Radu Fornea, secrete din culisele concertului marelui tenor Andrea Boccelli de la festivalul Unforgettable: "Nu a fost ușor și a presupus o pregătire de aproape 10 luni" / EXCLUSIV

.

Radu Fornea dezvăluie în premieră detalii neștiute din culisele unuia dintre cele mai impresionante evenimente muzicale ale anului 2025: concertul maestrului Andrea Bocelli de la Unforgettable Festival. În spatele celor câteva ore de magie trăite de zecile de mii de spectatori din Piața Constituției s-au aflat luni întregi de planificare, negocieri, emoții și un efort uriaș din partea unei echipe dedicate. „Nu a fost ușor și a presupus o pregătire de aproape 10 luni”, mărturisește Radu, cel care a făcut posibilă prezența celebrului tenor în România. În acest interviu exclusiv, el povestește cum s-a născut ideea, cum au decurs discuțiile cu echipa Bocelli și ce a însemnat, cu adevărat, organizarea unui asemenea eveniment de anvergură.

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!

Radu, în momentul de față ești implicat în proiecte culturale, festivaluri, producție muzicală și nu numai. Cum arată o zi obișnuită din viața ta acum, în 2025?

Recunosc că sunt într-un moment în care viața mea este destul de agitată și plină de evenimente, dar am învățat că, atunci când faci din pasiune ceea ce faci, timpul are altă valoare și, având în vedere că lucrez alături de familia mea și de o echipă de prieteni dragi, mă simt împlinit și fericit.

bocelli andreeabocelli andreea

Radu Fornea, secrete din culisele concertului lui Andreea Boccelli de la festivalul Unforgettable

Ai reușit să aduci în România, în 2025, unul dintre cei mai mari artiști ai lumii – Andrea Bocelli. Cum s-a născut această idee și cât de greu a fost să o transformi în realitate?

Andrea Bocelli a fost invitatul principal al celei de-a doua ediții a Unforgettable Festival, pe care am organizat-o în Piața Constituției. Ideea a prins rădăcini și am început să lucrăm la ea cu mai bine de un an și jumătate înainte. Și-a dorit să participe la festivalul nostru tocmai datorită acestei identități diferite de a avea artiști valoroși prin muzică și voce, care să creeze momente unice, memorabile, de neuitat, atât prin show, cât și prin colaborări inedite cu alți artiști din zone muzicale diferite. În plus, Piața Constituției este poate locul cel mai iconic pentru show-urile din România și a adus un plus de magie ediției de anul acesta. Colaborarea cu artiști de magnitudinea lui Andrea Bocelli, într-adevăr, presupune un grad extrem de mare de profesionalism și pot spune că avem o echipă de zmei și zmeoaice, cum îmi place mie să îi alint, care au demonstrat că pot face față acestui nivel. Evident, nu a fost ușor și a presupus o pregătire de aproape 10 luni a acestui show. Însă eu cred că a meritat și asta o confirmă toate reacțiile extraordinare ale comunității de câteva zeci de mii de persoane ale Unforgettable Festival.

Radu Fornea, despre cum e Andreea Bocelli în afara scenei

Cum a fost interacțiunea cu el și cu echipa lui și ce te-a impresionat cel mai mult? Cum e Bocelli în afara scenei?

Ca orice geniu, are o bunătate interioară și o liniște specifică pe care le-am întâlnit și la maestrul Zamfir, al cărui co-manager am onoarea să fiu împreună cu prietena mea bună Nicoleta. Am lucrat, așa cum spuneam, peste un an de zile cu echipa domniei sale de profesioniști și pot spune că funcționează ca un ceas elvețian. Totul este sincronizat perfect, de la managerul său, care este și soția domniei sale, Veronica, și până la inginerul de sunet pe care îl are. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării și, evident, din acest motiv ne-am putut și noi bucura de un show și de un artist magnific pe scena din Piața Constituției. De altfel, ne-a făcut această confidență că s-a simțit minunat în fața publicului din România și, cu siguranță, va reveni cu plăcere.

Citește și: Cristina Păsăroiu spune ce compliment i-a făcut Andrea Bocelli la prima întâlnire: „Atunci am plâns ca un copil. Tremuram în fața lui pentru că…”

Citește și: Imagini de poveste cu Andrea Bocelli și familia lui. Tenorul a aniversat 30 de ani de carieră: „Veronica este prietena mea cea mai bună, iubita mea, partenera mea în bucurie și în tristețe”

Citește și: Andreea Esca, apariție epică pe coperta VIVA!. A pozat în ipostaze inedite și a făcut dezvăluiri din culisele Știrilor PRO TV: „Și acum mă gândesc ce norocoasă sunt că îmi place atât de mult ceea ce fac, și după atâția zeci de ani” / EXCLUSIV

Citește și: Ricchi e Poveri, interviu de colecție. Angelo, mărturisiri fără perdea: „Am fost căsătorit, am mai avut partenere, dar niciuna nu a fost geloasă pe Angela. Toate au iubit-o” / EXCLUSIV

Radu Fornea, despre raportul dintre muzica clasică și digitală

Cum se schimbă raportul dintre muzica clasică și digitală? Ce pondere are online-ul în activitatea ta? Ai venituri și din YouTube sau alte platforme?

Raportul este, cred, schimbat într-o proporție foarte mare deja în favoarea digitalului și doar poate o componentă mică de colecționari să mai existe în zona clasică și, în special, cea a vinilurilor. Evident, și în activitatea mea partea digitală este predominantă și reprezintă, fără discuție, și pentru viitor orientarea firească pentru a putea ajunge la cât mai mulți dintre fanii noștri. Mai recent, există o nouă provocare mult mai mare la orizont, venită din partea Inteligenței Artificiale. Cred cu tărie, așa cum spuneam, că ar trebui creatorii de muzică și, în general, creatorii de artă să fie protejați și în zona aceasta măcar prin semnalizarea faptului că o creație este făcută de ființă umană, ca să poată fi apreciat la adevărata valoare acest efort și să putem spera ca, pe viitor, să avem parte în continuare de această profesie minunată.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE DECEMBRIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA TOATE PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton