Raluca Zenga a întâmpinat noul an în Dubai, acolo unde locuiește de mulți ani alături de cei doi copii ai săi și ai lui Walter Zenga. La 44 de ani, vedeta arată senzațional, iar imaginile surprinse în noaptea de Revelion sunt o dovadă clară. Raluca Zenga a postat și un mesaj sensibil la început de 2026, în care a vorbit despre schimbare, presiunea rezoluțiilor și lecțiile personale învățate după o perioadă intensă de transformare.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Raluca Zenga a devenit cunoscută în urma căsniciei sale de 15 ani cu antrenorul Walter Zenga, destrămate însă în anul 2020. În ultimii ani, vedeta a călătorit foarte mult, Asia fiind destinația sa favorită, dar s-a concentrat și pe călătoriile interioare, care au ajutat-o să evolueze spiritual.
Cum arată Raluca Zenga la 44 de ani
În fotografiile postate recent pe Instagram, Raluca Zenga demonstrează că vârsta este doar un număr, iar o femeie liniștită sufletește și împăcată cu viața pe care o are poate fi superbă indiferent de anii din buletin.
La 44 de ani, Raluca Zenga a bifat, în noaptea de Revelion, cu o apariție spectaculoasă, într-o rochie roz strălucitoare, surprinsă pe fundalul luminat de artificii de la The Palm Jumeirah.
Fosta soție a postat și un mesaj sensibil pe conturile de socializare, în care îi sfătuiește pe cei care o urmăresc să-și urmeze întotdeauna inima și să nu țină cont de părerile celor din jur.
„Un an nou fericit?? Acum, pentru un mic memento sincer:
1 ianuarie – RESETAREA este pur făcută de om și administrativă (nu există nimic în natură care să înceapă un nou ciclu în ianuarie), imediat după cel mai mare festin al anului. Anul nou, de drept biologic, este echinocțiul de primăvară – când lumina revine și alimentează totul.
Rezoluțiile de Anul Nou nu sunt schimbări de identitate, ci mai degrabă promisiuni de impuls făcute sub masca sloganului „New Year, New Me', și de aceea majoritatea eșuează. Rezoluțiile vin mână în mână cu obsesia pentru productivitate, cultura agitată, mentalitatea robotică „trezește-te și macină', care este pur și simplu sclavie rebranduită.
„Așa că nu te grăbi, nu forța schimbarea”
Nu poți trece peste semnalul tău biologic pentru a te odihni și a merge în ritmul tău pentru totdeauna. Așa că nu te grăbi, nu forța schimbarea, ascultă-ți busola interioară, nu „antrenorii' insistenți.
Sunt sigură că mulți dintre noi au fost nevoiți să treacă prin multe în dezvoltarea caracterului anul trecut. Cât despre mine, simt că am învățat atât de multe. Mi-am integrat toate lecțiile? Categoric nu, dar este o călătorie în care am încredere', a scris Raluca Zenga pe Instagram.
Cum se menține în formă Raluca Zenga
În urmă cu câțiva ani, Raluca Zenga vorbea despre stilul său alimentar și dădea câteva exemple de preparate care se regăsesc în meniul ei zilnic.
„Mananc salate cu rucola si patrunjel, stropite cu zeama de lamaie sau otet de mere, precum si supe de legume/ciorbe cu multe verdeturi proaspete, acrite cu bors natural. De curand am citit un studiu asupra verzisoarelor de Bruxelles: aceste mici si deseori ignorate legume au importante proprietati detoxifiante, anti-oxidante si anti-inflamatoare, promovand eliminarea substantelor cancerigene din organismul nostru. Asa ca am inceput sa le consum mult mai des!
Beau smoothie/sucuri verzi cu telina, sfecla rosie, menta si Lime, in care amestec o lingurita de alge- Spirulina sau Chlorella; pe durata zilei ma hidratez cu ceai verde, bogat in antioxidanti, sau ceaiuri din plante cu proprietati detoxifiante – seminte de fenicul, ghimbir, coriandru, papadie.
Renunt pe perioada impusa de detox la alimentele cu gluten si incerc sa reduc pe cat posibil consumul de zahar, la lactate (in afara celor fermentate, precum chefirul) si la snacks-urile sarate care imi deschid mai mult apetitul la mancare! Consum lapte de migdale si lapte si ulei de cocos pentru proprietatile nutritive.
Cand poftesc ceva dulce aleg ciocolata neagra sau cateva lingurite de miere de Manuka.
„Băi cu săruri de magneziu, saună, masaj drenant”
Imi acord cate douazeci de minute pentru bai cu saruri de magneziu, fac un masaj drenant, o sauna daca am ocazia, si revin la antrenamentele mele de 20-25 minute zilnic, yoga sau Pilates: este esential sa transpiram pentru a elimina toxinele! Orice forma de activitate fizica este binevenita.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/001-cover-1-43-scaled.jpg)
Acupunctura: da, poate nu este o terapie la indemana precum celelalte tehnici, dar aceasta pretioasa metoda din medicina chinezeasca constituie un aliat important in detoxifierea si reechilibrarea organismului nostru.
Acupunctura va optimiza efortul organelor de eliminare si va ajuta la vindecarea proceselor inflamatoare, in urma tratamentelor ne vom simti mai usori, re-energizati si vom avea parte de un somn mai odihnitor si mai profund.
