Raluca Tănase și Nicolae Mitea au format, cu ani în urmă, un cuplu cunoscut și mediatizat. Povestea lor de dragoste a durat puțin peste doi ani și a fost marcată atât de pasiune, cât și de provocări. Despărțirea ar fi survenit din cauza părinților ei, care nu ar fi văzut cu ochi buni relația, ceea ce a contribuit la decizia lor de a merge pe drumuri separate.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Relația lor s-a înfiripat acum aproximativ 20 de ani, într-o perioadă în care era aproape imposibil să treacă neobservată de presa mondenă. Notorietatea ambilor tineri atrăgea atenția publicului: el, un fotbalist aflat în plină ascensiune a carierei, iar ea, parte din celebra trupă Bambi, una dintre cele mai cunoscute formații muzicale de la acea vreme.
Cuprins
Povestea de dragoste dintre Raluca Tănase și Nicolae Mitea
Relația dintre Raluca Tănase și Nicolae Mitea a durat doi ani și jumătate, timp în care au fost constant în atenția tabloidelor. Fanii sperau la o nuntă, însă cuplul s-a despărțit în 2006. Fotbalistul a vorbit deschis despre motivele separării, aruncând vina pe părinții artistei, care i-ar fi cerut insistent să nu se mai apropie de fiica lor.
„Ne-am despărțit… S-a întâmplat acum o lună de zile, dar nu mai vreau să vorbesc despre acest subiect. Ar trebui să vorbesc multe despre fotbal, nu despre împăcări și despărțiri! Eu și Raluca ne-am despărțit prieteni. Am fost împreună timp de doi ani și ceva și au fost multe certuri, așa că nu mai avea rost să continuăm decât să fie tot timpul probleme… S-a întâmplat tot din cauza părinților ei.
După ce Raluca a plecat de la mine, tatăl ei m-a sunat și mi-a spus să închei orice fel de discuție cu ea. Dacă ea s-a lăsat influențată de familia ei, eu nu pot să-i impun altceva. Tot timpul părinții ei mi-au cerut să o las în pace. Ea niciodată nu mi-a zis lucrul ăsta! Nu mai știu nimic de ea, de o lună nu am mai vorbit. Din punctul meu de vedere ea a avut de pierdut. Mai înțelegător ca mine și care să-i facă toate poftele… Da, eu sunt singur acum, dar o să merg înainte și o să-mi văd de viața mea’, declara atunci fotbalistul.
Nicolae Mitea a fost primul iubit al artistei
Pe de altă parte, Raluca Tănase a povestit că relația cu Nicolae Mitea a fost prima ei iubire și că, la momentul respectiv, amândoi erau tineri și se descopereau unul pe celălalt. În cei doi ani petrecuți împreună, și-au dat seama că s-au maturizat diferit și că își doresc lucruri diferite.
„A fost o relație copilărească. A fost prima mea relație, acum foarte foarte mulţi ani, aveam doar 18 ani când am fost împreună. Nu cred că aş fi fost acum cu el, eram doi copii ce se descopereau pe ei. Am avut o relaţie de patru ani, ne-am maturizat diferit, la final eu îmi doream lucruri diferite.
El a fost un fotbalist foarte bun şi, ca om, un suflet curat. Eu sunt temperamentală în relații, sunt posesivă, sunt geloasă. Am fost foarte expusă când am fost cu Nicolae Mitea, a mai spus artista.
Citește și: Cine este Cristian, noul concurent de la Casa iubirii. Are 25 de ani, este din Lugoj și e make-up artist
Nicolae Mitea i-a oferit un inel Ralucăi Tănase
La începutul relației, Raluca Tănase și Nicki au purtat inele identice, ca semn al legăturii dintre ei. Artista a precizat că gestul are un caracter simbolic și că nu este vorba de o logodnă, ci doar de un cadou care exprimă iubirea și respectul dintre ei.
„Nicki a cumpărat cele două inele și mi-a oferit și mie unul dintre ele. Faptul că avem obiecte identice ne unește foarte tare. Este ceva mai mult decât un simplu cadou, dar nu este în niciun caz un inel de logodnă. Între noi există o relație de dragoste și respect, dar încă nu se poate pune problema căsătoriei. Suntem prea tineri. El este în Olanda acum, iar eu trăiesc în România’, spunea Raluca Tănase.
Sursa foto: Facebook