Simona Gherghe, momente grele după plecarea la Paris. Ce s-a întâmplat cu cei doi copii ai săi

Publicat pe

După  câteva luni de la venirea celui de-al doilea doilea copil pe lume, Simona Gherghe și soțul ei au plecat pentru două zile la Paris. Vedeta a împărtășit bucuria cu fanii de pe contul de socializare, însă recunoaște că îi este foarte greu fără cei mici.

Simona Gherghe, momente grele după plecarea la Paris. Ce s-a întâmplat cu cei doi copii ai săiSimona Gherghe, momente grele după plecarea la Paris. Ce s-a întâmplat cu cei doi copii ai săi

Chiar dacă se bucură că ea și soțul ei au ajuns într-un loc drag sufletului lor, dorul de casă este la fel de mare.

Am plecat de acasă pentru două zile, este practic prima plecare după un an și trei luni. Un ochi râde, unul plânge. Sunt foarte bucuroasă că am reușit să plecăm, îmi place mult să călătoresc și este una dintre marile mele pasiuni.

Au tot venit, prima dată Ana, apoi Vlad, și nu ne-am mai aventurat să plecăm. Sunt și foarte tristă că îmi e foarte dor de ei, abia așteptam să sun acasă să văd cum au dormit, dacă totul a fost în regulă azi-noapte. Evident că ne-am sunat de multe ori pe video.

Am vorbit cu Ana, ea e bine așa, dar sunt convinsă că noaptea trecută a fost una dificilă pentru ei și bunici. Abia aștept să îi adorm, spăl și hrănesc eu, cum fac deobicei. Nu că n-aș avea încredere în bunici.

Suntem la Paris, îmi era foarte dor de orașul ăsta care pe mine mă încarcă pozitiv. Ne plimbăm, mâncăm papa bun, evident am cumpărat cadouri pentru copii „, a povestit Simona Gherghe, pe Instagram. 

Simona Gherghe, fidelă aceluiași post de televiziune

Chiar dacă a primit multe oferte de la alte televiziuni, Simona nu este pregătită să părăsească Antena 1.

„În ultimii ani, am tot avut oferte, dar le-am declinat. Nu sunt genul de om care să se tot mute dintr-o parte în alta. Eu mă simt bine la Antena 1. Sunt aici de aproape 18 ani și, dacă aveam vreun motiv să plec, plecam. Faptul că încă sunt aici arată că mă simt bine cu ceea ce am', a declarat Simona recent, pentru revista VIVA.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter