Povestea de dragoste dintre Mircea Albulescu și soția sa, Maria. Relația lor a rămas, timp de peste cinci decenii, un reper de stabilitate, devotament și discreție. Moartea i-a despărțit în anul 2007, când Maria Albulescu s-a stins după o luptă pierdută cu cancerul, tragedie despre care maestrul Albulescu afirma că este "primul gest neprietenos" făcut de soția lui, acela de a muri înaintea lui.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Mircea Albulescu a avut o carieră impresionantă, cu sute de roluri pe scenă și pe marele ecran. A colaborat frecvent cu regizori români de renume, printre care Sergiu Nicolaescu, alături de care a jucat în filme celebre precum Dacii, Mihai Viteazul, Nea Marin Miliardar sau Ziua Z, însă în cel mai frumos „film” în care a jucat vreodată a fost povestea de dragoste cu soția sa, Maria.
Povestea de dragoste, de 55 de ani, dintre Maria și Mircea Albulescu
Mircea Albulescu și Maria s-au cunoscut în tinerețe, când amândoi aveau puțin peste 20 de ani și s-au căsătorit în 1958. Din acel moment, destinele lor s-au împletit indestructibil, până când moartea i-a despărțit.
Maria Albulescu nu a fost doar soția actorului, ci și ancora lui în realitate, criticul cel mai onest și sprijinul moral fără de care, după cum Mircea Albulescu însuși mărturisea, nu ar fi putut atinge culmile artei sale.
În urmă cu mai mulți ani, Mircea Albulescu a povestit că a cunoscut-o la un ceai. A 'furat-o' de lângă băiatul cu care se întâlnea în acea vreme. Împreună au trecut prin multe, cumpene care au culminat cu pierderea sa, în anul 2007.
„După mai bine de 50 de ani de convieţuire, primul gest neprietenos pe care l-a făcut nevastă-mea a fost să moară înaintea mea. Am fugit de acasă vreo opt luni, pentru că nu mai puteam suporta. Fiecare colţişor îmi amintea de ea…
În acest răstimp, am chemat meşterii care mi-au schimbat totul în casă. Acum încerc să învăţ să gătesc, ştiu să fac cartofi prăjiţi fără grăsime şi fripturi la grătar.
Unde nu reuşesc să mă descurc în materie de arta culinară, mai întreb prietenii: Traian Stănescu e cel mai mare ciorbagiu, Petrică Vasilescu e cofetar, Victor Rebengiuc e grataragiu. Ion Besoiu ştie cel mai bine să facă piaţă, iar Şerban Ionescu pregăteşte vânat şi peşte. Da, până a trăit Amza, meream împreună la vânătoare şi la pescuit...”, spunea actorul după decesul soției sale, relatează okmagazine.ro.
Mircea Albulescu, devotat soției sale până la final
Pe 8 aprilie 2016, Mircea Albulescu i s-a alăturat în Neființă soției sale. Mulți dintre cei apropiați au afirmat că inima sa, deși obosită de problemele medicale, a cedat în cele din urmă din cauza dorului.
Actorul nu și-a dorit niciodată să își refacă viața, considerând că Maria a fost și va rămâne singura femeie capabilă să îi înțeleagă sufletul.
De durere, după moartea soției sale, Mircea Albulescu a plecat de acasă vreo opt luni pentru că nu mai suporta să trăiască printre amintiri. A renovat complet casa pentru că nu mai putea trăi singur în casa care a fost tot timpul a lor.
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Mircea Albulescu a fost supus unei operații pe cord deschis. Se pare că actorul s-a îmbolnăvit de inimă imediat după decesul soției sale. A suportat o intervenție chirurgicală pe cord deschis și i s-au montat trei stenturi.
Actorul simțea că i se apropie sfârșitul și le-a mărturisit apropiaților, chiar înainte să ajungă la Spitalul de Urgență 'Floreasca', acolo unde a decedat pe 8 aprilie 2016, că soția sa îl cheamă la ea și că era din ce în ce mai prezentă în casa sa.
'Vorbea mai tot timpul cu ea. Mai mereu, când făcea ceva, o întreba dacă e bine. Și i-a promis că în curând o să vină lângă ea. Cu câteva zile înainte să i se facă rău, a făcut curățenie în casă, a mai pus un tacâm la masă ca să ia micul dejun alături de soția lui', a povestit un apropiat de-al regretatului actor pentru Libertatea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/001-cover-126-scaled.jpg)
Într-un interviu din 2015, maestrul scenei româneşti declara că simte tot mai des prezenţa soţiei sale, poate pentru că este tot mai aproape de ea.
'Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo', a spus artistul la emisiunea 'Dincolo de aparenţe', de la Antena 2.
Povestea de dragoste dintre marele actor Mircea Albulescu și soția sa, Maria, nu este doar o biografie romantică, ci o lecție despre devotament absolut. Într-o lume a spectacolului, marcată adesea de efemer și sclipici, relația lor a rămas, timp de peste cinci decenii, un reper de stabilitate și discreție.
