Cum merge relația dintre Daniel Nuță și Diana Bart, după ce au fost surprinși sărutându-se pe stradă: "Locuiesc singur. Ce, e greu să bagi la mașina de spălat?"

.

În urmă cu câteva luni, Daniel Nuță s-a despărțit de Cezara Petredeanu, deși toată lumea aștepta nunta lor, după patru ani de relație, și acum o lună a fost surprins sărutându-se pe stradă cu Diana Bart. Cei doi îndrăgostiți nu sunt încă pregătiți să-și ducă relația la nivelul următor, iar Daniel Nuță, mai tânăr cu 12 ani decât iubita lui, dezvăluie că locuiește singur.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

La scurt timp după ce a fost surprinsă alături de Daniel Nuță, Diana Bart a confirmat că a divorțat de aproximativ șase luni de Mihai Dumitrescu, tatăl celor două fiice ale sale, Maira și Amina. La rândul său, și actorul de 32 de ani s-a despărțit de femeia care urma să-i fie soție.

daniel-nuta- (1)daniel-nuta- (1)

Ce spune Daniel Nuță despre relația cu Diana Bart

Sâmbătă, 20 decembrie, Daniel Nuță, actorul principal din GROAPA, este invitatul special al lui Marius Manole, în show-ul „Întrebarea Mesei Rotunde” și a răspuns câtorva curiozități ale gazdei sale. Daniel Nuță este discret când vine vorba de viața sentimentală, însă a recunoscut că se află acum într-o relație, fără a-i rosti numele Dianei Bart.

Cât am fost în Turcia, aveam iubită la București și mai venea în vizită. Ne-am despărțit. Acum, sunt împreună cu cineva. Nu am folosit niciodată aplicațiile de dating, că nu am avut nevoie. Locuiesc singur. Ce, e greu să bagi la mașina de spălat? Am pe cineva care vine și-mi face curățenie, la asta nu m-aș descurca'.

Întrebat cum arată o dimineață din viața unui tânăr actor, care locuiește singur, Daniel Nuță a dezvăluit: 'Uneori, dorm în boxeri, uneori – fără. Îmi scot gutierele, că port gutiere. Mă spăl pe dinți.

După aceea, mă duc la bucătărie, storc o jumătate de lămâie, îmi pun într-un pahar cu apă la temperatura camerei, beau, după – mănânc niște nuci. După aceea îmi fac o cafea și micul dejun. Omletă sau granola, zmeură, afine'.

Citește și: A murit Mihai Stănescu, fiul actriței Ilinca Tomoroveanu, la doar 48 de ani. Mesajul sfâșietor al văduvei jurnalistului: „Oriunde ai fi, rămâi jumătatea mea

„Nu pot să zic că am fost vreodată foarte sărac”

Vorbind despre familia lui și situația financiară, Daniel Nuță recunoaște că nu i-au lipsit niciodată banii, așa cum povestesc alți colegi de scenă. Actorul din serialul Groapa precizează că părinții săi l-au susținut dintotdeauna.

'Nu pot să zic că am fost vreodată foarte sărac, ai mei m-au susținut dintotdeauna. Au fost acolo pentru mine atunci când nu am avut. Nu sunt zgârcit. Într-adevăr, investesc banii. Nu vreau să mă angajez la teatru. Sunt angajat la mine la firmă și îmi e de ajuns.

Am manager, care îmi propune tot felul de proiecte. Îmi propune și reclame pe care le refuz, pentru că scopul nu e să fac bani în sensul ăsta. De exemplu, anul acesta am fost plătit destul de bine la proiectul din Grecia și mi-am permis să nu joc în reclame', spune Daniel Nuță.

Citește și: Victoria Raileanu, dezvăluiri tulburătoare despre depresia postnatală: „Nu îți mai recunoști corpul și nu te mai ascultă deloc. E ceva ce pur și simplu nu poți controla, tot cocktail-ul de hormoni’ / EXCLUSIV

„Am dat două castiguri foarte mari în engleză”

Daniel Nuță recunoaște că apariția în emisiunea „Întrebarea Mesei Rotunde” i-a purtat noroc și speră ca și filmarea de acum să-l ajute într-un moment foarte important al carierei sale.

'După ce am apărut prima oară la Întrebarea Mesei Rotunde, am primit rolul din Grecia, a venit al doilea sezon Groapa și am și fost contactat de băieții ăștia cu hainele și m-au făcut trendsetter.

Am dat două castiguri foarte mari în engleză și să vedem dacă se concretizează. Am făcut niște cursuri de accent, pentru neutral american speech și pentru British. Adică, să nu se simtă accentul european, dar nici cel foarte specific, din Texas sau din Bronx', a declarat Daniel Nuță.

Daniel vorbește și despre Academia Buftea, care tocmai a lansat un serial pentru adolescenți pe VOYO:

'Sunt trainor la Academia Buftea, o școală de actorie pentru juniori. Lucrez cu aproximativ 800 de copii. Consumă foarte multă energie, foarte mult timp. Lucrez și am dezvoltat o tehnică, în cei șase ani de când fac asta, în care îmi dau seama de ce au nevoie… Sunt o generație foarte smart, în același timp, un pic pierduți, pentru că au atâta informație că nu știu ce să mai aleagă. Și poate nu se pot decide, real, ce își doresc. Nu își pot găsi, un mentor, pentru că sunt foarte mulți'.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton