Poveste de la Hollywood – Prăbuşirea casei Houston

Publicat pe

Povestea lui Whitney și a fiicei ei, Bobbi, e una cum nu s-a mai văzut. Unică și, poate, irepetabilă. La Hollywood, nimeni n-ar fi putut concepe un astfel de scenariu, atât de cinic, atât de improbabil, în care stu­pefiantele, violența și moartea și-au unit forțele atât de nedrept.

 

La trei ani după ce Whitney era găsită fără viață în cada unui hotel din Beverly Hills, fragila Bobbi Kristina a reeditat mo­mentul. Luna trecută, fiica de 22 de ani a cântăreței „scria aceeași știre, de data asta despre ea. La începutul anului, iubi­tul ei, Nick Gordon, și un amic comun o descopereau pe Bobbi fără suflare în vila ei din Atlanta. Tot în cadă, întocmai ca mama ei. De altfel, Gordon a fost acuzat de omor prin imprudență după ce i-ar fi dat lui Bobbi o combinație de substanțe extrem de toxică, din cauza căreia fata și-a pierdut cunoștința și a suferit leziuni cerebrale ireversibile. Ancheta continuă, însă se pare că, în dimineața respectivă, Nick, aflat sub influența alcoolului și a drogurilor, ar fi avut o ceartă violentă cu iubita sa, încheiată cu decesul acesteia.

 

Ulterior, Bobbi fost dusă de urgență la spital, plasată în comă indusă și așa a ră­mas vreme de șase luni, până la final. În tot acest timp, veștile despre starea ei erau destul de confuze, oscilând între speranța că își va reveni și deznădejdea că ar putea sfârși atât de trist.

 

PROMISIUNEA UNUI VIITOR ELIBERATOR

 

Într-un anumit sens, Bobbi și-a trăit viața pe scenă, acolo unde cânta și se lăsa ad­mirată celebra ei mamă, Vocea – cum a fost numită. În perioada cea mai atroce a consumului de droguri, în care Whitney se afla în cădere liberă, L.A.Times nota că „durerea și chiar dezgustul pe care fanii muzicii pop îl simt în fața declinului lui Houston nu e cauzat neapărat de proble­mele ei personale, ci mai degrabă de ne­păsarea față de vocea ei, această comoară națională pe care o poartă cu sine. De partea cealaltă, în perioada cea mai nea­gră, lui Whitney puțin îi păsa de vocea sau de viața ei. Se abandonase cu totul în dansul stupefiantelor, din care o trezeau din când în când scandalurile cu Brown.

 

Cei doi s-au cunoscut în 1989, la Soul Train Music Awards. Pe atunci, Brown avea 20 de ani și o poveste de viață deja bogată. Ca orice rapper cu greutate, fu­sese împușcat, înjunghiat și își văzuse un prieten murind în urma unei lovituri în­casate într-o încăierare. Pe de altă parte, intrat în trupa New Edition, Bobby se familiarizase încă de la 14 ani cu specta­colele mari, în care fanele hiper-ventilate își aruncau lenjeria intimă pe scenă, iar la 17 ani devenea tată pentru prima oară. În timp, rapperul și-a completat biogra­fia cu dependența de heroină, agresarea unui angajat al Walt Disney World sau chiar pedeapsa cu închisoarea. Whitney, pe de altă parte, avea imaginea prințesei pop, cuminte și talentată, iar asocierea cu un personaj din categoria gangsta nu i-a bucurat nici pe fani, nici pe membrii fa­miliei ei. În 1992, în ziua căsătoriei, doar câțiva dintre cei 800 de invitați credeau în această poveste de iubire, dar cel mai greu i-a fost lui John Houston, tatăl cântăreței, care a mărturisit că mariajul fiicei lui cu Bobby îl neliniștește profund.

 

O FATĂ CARE A IUBIT PREA MULT

 

Peste ani, Whitney a explicat această de­cizie, motivând că se simțea prizonieră într-o carieră foarte solicitantă, având mereu în preajmă oameni care îi spuneau ce să facă, ce să vorbească sau cum să se poarte. Cu Bobby a retrăit libertatea adevărată, „mi-a permis să fiu eu însămi, fără reguli. Era foarte amuzant, pasional, iubitor, m-a învățat să dansez, să-mi mișc șoldurile. În timp, relaxarea lui Bobby a început să pălească în fața succesului ei. Rapperul dur fusese redus la dimensiuni moleculare, devenind un simplu acceso­riu al unui superstar adorat de o planetă întreagă. Lucrurile s-au înrăutățit după „Bodyguard, când Whitney primise și validarea industriei cinematografice. În paralel cu consumul de droguri care îi ar­dea mare parte a resurselor, artista avea de suportat și crizele lui de gelozie, explo­ziile nervoase, injuriile și amenințările. În acest context a venit propunerea de a apărea în reality show-ul „Being Bobby Brown, care părea a fi ocazia perfectă de a recalibra raporturile între ei, deși în realitate, n-a făcut decât să evidențieze disfuncțiile acestui cuplu aflat în agonie. „Am acceptat să apar ca lumea să știe că sunt soția lui, le ceream să-mi spunădoamna Brown, nu Houston. Voiam să-i fac pe plac, știam cât îl doare să-i audă pe alții spunând că el, bărbatul, rapperul, e gelos pe faima și pe averea mea.

