Povestea de viață tulburătoare a lui Mihai Leu. Mihai Leu s-a stins pe 1 iulie 2025, la 56 de ani, după o luptă crâncenă cu o boală necruțătoare. A fost primul român campion mondial la box profesionist, dar și un om care a trăit cu discreție, demnitate și o voință de fier. Povestea lui nu este doar despre sport, ci despre libertate, alegeri grele și o viață trăită cu fruntea sus.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
- 1 Povestea de viață tulburătoare a lui Mihai Leu: A făcut sport de la 4 ani
- 2 A refuzat să-și toarne colegii la Securitate
- 3 A fugit din țară ascuns în lada unui TIR
- 4 Din Paris spre o nouă viață, ascuns în portbagaj
- 5 Muncă grea și sacrificii în Germania
- 6 Campion mondial cu tendonul rupt
- 7 Revenirea în România și pasiunea pentru motorsport
- 8 Ultima luptă a unui campion
Mihai Leu a murit la doar 56 de ani, în urma unei lupte lungi și dureroase cu cancerul. Viața lui a fost una a extremelor – marcată de ambiție, decizii radicale și o voință ieșită din comun. A fugit din România comunistă ascuns într-o ladă, a muncit în abatoare, a devenit campion mondial cu tendonul rupt și a înfruntat cancerul cu aceeași forță cu care urca în ring. A fost un luptător până la capăt.
Povestea de viață tulburătoare a lui Mihai Leu: A făcut sport de la 4 ani
Mihai Leu a crescut într-o familie de sportivi și a fost atras de mișcare încă de mic. A început cu înotul, apoi a trecut prin tenis de câmp și fotbal, dar adevărata chemare a venit în urma unei vizite la bunicul său din Brăila – oraș considerat capitala boxului românesc. Acolo a descoperit ringul și nu l-a mai părăsit niciodată.
„Sportul l-am început când aveam 4 ani. Am mers la înot, la Reșița. După câțiva ani ne-am mutat la Hunedoara și părinții m-au înscris la tenis de câmp. Am făcut și prostii… I-am dat o rachetă peste picioare unui băiat, m-am speriat că vine antrenorul și am plecat… Nu mai m-am dus”, povestea marele campion.
Parcursul lui Mihai Leu în box a început în 1977, odată cu înscrierea la Clubul Constructorul din Hunedoara. Patru ani mai târziu, în 1981, a făcut pasul către Clubul Metalul, iar în 1982 a ajuns în capitală, legitimat la prestigiosul club Dinamo București. Astfel s-a conturat începutul unei cariere remarcabile în ring, clădită pe disciplină și ambiție.
„La box am ajuns cu bunicul meu care era brăilean. Brăila fost capitala boxului în România! Cu el am fost și am rămas încântat. Dar de înscris m-a înscris un unchi', povestea el.
A refuzat să-și toarne colegii la Securitate
Ajuns la Dinamo, Mihai Leu a fost abordat de un colonel de Securitate care i-a cerut să-și toarne colegii. A refuzat categoric, iar asta avea să-i creeze o mulțime de probleme.
„La Dinamo aveam un colonel care se ocupa de secția de box. Într-o zi, m-a chemat la el: ‘Uite, Mihai, tu ești un băiat cuminte, o să avem grijă de tine, dar și tu ai colegi care vorbesc urât de țară, care vor să plece. Tu să ne spui, că așa e frumos…’. ‘Tovarășu colonel, nu vă supărați, dar sunt colegii mei și nu pot să fac așa ceva’'.
Din acel moment, autoritățile au început să-l privească cu suspiciune, mai ales că tatăl său avusese o tentativă de a rămâne în Austria. Așadar, pentru a preveni o eventuală evadare, i s-a limitat accesul la competițiile din statele occidentale.
„Mă trimiteau doar în statele comuniste la concursuri. Le era frică să nu fug. Pentru că tatăl meu a avut o tentativă să rămână în Austria și de aici mi s-au tras', a mai povestit el.
A fugit din țară ascuns în lada unui TIR
În 1986, Mihai Leu era legitimat la clubul Steaua, însă un incident survenit în urma unui concurs în Cuba avea să-i schimbe complet perspectiva. Încercând să aducă în țară două casetofoane ascunse printre haine, a fost oprit la graniță și anchetat. Episodul l-a făcut să înțeleagă că viitorul său nu mai putea fi legat de România comunistă.
Decizia de a fugi a venit rapid, iar ocazia s-a ivit în 1987, în timpul unei competiții organizate la Patras, în Grecia. Cu doar doi ani înainte de căderea regimului Ceaușescu, Mihai Leu punea la cale o evadare temerară, pentru care a plătit 700 de dolari – prețul libertății și al unei vieți trăite pe cont propriu.
„M-a învățat un prieten din Franța să mă duc în Atena, unde era restaurantul București, se strângeau românii. Le-am spus ce vreau și m-a luat un tip acasă la el. Am stat cam o lună de zile în Atena, apoi am plecat spre Franța. Ca să ajung din Grecia în Franța am făcut-o cu un șofer de TIR englez. Contra sumei de 700 de dolari m-a ascuns în TIR: în spatele scaunelor exista un pat, iar sub pat, o ladă. M-a băgat în acea ladă. Am stat 36 de ore acolo', a povestit Mihai Leu, pentru Gazeta Sporturilor.
Din Paris spre o nouă viață, ascuns în portbagaj
După evadarea spectaculoasă din România comunistă, Mihai Leu a ajuns la Paris cu puțin înainte de Crăciun. Avea asupra lui doar buletinul și legitimația de boxer, pe care o ținea ascunsă la brâu. A încercat să ia legătura cu antrenorul naționalei de box a Franței, însă fără succes. În lipsa unui sprijin concret, a fost găzduit temporar de un bărbat dubios, după cum avea să povestească mai târziu.