Povestea de dragoste dintre marele actor Mircea Albulescu și soția sa, Maria, nu este doar o biografie romantică, ci o lecție despre devotament absolut. Într-o lume a spectacolului, marcată adesea de efemer și sclipici, relația lor a rămas, timp de peste cinci decenii, un reper de stabilitate și discreție.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/42-5.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/hepta_2044746-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/341.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/siscanu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_cb60ee5b897d9614257253834fb1ab89.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_8aed99fb4a3edc3d9aa80fdb68361c8c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_8da7af0f0c4c594f6acf4edbd5cab047.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_6d0f52f532a8002aa28682df45b365ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6d3e5a7ac3ff97862be1f2d6086fb171.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/jojo-alexandru-anghelok.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/alina-sorescu-exclusiv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-diana-dumitrescu-alin-boroi.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/tudor-ionescu.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-2026-01-21t172004.341.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-2026-01-21t134711.897-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-gabriela-ruse.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_8135e672bddbdc7ce6b1f7ccd409c7cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_6d160f9a97eddffdf984177de890aa16.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_a8c182a0f50e083dbb6c073a5a248196.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_4aab3e1a713ed1c9eb0c8017588ba2d7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_cb60ee5b897d9614257253834fb1ab89.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6d3e5a7ac3ff97862be1f2d6086fb171.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_f6c5f13c0dd43a13cb15a4715575a0c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_5e2f23d5db4e4e18a7609a02056f4b02.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_eb1ec3a1784229b897856924b259f367.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_72f79ddecae82f88601eb65c73a4e399.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_79f70c50b6d7aeb34d3d625f9ca0d53b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_97f18cd56631acb7080411647d4a4d80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_9f4a91276934727661a25a7d5c5efa87.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_4a8220f53d9a19a155865ee49a8c6811.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7f574f0c900be1aa0000dfedcc1c78e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_02c2718613c2208cdd862de5834fa567.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e178a3d42710707024c0e49c13f8b6a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_093e8d133857ad332b874c9883d16c94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_64d6c77327d149c2387137bcdb81be01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_488e9823ac74717fa11e1754cfe7c0b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b57d9b120b5def693d3470b89a686b04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f2f026d9bf405e2908a05f84d06054a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_fb976a0bd9ed35ec8d05f79eae065a48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_5929f15a1d79b3f3a6580ed637f29205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_83d4eeb315e3853e8fb00590e94311f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_c6c0ba5f207c510b588ee2721f0d9ad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_bb3feebb108d082549f2f9e5b6d50373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3c9172755ac1983ac557055ea2bb21b0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_776353e4abf068f1da7413b4641c144d.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_3cbd7fcfce73f68d992078131dfa3506.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_5609f4f907ec2ebf04dbe3a631be8354.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_1c63193cec5606e74236da30c8c1dbe2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_fe04bcf184063cf856d73b9db4c7d75f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_a3ffc309c03662c70c0ff7ffc611663d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_b9dff14744c49e1a9bd5de321c5f5db3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_eed461faa0cb5e18b1c26ad1ab94b0d3.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b35d300cd200d095433729358a034204.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ac6db768f0fe5db32a491724a71aaa6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7b9e0fc7e88400aa23207c0fa8a77ba7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-catalin-zamarandescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/31-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-scandal-familia-beckham.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/01/iubita-radu-dragusin-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_107337ce5660aa3f5004225844a0678c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_2ceb8a16e8cdf32610eda0193c04ef5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4b3d4ee5a9b25fbdbbaff56fbeba18e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b6502a40e99b2509ecd69900c242145a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_b827853c48c1bd53ca76c748f8475a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_a62a69a7a42c1b605612774209e44c49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_bbfaf9951a5cbab2930855e184bc6f6e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_730113d15cdf4f86951622d9d2547578.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_fd5b9202c68b2a6beb591fd2fa0d63d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_b12c6e44b17c000a5f4029dca3ce0609.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_488f6d12a865f71445c8171ad77bcb0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_6f7646f722f85388e43f505a88eeecd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_870e89be7c73edd5582193b372e49ce6.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_6a612efeefd7db0634062ffb7338ef32.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_7f4fd35ce453f532a832b8247c84b0fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_32180eabbf3ce033e7c6c1012cf9db27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5666d86b1d7ef00cffeba5fb6982dbd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d037389ddf5a34aa5d61e37b19b40a2c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_18627ee9dc1f0cfd5a8ce8c5724e1d91.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_9679d4e805390cbad783df640c97b317.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_9f4a91276934727661a25a7d5c5efa87.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_d0d33bbfd27791be4e4c07d70b810df5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_5eb9d906c3d49d5beac1ead50d2d76fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_3ce34e8ada0bb51307b4933ffb45689a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_8b48a28c972485e8822b3b4a4f45a46c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_d63a465177e57bfacacd950999dba225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a06d75b3092ea663a5ff7a83ec46b897.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_769c0a60bc4479532368b525f2200323.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_7654eae0a8f9fa56416181f9a19ad448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_cb56e4e5528cc1a5ea8c72a470b00a1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_38f32afaa4b77c749d717c76f5791a11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_78b9aa33b6ec0fcc054f72bc3d8b790e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6eb1cd6cec4661047cbff7824ec755c4.jpg)