Si in final, un detox fizic nu poate fi complet fara un detox mental (nu degeaba „mens sana in corpore sano'): asa ca la inceput de an sa lasam emotiile negative la o parte, auto-critica excesiva, sentimentele de inadecvare sau invidie cand incepem sa ne comparam viata si realizarile personale cu ceilalti. Sa ne impunem o disciplina interioara aliniata promisiunii de a ne onora corespunzator corpul: fiind mai buni, mai toleranti, mai deschisi. Hrana pentru trup, hrana pentru spirit!”, spunea Raluca.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/765.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/4f5af081-f1d7-4bc6-afb9-ef0df705612b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/0ae03696-a33a-4cc7-b515-c92f76895142.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-rodica-stanoi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-cu-antonia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_d95228c78bf75d4730dc69f345366193.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_c2d26d7056c95e8e2e52cd6e8e02a9bc.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_c699a9cd74444e1e1059aa69347718b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_ec25fa3b8d80a84cdc587e35046c1603.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_9e29d72b8ce7c00a42a6ab16095a1584.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/dorian-popa-si-cainele-lui-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-cu-alex-bodi-si-ramona-olaru-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-cu-ahmed-si-veronica-de-la-casa-iubirii-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-loredana-palanceanu-survivor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-catalin-cazacu-roxana-serbanescu.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/dorian-popa-si-cainele-lui-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-cu-alex-bodi-si-ramona-olaru-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_ec292e344469521c7e9b216ca25133fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_c699a9cd74444e1e1059aa69347718b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_98bcfa0ef6c762cd26e24560c9991b7a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_dddd27f2e3a16fccd6b5a1c79e391545.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_d95228c78bf75d4730dc69f345366193.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_9e29d72b8ce7c00a42a6ab16095a1584.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b891a91f6e59a44b79971ef4a8c32ea9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_2fbf1b3019b0044a7a890537c6514999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_33d5545b2983620545e32993899f8d1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_bd81a9867382062404992da4e475cf7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ba11d0cc1fdf981d939616cce5738809.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_43da1ec901bc7eadaa24ec03f039ea68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_03d65fdaf63961a34027b1b079a0122b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_52673407e5f8113f1bbff0a1af8f1baa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_5a6ef5ebc7f14951cf7267eca8d87155.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_aca4713abc259855d2dff9f2e0b79f59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_824d7c0dcfbe11bea5c22ab7e28d2eb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_9a6d0818858b828e73c78fe8cd628f34.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_8895adf39559d9de6d9fc961b2ac1c67.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_86b4d630f7d000e3f72b8b4e25c08cdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_475218182729e7ca676ead85abcaad05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f2f026d9bf405e2908a05f84d06054a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_95bc69afd0bdaead5fe4a582f8fb72a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_d08f6fcb824232b0a0623d20ec810fb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_6710fe51f62ba68acf649350b2ad1e12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_00576e0c103e9652e3824cb72b64d288.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3b6b2fec4f4dc950447a15fbb44d103e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_8dd5d250231c8b18bf5e853fcbb9ba33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_98bcfa0ef6c762cd26e24560c9991b7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_453862c2c271992b79d35ed7c93c19c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_bbaf25777b6593712fbfb6540ffe822a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_1a19eedd41dfdb9466a3ec1ad7424509.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_b41109381e7b1c0f3c71917ade0da00b.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_4ce1201c36c465b11ca1d2cab274e9ee.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_19e7db812ee1ab5ed4af3e09a0631571.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_31d0324cd89a371b7631d12e71b29f0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_451f3b490f7c0b4cdd1099e8e17b5b50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_d8ad450786d76a6b47a2a9deecd5875a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_eed461faa0cb5e18b1c26ad1ab94b0d3.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b35d300cd200d095433729358a034204.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ac6db768f0fe5db32a491724a71aaa6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7b9e0fc7e88400aa23207c0fa8a77ba7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/37_9847508df9be88dd61f92089d092e8fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/49_8b370a1569f7fc063d0be4ef1415cc02.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_42a4f335556f91933397a7e848467346.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_2b9844911b2c06bed87a14e32dcf9927.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/dorian-popa-si-cainele-lui-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-cu-alex-bodi-si-ramona-olaru-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-cu-ahmed-si-veronica-de-la-casa-iubirii-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-loredana-palanceanu-survivor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_24cb93901276a9cc5a4f5706ab2a04d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_50048108ecbf1596aeb95a0df98c5fa4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a427264cd553e9237673c68c3f013e92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b8396776c7663cde0a9a2a81acbfb0d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1d91d55024b83fb391d87bf893bd0276.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_dc5068897bd4667a3288d3cccf1d60da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_26cf0c81ea58c5a1283ece39e0dc4370.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_1201d369ee2e5c1606c907f620e9ac44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_8d81d2520453a72abbc2d103037c225c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_9efe14335b1af185057d8f57a73d9685.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_9786cd239ac603c645a1c836c6858138.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_4e150cb3da2222d8ec1e7cfb44a49daa.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_e82f87bdca0e240a37e3b155e0226f3f.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_c2b08bae38444bc33c2400a384f89007.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_95acae9727a868891e26c00ec83b7838.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_a06c585cf176870cc0adb7319f087844.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_4700bf9c38ed234e748ee0a8c2565fc0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_1c48522429b26b70e4a49983b144b39f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_7530c70008a708cdf788c823c4ea4357.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_9562b9b2137c86358762fa5fe7b584c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_03d65fdaf63961a34027b1b079a0122b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_d60e5a498c85524a56127f6346fe7fa7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_9eeb2b795c757b9394b99ba3b23630a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_a91bd765551dcb42e27885cc61e7c9cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_2cb7b8b14835b8a66b16f23900e16489.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_d63a465177e57bfacacd950999dba225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a06d75b3092ea663a5ff7a83ec46b897.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_769c0a60bc4479532368b525f2200323.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_7654eae0a8f9fa56416181f9a19ad448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_1c1a74bc2c9ac96a402bab1a9a37d8bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_0490430739213c94e48f8e9592cab558.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_c4eec1e158c60d5957b4396096f243d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_be8fd1395449ef25d1aa8aaef1d0488a.jpg)