După o perioadă de incertitudine, gazda i-a sugerat că șansele lui reale sunt în Germania. Așa a început o nouă etapă a fugii: ascuns în portbagajul unei mașini, acoperit cu haine, Mihai Leu a traversat granița spre Leverkusen, orașul care avea să-i devină noul punct de plecare în cariera de boxer profesionist.
„Singurele acte pe care le aveam erau legitimația de boxer, pe care o țineam la brâu, și buletinul. Acolo am stat la un tip cu ocupații nu prea normale. Dar după o perioadă de timp mi-a zis că cel mai bine pentru mine e să ajung în Germania. Și am ajuns… În portbagajul mașinii, cu haine peste mine!', povestea, în 2021, Mihai Leu.
Muncă grea și sacrificii în Germania
Ajuns la Leverkusen, Leu a lucrat într-un abator, în condiții dure. A renunțat după ce i s-a cerut să sacrifice animale. A fost momentul în care a decis să se dedice complet boxului profesionist, în ciuda greutăților.
„Mă trezeam la 5 dimineața, dar eu aveam nevoie de bani în fiecare zi, nu doar la finalul lunii. N-au vrut să mă asculte, așa că mi-am dat șorțul jos și am plecat', spunea Mihai.
Campion mondial cu tendonul rupt
„Cariera de profesionist a început în 1991. La primul meci, în runda 5, mi-am rupt un tendon la gleznă și am fost operat la picior. După care am boxat la câteva luni, tendonul a recidivat, pauza nu fusese lungă. Apoi am continuat, greu… Am avut foarte mult accidentări pentru că am început sportul de performanță foarte devreme, iar organismul meu nu era foarte călit”, povestea el.
În 1997, Mihai Leu a devenit campion mondial WBO la semimijlocie, învingându-l pe Santiago Samaniego. A intrat în istorie ca primul român cu un astfel de titlu. Ce nu s-a știut atunci: a boxat cu tendonul rupt. A fost operat imediat după meci, iar cariera sa s-a încheiat un an mai târziu, în 1998.
„În timpul meciului mi s-a rupt din nou tendonul în runda a treia. Eram încălzit, dorința de a câștiga… Nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Nu mai dădeam cu stânga cum dădeam eu, dar am boxat până la capăt și am câștigat titlul mondial', a dezvăluit Mihai Leu.
După o intervenție chirurgicală dificilă, Mihai Leu a revenit în ring pentru a-și apăra titlul mondial într-un meci cu irlandezul Michael Carruth, disputat în septembrie. Din păcate, problemele medicale au recidivat, iar o nouă operație l-a forțat să își încheie prematur cariera de boxer profesionist. În 1998, a decis să se retragă definitiv din box și să revină în România, unde avea să înceapă un nou capitol al vieții sale.
Revenirea în România și pasiunea pentru motorsport
Mihai Leu a avut o carieră sportivă remarcabilă, atât în ring, cât și pe traseele de raliu. În boxul profesionist, a disputat 28 de meciuri, dintre care 10 câștigate prin knock-out, fără să fi cunoscut înfrângerea vreodată. Această performanță l-a transformat în al doilea european care s-a retras neînvins din boxul profesionist – o realizare rară și impresionantă.
În cariera de amator, a bifat 190 de victorii din 200 de meciuri, atât în România, cât și în Germania, consolidându-și reputația de luptător redutabil încă din tinerețe.
După retragerea din box, în 1998, Mihai Leu și-a urmat o altă pasiune moștenită din familie: automobilismul sportiv. A devenit pilot de raliuri și a reușit să cucerească trei titluri naționale, dovedind că spiritul său competitiv și disciplina nu cunoșteau limite de sport sau context.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/001-cover-321-scaled-16.webp)
Ultima luptă a unui campion
În ultimul deceniu al vieții, Mihai Leu a purtat cea mai grea luptă – nu în ring, ci în fața unei boli nemiloase. Diagnosticat cu cancer de colon în 2014, fostul campion mondial la box și pilot de raliuri a înfruntat boala cu aceeași determinare care l-a consacrat în sport. A fost o confruntare lungă, cu operații, tratamente și recăderi, dar și cu momente de speranță și revenire. Până în vara lui 2025, când organismul său a cedat…
Totul a început în 2014, când Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer de colon. Vestea a venit ca un șoc, dar sportivul nu s-a lăsat doborât. A fost internat timp de două luni și a suferit două intervenții chirurgicale majore. Deși tratamentele au fost dure, Leu a continuat să rămână activ, implicându-se în motorsport și în proiecte personale, refuzând să se definească prin boală.
În anii care au urmat, Mihai Leu a fost internat de mai multe ori, atât în țară, cât și în străinătate. A urmat tratamente complexe, iar în 2024 a trecut prin două noi spitalizări, în lunile mai și decembrie, din cauza complicațiilor. În primăvara lui 2025, starea sa s-a agravat din nou, fiind internat la Spitalul Fundeni între 28 aprilie și 15 mai.
Pe 21 iunie 2025, Mihai Leu a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD la Spitalul Fundeni, în stare gravă, după o hemoragie internă. Medicii au confirmat prezența metastazelor pulmonare și insuficiență respiratorie severă. În ultimele zile, a fost ținut în comă indusă, iar pe 1 iulie, la doar 56 de ani, inima lui a încetat să mai bată.
În spatele carierei și luptelor sale, Mihai Leu a fost mereu susținut de o familie discretă – soția sa Anna și fiul său Marco – dar profund legată, iar moartea lui lasă nu doar un gol în sportul românesc, ci și în inimile celor care l-au iubit necondiționat.