 

În tot acest timp, drogurile ajunseseră parte din rutina zilnică și pe măsură ce Bobby devenea tot mai încrâncenat, Whitney slăbea vizibil. Paradoxal, artista a devenit dependentă de cele mai peri­culoase dintre substanțe imediat după nașterea lui Bobbi, în 1993, când situația se degrada în ritm alert. „Emoțional, Bo­bby era abuziv. Fizic, nu. O singură dată mi-a tras o palmă, dar asta după ce eu îl lovisem în cap de vrei trei ori, declara Whitney la un moment dat.

Din păcate, acesta a fost mediul în care a crescut Bobbi Kristina ‒ Krissy, cum o alinta mama ei. În timp, fata a fost victima colaterală a conflictelor dintre părinții ei, așa cum s-a întâmplat într-un an, după o petrecere surpriză pe care Whitney o or­ganizase pentru Bobby. La un moment dat, acesta a devenit brusc foarte agresiv, a jignit-o de față cu părinții lui și la final, a scuipat-o. Oricât a căutat cântăreața să minimalizeze importanța gestului pen­tru a-și liniști fiica, Bobbi repeta obsesiv „mamă, asta nu e ok, nu e ok.

 

Poate singurul avantaj al prezenței Kris­tinei în aceste momente violente a fost faptul că, știind toată suferința, și-a sfătuit mama să divorțeze. În scurtele ei momen­te de luciditate, Whitney a plănuit înde­lung plecarea de lângă Bobby: mutase o parte din mobilă, găsise o altă casă și o trimisese pe Krissy la unchiul ei. În ziua în care și-a părăsit soțul, Houston i-a spus că merge să cumpere lapte și zahăr, acestea fiind ultimele cuvinte pe care soția abuza­tă i le-a adresat călăului ei. „Apoi m-am mutat în L.A și nu m-am mai întors ni­ciodată.

 

LINIȘTEA DE DUPĂ FURTUNĂ

 

„Am călătorit prin toată lumea, am ex­perimentat tot ce era de experimentat. La un moment dat, mi-am dat seama că nu mă mai gândisem demult la darurile pe care le primisem de la Dumnezeu. Uitasem de ele complet, pur și simplu. Și în acest timp fiica mea creștea văzând cu ochii și abia atunci am realizat că, de fapt, tot ce îmi doresc este să opresc timpul în loc, să o pot observa cu toate simțurile. Voiam să fiu acel părinte care s-o pregătească pentru școală și care să o aștepte cu masa caldă atunci când se întoarce. Chiar îmi doream să am aces­te momente alături de ea, îi mărturisea Whitney lui Oprah, în cadrul unui inter­viu special din 2009.

 

La vremea respectivă, artista încerca să-și refacă atât viața personală după căs­nicia dezastruoasă cu Bobby Brown, cât și cea profesională. Consumul de droguri îi distrusese, între altele, stima de sine și corzile vocale, iar asta nu putea fi de­cât preambulul unui sfârșit dureros. Din fericire, Stevie Wonder a intuit că poves­tea lui Whitney nu este definitiv încheiată și a sfătuit-o să apeleze la Gary Catona, celebrul profesor de canto care mai lu­crase și cu Andrea Bocelli, Seal sau Liza Minnelli.

 

Păcat însă că vorbele pline de optimism și de credință pe care le-a rostit Whitney în ultimele ei interviuri, nu s-au potrivit cu realitatea, iar comoara națională despre care scria L.A. Times nu va mai putea fi recuperată niciodată.

 

În ce-l privește pe Bobby Brown, un fel de cinism al sorții pare să-l însoțească. La începutul lui iulie, soția sa, Alicia Etheredge, a născut cel de-al doilea copil al lor, la finalul aceleiași luni, Bobbi Kristina era deconectată de la aparate­le care o ținuseră în viață până atunci, iar câteva zile mai târziu, Alicia era dusă de urgență la spital din cauza unui atac cerebral. Privind retrospectiv, aproape că am putea vorbi de un blestem care a urmărit îndeaproape familia Houston-Brown. Asta dacă tot ce s-a întâmplat n-ar fi rezultatul propriilor lor alegeri. Și astfel a fost scrisă povestea tristă a lui Whitney și a fiicei ei, Bobbi.

 

CLAUDIA COJOCEA, Foto: Hepta, Northfoto

 

Poveste de la Hollywood – Prăbuşirea casei HoustonPoveste de la Hollywood – Prăbuşirea casei Houston
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter