Cristina Ciobănașu are o poveste de viață impresionantă, fiind crescută de mama ei biologică și de cea de suflet, Ruxandra Ion, care a luat-o sub ariba ei când era doar o puștoaică. Practic, destinul talentatei actrițe a fost scris de două femei care provin din lumi total diferite, dar care au avut un scop comun – să îi ofere șansa o viață mai bună.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
De la copilăria marcată de lipsuri şi greutăți, petrecută într-un sat din Botoșani, şi până la clipa în care Ruxandra Ion i-a deschis ușa şi i-a oferit şansa unei vieţi cu totul diferite, destinul Cristinei Ciobănașu s-a scris între lacrimi şi speranţe.
Poveștile celor două femei care i-au marcat destinul Cristinei Ciobănașu
Cristina Ciobănașu a crescut în Vorona Mare, un sat mic și liniștit din Botoșani. Actrița privine dintr-o familie cu doi copii, astfel că mai are un frate, pe Tudor, care îi semănă leit și îi este apropiat ca vârstă. Mama biologică a acesteia a făcut multe sacrificii pentru a le oferi o viață bună și, ca un gest suprem de iubire, a acceptat ca unica ei fiică să se mute la București și să crească lângă Ruxandra Ion.
„Mă bucur că a fost destul de înțeleaptă și deschisă, încât să își dea seama că este un tren care vine o dată în viață. Oricât s-ar strădui și oricâte eforturi ar face ea ca mamă, nu ar putea să îmi ofere această șansă a doua oară.
Atunci s-a dat la o parte și și-a sacrificat rolul de mamă a unei fete, pentru că mai am un frate, dar și-a sacrificat, cumva, rolul de mamă în anii mei de pubertate și de adolescență, dar și mai târziu, evident, pentru ca fiica ei să aibă un viitor cât se poate de bun', a declarat Cristina Ciobănașu pentru Playtech.ro.
Actrița era doar o puștoaică când s-a mutat în casa producătoarei
Viața Cristinei Ciobănașu avea să se schimbe în 2008, când a fost prezentată drept caz social în emisiunea „Dansez pentru tine'. Alintată Criss, povestea puștoaicei, care provenea dintr-o familie greu încercată și visa să studieze la o școală de muzică din București, a impresionat telespectatorii. Și pe celebra producătoare Ruxandra Ion, care i-a propus să se mute în casa ei. Deși adopţia nu s-a oficializat niciodată în acte, cele două au devenit de nedespărțit, iar destinul actriței a fost șlefuit de una dintre cele mai respectate figuri din televiziunea românească.
„Perioada aceea a fost un moment de cotitură în viața mea. Totul s-a schimbat cu o viteză pe care, la vârsta aceea, nici nu știam cum să o gestionez. Faptul că am fost remarcată de doamna Ruxandra Ion a fost o șansă uriașă, care mi-a schimbat destinul. M-a primit în casa ei, în familia ei, cu generozitate și iubire și m-a tratat ca pe propriul copil. Eram într-un oraș nou, departe de familie, într-o școală nouă, într-un ritm de viață complet diferit. Dar am avut parte de sprijin, de iubire, de oameni care au crezut în mine. Amintirile din acea perioadă sunt foarte dragi sufletului meu…', a spus Cristina Ciobănașu într-un interviu pentru VIVA!.
„Nu a fost vorba niciodată despre înfiere cu acte. Legătura dintre mine și Ruxandra Ion s-a construit firesc, din iubire, respect și încredere reciprocă, fără să fie nevoie de un cadru legal care să o valideze. A devenit o a doua mamă pentru mine, iar familia ei mi-a devenit și mie familie, cu toată naturalețea din lume. În ceea ce privește părinții mei biologici, relația lor cu familia mea adoptivă este una bazată pe respect. Fiecare a înțeles rolul celuilalt în viața mea, și cred că asta a fost esențial pentru echilibrul meu emoțional. Am avut norocul să fiu înconjurată de oameni care m-au iubit sincer și care au pus mereu binele meu pe primul loc și pentru asta le voi fi profund recunoscătoare ambelor familii', a mai declarat ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/radu-si-adela-3-44-scaled.jpg)
Cristina Ciobănașu, mesaj de suflet de ziua Ruxandrei Ion
Pe 9 iunie, Ruxandra Ion a împlinit 65 de ani, iar alături i-a fost Cristina Ciobănașu, „fiica de suflet' pe care a crescut-o şi a îndrumat-o de-a lungul anilor. Imaginile vorbesc de la sine: amândouă cu părul roşcat şi zâmbete largi, privindu-se cu drag şi căldură.
„La mulți ani fericiți celei care mi-a schimbat viața și mi-a dăruit o a doua familie! La mulți ani celei care mi-a descoperit potențialul și a crezut în mine în toți acești ani. La mulți ani, Ruxandra Ion! Să știi că ești tare iubită', a scris Cristina Ciobănașu pe rețelele sociale.
Sursa foto: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/06/colaj-cristina-ciobanasu-mama-biologica-is-ruxandra-ion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/06/cristina-ciobanasu-11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/06/cristina-ciobanasu-12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-foto-2026-07-30t120131.839-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-vila-dani-otil-gabriela-prisacariu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_3651b420cd0a168bea06f79041600c63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_0401c4a483f5ae5faf561d2b08ebbd41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_7f83490ddc511c1f1b0d278e845e8407.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_21db9bec58a13ab9f8b769e160050804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-18t125315.490-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/ana-baniciu-cu-fiul-la-eveniment-mircea-geoana-si-andreea-esca-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-foto-2026-10-06t104939.517-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/890-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-georgiana-lobont.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/ristei-iubita1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/33-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_6b2c604fbff2bb978bb97a47e389c280.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_38c22e04b6abf051e3eed10b6e1bcb5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_ad8f76fda47297c2425051e8eed8b088.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_c0b3514090fedc8fb4396350b6d7e183.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b54b31bd5fb1818eae2c768d825382ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_2a025544edd59381b169818a2c2c7a3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_431bda430faa0c7b60559ad3d7cab86e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_5685f6de7ac7f8623965a9c71797e09e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_c9cd65ac42b98a3dea7db920b0c6d9dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_926e76dafa197fc3479bf719a9153d55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6fa74ec3d41f13af74198e29f0133058.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e8a6f7f8a052f19ee107f17c89d5bf9d.jpg)
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_305f2b0c9436a3f0be43f08374e59c37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7a0396ae2cc284a993db63987c9e5776.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_3cb2436648b785813c4d1aea48f26615.jpg)
![S-a afișat cu burtica de gravidă la 40 de ani! Vedeta PRO TV Ramona Păun este însărcinată pentru prima dată: Primele imagini [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_d6dafb4c7cbbbabf42d6ec67c2c30c45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_12c9ef3ef361ff85abbf0abf3f708b98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_393d986410c756d46d2396414371b0bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_599a8fcad2e8f6ae567a8d1fc3045a3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7d7ddb7241651ab417fd7afadf83574f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4a350711200a52eb3feafdf93dfd0584.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_76ff81189e7a2f06c61e3881014472a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f78ed02d0d189166b7174d57399314a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f28b2033a9198220086722e1242729d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_00587eee1afb43760bb5615d7b9f3125.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_19b20326369f76926701174e89d27508.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_93fb85716cff0d77807f6dbe307c8359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_476d817ec8899859213f904ddbdf065e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b079e0ef269649f595eccab4641d6c04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-delia-salchievici.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/valerie-lungu-intro.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/andreea-popescu-1-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/777-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ac09b1d259ab097239ff80f87394494d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_1d0f332b5f2f96fcadc7e8f4eafd3cfd.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_649aae05ea0d0756c30e09dc11f36225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a98cc1d69911375385e16179bd03b4c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1a946d2544e19740cb5ff68f6faeff49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_fad1635e90f78b274487414f614f7682.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_f80a6954043091763ce1e4f0d5553382.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_1289d2985a8dd5949d32e595e71f6848.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_bf01f363c63c5f223b079ad164bb8592.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_45cd9aa9a939fb29c8b5ac3e304a5a32.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e6244910702792fb1c381c9b7452f900.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_b8f78f25636dd82a56c70131f1e1703a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_c8acd468040853af4a598ee9ef733e89.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ecf01e412f5d0969744ae346921614fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_a760ae5a6bd6e61b88e88980c85d0c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_8509a3de20080b7357a555d937ef6a80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_d73e18d851f313c8b95c563bad86159a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_022c9369cbd773c6c750bc7e56c76f1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_224633d30d4af15a34e1b27127cfb42b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f8d26cdf16c83814f105a64b26302ab9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_65f204a138bc6e2b14d7b7414bfa755c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_d4150f43d5095acab217d91623e0adee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_030a3601e954841730c5926233ff1cb1.jpg)