cu propuneri de soluții adaptate fiecărei nevoi. „O zi de muncă din viața mea conține foarte multe e-mail-uri, dar și mai multe interacțiuni, atât cu colegii din Microsoft România, cât și cu cei din străinătate. Apoi, mai sunt întâlnirile pe care le am cu diverși parteneri de business, în care funcționez ca un liant, adică aduc la aceeași masă nevoile lor cu soluțiile noastre. De asemenea, uneori mai citesc anumite site-uri de știri, pentru că orice lucru care se întâmplă la nivel mondial, cum ar fi scăderea prețului la barilul de petrol, poate impacta conversațiile pe care le am cu anumiți parteneri sau clienți', spune Oana Terteleac, 35 de ani.

 

Ani de zile a vândut tehnologie. „În acest rol de vânzător am fost foarte mult timp un lonely hunter (vânător singuratic – trad.). Nu am fost genul acela de lup care vânează în haită. Am fost un fel de vultur singuratic. Vedeam prada și aveam o execuție rapidă', precizează Oana. De când a fost numită Windows Business Group Lead, în toamna lui 2014, Oana cochetează mai mult cu zona de marketing și a învățat că, pe termen lung, nu poți avea succes dacă nu reușești să contribui la succesul unei echipe și să te coordonezi cu alți colegi.

 

Microsoft este prima companie multinațională din CV-ul Oanei. A ajuns să lucreze pentru subsidiara locală a celui mai mare producător de software din lume pe baza unei recomandări primite de la un fost coleg de muncă, de la un job anterior. „Când am ajuns la Microsoft a fost ceva atât de diferit…În primul rând, atmosfera. Este un melanj incredibil de procese, proceduri, norme, rigori și, în același timp, de deschidere și de flexibilitate', explică Oana.

 

Ea crede că orice tânăr care speră să obțină un loc de muncă în cadrul Microsoft România ar trebui să fie preocupat să învețe și să se dezvolte continuu. „Un om care găsește valoare în procesul de învățare și care nu se va rezuma la acele bucăți de informație pe care le poate obține rapid este un om care, în orice zi, poate să fie un candidat bun pentru Microsoft', subliniază tânăra.

 

Microsoft România are, în prezent, peste 700 de angajați în București și Timișoara. Compania recrutează circa 200 de oameni noi în fiecare an. Dintre salariații nou recrutați anual, câteva zeci sunt proaspăt absolvenți de facultate, care sunt introduși într-un program accelarat de training – Microsoft Academy for College Hires (MACH) –, cu o durată de doi ani.

 

Tehnologia ca menire superioară

 

Oana este inspirată de domeniul IT&C și găsește înălțător felul în care tehnologia poate să facă, în mod real, diferența în viețile oamenilor. „Este fantastic să vezi, de exemplu, că tehnologia Microsoft permite crearea unui braț robotic pentru un copil care s-a născut fără o mână și, astfel, acel copil poate să aibă șansa unei vieți normale. De asemenea, este fascinant să vezi că un doctor se folosește de puterea de procesare a cloudului, în combinație cu propriul creier, pentru a crea un remediu pentru boli care, deocamdată, nu au leac. Acesta este cu adevărat scopul tehnologiei și asta înseamnă o menire mai presus de noi', declară Oana.

 

Deși lucrează în IT&C, un domeniu preferat de bărbați, ea crede că sectorul în care activează este foarte frumos și pasionant. „Cred că femeile reușesc să aibă și o latură foarte practică și tot timpul vor putea să aducă tehnologia într-o zonă de aplicabilitate și de concretețe care este foarte importantă pentru mediul în care acționăm (IT&C – n.red.)', arată Oana Terteleac.

 

Pasiune pentru maratoane și indoor cycling

 

În afara biroului, Oana este pasionată de alergat și de indoor cycling. A început să alerge acum „vreo cinci ani', după ce a realizat că nu dorește ca băiatul ei, care la momentul respectiv avea cinci ani, să o perceapă doar pe ca o mamă corporatistă sau gospodină. „Nu reușeam să alerg mai mult de 300 de metri, dar am o ambiție de buldog, coroborată cu o încăpățânare tipică acestui patruped și nu m-am lăsat până nu am reușit să alerg din ce în ce mai mult', menționează tânăra. În prezent, Oana este o obișnuită a maratoanelor, iar cel mai lung traseu pe care l-a parcurs, într-un cadru necompetițional, a avut o lungime de 47 de kilometri.

 

Ea a realizat, în urmă cu trei ani, că are nevoie să se pregătească la nivel cardiovascular pentru a putea să alerge mai mult. Așa a descoperit indoor cyclingul, un sport care presupune să pedalezi pe o bicicletă staționară. În 2013 s-a alăturat Spinning, o comunitate internațională a practicanților de indoor cycling. Tot atunci a primit o bursă oferită de Spinning, care i-a permis să devină Master Spinning Instructor. Acum, ea poate acredita și certifica și alți oameni din România pasionați de pedalatul pe biciclete staționare, care își doresc să devină, la fel ca Oana, instructori de indoor cycling.

 

„Am început să certific oameni în iunie 2014 și, până în prezent, cred că mă apropii de 100 de instructori certificați', spune Oana.

 

Alergatul și pedalatul au făcut-o pe Oana să își depășească limitele, atât la nivel personal, cât și în business. Chiar dacă este extrem de hotărâtă, tânăra nu și-a stabilit niște planuri concrete pe termen mediu și lung, cu excepția faptului că vrea să se dezvolte uman și profesional.

 

„Știți care era întrebarea care mă hăituia la fiecare interviu de angajare?! <>. De fiecare dată am avut o problemă majoră în a răspunde la această întrebare și am pierdut, poate, oportunități fantastice, îmi place să cred, pentru că nu am știut să răspund la această întrebare. Niciodată. Dezvoltarea mea viitoare e ceva la care încă lucrez. Cred că în planul meu de creștere profesională se regăsește atât partea de dezvoltare a capabilităților de colaborare cu ceilalți, cât și cea de a da mai departe altora o parte din capitalul de know-how pe care l-am acumulat în acești aproape nouă ani', mai spune Oana Terteleac.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter