Prinţul William, Kate şi cei doi copii – Fotografie de familie în grădinile Palatului Kensington

Publicat pe

Prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, a acordat un interviu revistei GQ, vorbind despre familia lui, dar şi despre mama lui, Prinţesa Diana.

 

William apare împreună cu Kate şi cei doi copii ai lor, George şi Charlotte într-o fotografie alb-negru realizată de Norman Jean Roy, cadrul ales fiind grădinile palatului Kensington. Din fotografia de familie realizată în luna aprilie nu lipseşte nici Lupo, câinele familiei. Toată lumea este relaxată, William şi Kate stând în iarbă, la umbra unui copac, în timp ce copiii aleargă prin iarbă.

 

În interviul acordat revistei GQ, William a vorbit despre un subiect delicat, mama lui, Prinţesa Diana, pe care a pierdut-o când era adolescent.

 

„Mi-ar fi plăcut să ştiu părerea ei. Mi-ar fi plăcut ca ea să o cunoască pe Catherine şi să-i vadă pe copiii noştri crescând. Asta mă întristează pentru că ştiu că nu e posibil şi că ei nu o vor cunoaşte niciodată.', s-a destăinuit Prinţul.

 

Anul acesta se vor împlini 20 de ani de la moartea Prinţesei Diana într-un accident de maşină la Paris, iar William a reuşit abia acum să vorbească despre ea.

 

„Mi-a luat aproape 20 de ani până să ajung în acest stadiu. Am ştiut că este dificil pentru că era prea dueros atunci. Nu a fost o perioadă de doliu aşa cum pot trăi mulţi oameni, pentru că toată lumea o ştia, ţoţi o cunoaşteau.'

 

Foto: Hepta, Facebook

 

Prinţul William, Kate şi cei doi copii – Fotografie de familie în grădinile Palatului KensingtonPrinţul William, Kate şi cei doi copii – Fotografie de familie în grădinile Palatului Kensington
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter